Cateheze despre rolul lectorilor în Biserică în Parohia Cristos Rege (Ploiești)
Duminică, 3 iulie 2022, în Parohia Cristos Rege din Ploiești au avut loc două cateheze despre rolul lectorilor în Biserică. Cele două cateheze au fost ținute de Pr Emil Moraru, la Sfintele Liturghii de la 8 și 11.
Părintele Emil Moraru a vorbit despre importanța Cuvântului lui Dumnezeu în viața creștinului; despre necesitatea formării lectorilor din punct de vedere biblic, spiritual, liturgic și tehnic. Părintele a punctat calitățile pe care trebuie să le îndeplinească un lector, subliniind că atunci când se citește cuvântul lui Dumnezeu, împrumutăm vocea lui Dumnezeu, slujind lui Dumnezeu și Bisericii.
O atenție deosebită trebuie dată pregătirii lecturii înainte de Sfânta Liturghie; se recomandă ca lectorii să nu vină cu foi la pupitru și să citească din Lecționar. Lectorii trebuie să aibă o îmbrăcăminte decentă și să nu caute să epateze prin vestimentația lor.
La final, Părintele Paroh i-a mulțumit invitatului, felicitându-l pentru cei 25 ani de preoție și 50 de viață pe care îi celebrează în acest an.
Ana Maria Marinescu
Mai multe fotografii pot fi accesate pe pagina Facebook a parohiei
Hits: 370