Comemorarea Arhiepiscopului Raymund Netzhammer la Catedrala Sf. Iosif
Miercuri, 19 ianuarie 2022, s-au împlinit 160 de ani de la nașterea Arhiepiscopului Raymund Netzhammer (1862-1945), o figură marcantă în istoria Arhidiecezei de București. Cu această ocazie, ÎPS Aurel Percă, Arhiepiscop Mitropolit de București, a prezidat o Sfântă Liturghie cu Recviem în Catedrala Sf. Iosif.
În cadrul omiliei, ÎPS Aurel Percă a creionat portretul marelui benedictin care a păstorit Arhidieceza de București în perioada 1905-1924:
„Avem o datorie să ne întoarcem în timp și să ne amintim de conducătorii noștri, care ne-au vorbit de Cuvântul lui Dumnezeu, care au lucrat în mijlocul nostru, cum ne îndeamnă Scrisoarea către Evrei.
Avem multe de învățat din viața Arhiepiscopului Netzhammer. Înainte de toate, când a venit în România a învățat repede limba română și s-a acomodat foarte repede la mentalitatea acestui ținut. A iubit foarte mult România; s-a remarcat printr-o predilecție deosebită față de Dobrogea și a adus multiple contribuții la cunoașterea istoriei acestui ținut. A fost arheolog, iubitor al geografiei, matematician, colecționar de obiecte rare și a dorit să pună în evidență acest tezaur al unui ținut puțin cunoscut.
A fost un bun păstor al Arhidiecezei de București, contribuind la dezvoltarea școlii, la încurajarea învățământului catolic în Arhidieceză; s-a remarcat ca un adevărat ctitor de biserici. Este pentru noi uimitor faptul că a ținut foarte mult la poporul român, iar atunci când a plecat și și-a încheiat misiunea, a plecat cu conștiința împăcată că și-a făcut datoria. Implorăm de la Dumnezeu milostivirea sa, pentru a-l răsplăti pentru tot binele pe care l-a făcut în activitatea sa de păstor al Arhidiecezei de București”
Un medalion biografic al Arhiepiscopului Netzhammer, semnat de Pr. Dr. Petru Ciobanu, poate fi citit aici.
Hits: 291