Activități cu copiii în Parohia Nașterea Sf. Ioan Botezătorul din Motru (GJ)

unnamed

Activități cu copiii în Parohia Nașterea Sf. Ioan Botezătorul din Motru (GJ)

În perioada 16-20 august, în parohia catolică Nașterea Sf. Ioan Botezătorul din Motru au avut loc și în acest an activități cu copiii, în care am îmbinat formarea spirituală cu cea uman-vocațională și cu jocurile. În fiecare zi, am încercat să fie ceva diferit și nou în program. Copiii au putut să se roage împreună, să mediteze pe marginea diferitelor texte din Evanghelie care tratează despre importanța mântuirii sufletului, au explorat meseriile făcând o vizită un salon de machiaj, au cântat împreună, au învățat să facă clătite, au confecționat umbreluțe sau suporturi pentru pixuri, au făcut încălzirea și bineînțeles că s-au jucat diferite jocuri.
unnamed-2-5
Dincolo de toate acestea, sperăm că am reușit să le asiguram copiilor ocazii de a se întâlni, de a se simți un grup, de a se cunoaște, de a crește din punct de vedere uman și spiritual. Am văzut multe zâmbete, copii mulțumiți, comuniune, bucurie, unitate.
unnamed-3-4
Pentru toate acestea îi mulțumim lui Dumnezeu, colaboratorilor care s-au implicat, părinților, copiilor și binefăcătorilor. Îl amintim pe Dario din Italia, Banca de alimente Craiova și pe Părintele Augustin Cadar. În ultimă zi de activități, copiii au avut frumoasa surpriza de a primi din partea Pr Augustin Cadar și a prietenilor lui câte un ghiozdan cu toate rechizitele necesare pentru noul an școlar.
unnamed-4-2
Le dorim copiilor o copilărie fericită, senină, sfântă și succes în formarea lor umană, intelectuală, vocațională și spirituală.
Pr. Iosif Balint

Hits: 345

/ Știri / Tags:

Share the Post