Trei episcopi prezenți la hramul Bisericii Italiene (Preasfântul Mântuitor) din București

DSC_1401

Trei episcopi prezenți la hramul Bisericii Italiene (Preasfântul Mântuitor) din București

Joi, 16 iunie 2022, în Solemnitatea „Trupul și Sângele Domnului”, la Sfânta Liturghie de la ora 18.00, Biserica Italiană din București și-a sărbătorit hramul. Sfânta Liturghie a fost prezidată de către ÎPS Aurel Percă, Arhiepiscop Mitropolit de București. Păstorul Arhidiecezei Romano-Catolice de București a fost însoțit la altar de către ÎPS Ioan Robu, Arhiepiscop emerit de București, de către PS Mihai Frățilă, Episcop al Eparhiei Greco-Catolice „Sfântul Vasile cel Mare” de București, de către un grup frumos de preoți și de către ministranți.

La începutul Sfintei Liturghii, Pr. paroh Daniel Bulai, Vicar Episcopal cu activitatea pastorală în ARCB, a adresat salutul de bun venit episcopilor, preoților și credincioșilor din comunitatea parohială a Bisericii Italiene, dar și credincioșilor veniți din alte comunități parohiale care îndrăgesc sfântul lăcaș din centrul Capitalei.

dsc_1075

În predica ținută la această mare sărbătoare a Bisericii, Înalt Preasfințitul Aurel a scos în evidență unul dintre darurile cele mai prețioase pe care Isus ni l-a lăsat: Prezența Sa tainică în Preasfântul Sacrament al Altarului. Plecând de la învățătura Bisericii Catolice despre Euharistie – „izvor și culme a întregii vieți creștine” – prin mai multe exemple din viețile sfinților a subliniat puterea lucrătoare a Sfintei Împărtășanii în viața credincioșilor de fiecare zi.

288632507_5521092204568895_1868222106617659660_n

În timpul Sfintei Liturghii, ministranții mai mici, dar și mai mari, au fost de un mare ajutor la altar, iar, credincioșii comunității parohiale s-au implicat în proclamarea Cuvântului lui Dumnezeu, în Rugăciunea Universală – îndreptând spre Tatăl Ceresc nouă invocații, în oferirea a mai multe daruri la altar și în animarea cântului liturgic. Toți cei prezenți, participând trup și suflet la Sfânta Jertfă a Altarului, au trăit bucuria prezenței lui Cristos în mijlocul lor.

dsc_1310

Înainte de binecuvântarea finală de la sfârșitul Sfintei Liturghii, Pr. Daniel Bulai, parohul Bisericii Italiene, a mulțumit, mai întâi, fiecărui episcop în parte pentru prezență și pentru grija lor față de întregul popor a lui Dumnezeu. Apoi au urmat mulțumirile îndreptate către preoții prezenți veniți din diferite parohii din București și din diferite mănăstiri; către corul condus de organista bisericii, format dintr-un grup de surori de la „Congregatio Jesu” și un grup de tineri; către ministranți; către toți cei care s-au implicat în reușita acestei sărbători; către toți credincioșii prezenți la marea Sărbătoare a hramului.

288714232_5521087031236079_8159376037967345973_n

Înainte de a împărți binecuvântarea arhierească, ÎPS Aurel Percă i-a îndemnat pe toți cei prezenți să participe duminică, 19 iunie 2022, ora 15.00, la Procesiunea solemnă cu Preasfântul Sacrament pe străzile Capitalei, unde vom avea ocazia să fim cu Isus și în afara Bisericilor.  Păstorul Arhidiecezei a reamintit celor prezenți că procesiunea va începe de la Biserica Italiană și se va încheia la Catedrala „Sf. Iosif” cu Sfânta Liturghie celebrată în cinstea Preasfintei Euharistii.

Simona Enășoaie

Foto: Ruxandra Cristescu și Ștefan Iosif

Mai multe fotografii pot fi accesate pe pagina Facebook a parohiei.

 

 

 

 

Hits: 1361

/ Știri / Tags: , , ,

Share the Post