28-31 iulie: Exerciții Spirituale propuse de Școala la iezuiți, cu tema „Nu trăi pe «datorii!»”
Școala la iezuiți vă invită și în această vară – ca de fiecare dată… altfel! – la o serie de Exerciții Spirituale în perioada 28-31 iulie 2022 la Mănăstirea Carmelitanilor de la Ciofliceni. Faptul că ele vor culmina cu Jubileul Sfântului Ignațiu ne amintește că, pentru Autorul Exercițiilor, nu există nu există Eliberare fără Sărbătoare! Dar despre care Eliberare vorbim și ce fel de Sărbătoare pregătim?
Atunci când spunem Tatăl nostru și ajungem la prea cunoscutele (dar și ignoratele) cuvinte: „și ne iartă nouă greșelile noastre, precum și noi iertăm greșiților noștri” ne mai amintim oare că la început ele se refereau la „datorii”? Literal, traducerea românească ar suna așa: „Și ne iartă nouă datoriile noastre, precum și noi iertăm datornicilor noștri”. Iar aceste datorii nu se referă exclusiv la cele din domeniul economic și fiscal. Într-adevăr, dacă în primul suntem avertizați asupra a patru feluri de datorii: curente și necurente, amânate și neamânate, la fel și în viața spirituală suntem confruntați cu patru feluri de „îndatorare”:
· VINA – „Îți datorez ceva”
· FURIA – „Îmi datorezi ceva”
· POFTA – „Îmi datorez ceva”
· INVIDIA – „Dumnezeu îmi datorează ceva”
Iată de ce sunteți invitați aceste să trăiți aceste patru zile de Exerciții Spirituale ca pe o „Mare Evadare” prin iertare și simplificare, nemaitrăind pe „datorie”, ci din har, care este întotdeauna gratis (gratia), deși niciodată ieftin: „Voi, toţi, cei însetaţi, veniţi la apă, chiar şi cel care nu are argint! Veniţi, cumpăraţi şi mâncaţi! Veniţi şi cumpăraţi vin şi lapte, dar fără argint şi fără plată!” (Is 55,1-2).
Înscrierile se fac completând formularul care poate fi găsit aici și pe pagina de Facebook Școala la iezuiți.
Vă așteptăm cu drag!
Echipa Școala la iezuiti
Hits: 399