„Christus natus est!”: concertul de colinde al tinerilor din ARCB, moment de comuniune
În contextul parcursului sinodal, fiecare ocazie care adună oameni împreună este o nouă oportunitate de a simți ca o comunitate care dorește să îl facă prezent pe Dumnezeu în mijlocul ei.
Astfel, dacă sâmbăta, 11 decembrie, Centrul Diecezan pentru Pastorația Tineretului (CDPT) împreună cu tinerii, călugărițele și preoții din decanatul de Ploiești au făcut pași împreună spre sărbătoarea Crăciunului, printr-o zi de reculegere, o săptămână mai târziu, pe 18 decembrie, același spirit de comuniune s-a simțit de către toți cei care, prezenți fizic în Catedrala Sfântul Iosif sau în spatele ecranelor, prin intermediul Angelus TV, au dorit să fie împreună pentru a se bucura de colindele oferite de corurile de tineri și nu numai, din parohiile bucureștene sau împrejurimi (Popești-Leordeni și Ploiești).
La eveniment s-au implicat 12 grupuri corale din parohiile: Catedrala Sfântul Iosif, Sfinții Petru și Paul, Maica Îndurerată (Bucureștii Noi), Sfântul Anton de Padova, Adormirea Maicii Domnului, Sfântul Francisc de Assisi, Sfânta Maria a Harurilor (Bărăția), Sfânta Fecioară Maria, Regină (Cioplea), Sfânta Cruce, Sfânta Tereza a Pruncului Isus, Sfânta Fecioară Maria, Regina Sfântului Rozariu (Popești-Leordeni) și Cristos, Regele Universului (Ploiești).
Evenimentul a fost cu atât mai deosebit, cu cât în mijlocul tuturor celor prezenți în Catedrală s-au aflat Excelența Sa, Arhiepiscopul Miguel Maury Buendía, Nunțiul Apostolic în România și Republica Moldova, ÎPS Aurel Percă, Arhiepiscop Mitropolit de București, și PS Cornel Damian, Episcop Auxiliar de București.
Colaborarea cordială între Centrul Diecezan și Angelus TV s-a dovedit a fi de bun augur și de data aceasta. Prin transmisiunea TV sau online, prin internet, Festivalul de colinde a ajuns în casele românilor din întreaga țară sau străinătate.
CDPT are planificat în programul său de activități și alte acțiuni care, în următorul an, vor urmări să-i adune pe tineri împreună, pentru a pune în practică, alături de Biserica întreagă, deviza Sinodului: „Comuniune, participare, misiune”.
Pr. Marian Blaj
Coordonator Centrul Diecezan pentru Pastorația Tineretului
Concertul a fost difuzat de Angelus TV și poate fi urmărit aici.
Albumul foto de la eveniment poate fi accesat pe pagina Facebook CDPT:
Hits: 540