Reînnoirea promisiunilor de la căsătorie în Parohia Sf. Tereza a Pruncului Isus
Duminică, 26 iunie 2022, cu ocazia încheierii anului „Familia Amoris Laetitia”, comunitatea Parohiei Sfânta Tereza a Pruncului Isus din București a trăit o dublă sărbătoare. În cadrul Sfintei Liturghii solemne de la ora 11.00, șase familii au adus mulțumire lui Dumnezeu pentru aniversarea a 45, 20, 15 și 5 ani de căsătorie, dorind să-și reînnoiască promisiunile pe care le-au făcut în ziua căsătoriei lor înaintea lui Dumnezeu și a Bisericii.
La această sărbătoare a fost prezent în mijlocul nostru și Părintele Octavian Sescu, originar din Dieceza de Iași, care, în perioada cât a fost seminarist, ne-a vizitat de mai multe ori.
Pr. Octavian Sescu a celebrat Sfânta Liturghie alături de Pr. paroh Nicolaie Farcaș și Pr. vicar Paul Onode, aducând mulțumire pentru darul Familiei și pentru darul Sfintei Preoții.
Fiind proaspăt hirotonit, la finalul celebrării ne-a oferit binecuvântarea de preot nou-sfințit.
Îi mulţumim lui Dumnezeu pentru toate binecuvântările cu care ne copleșește zi de zi și îl rugăm să ne dea familii bune și sfinte pentru că, după cum amintea Părintele paroh, în familie se nasc vocațiile atât la viața de căsătorie, cât și la viața consacrată și la Sfânta Preoție.
Sfântă Familie de la Nazaret, roagă-te pentru noi!
Parohia Sfânta Tereza
Mai multe fotografii pot fi accesate pe pagina Facebook a parohiei
Hits: 1364