Vizita pastorală a ÎPS Aurel Percă în Parohia Sf. Apostoli Petru și Paul (Băneasa)
Duminică, 5 decembrie 2021, Parohia Sfinții Apostoli Petru și Paul din Băneasa l-a avut ca oaspete pe Înalt Preasfințitul Aurel Percă însoțit de secretarul său, Pr. Gabriel Popa. Înainte de Sfânta Liturghie de la ora 11.00, oaspeții veniți în vizită pastorală au fost întâmpinați de preoții care slujesc această parohie: Parohul Pavel Butnariu și Pr. Florin Buhalea, de comitetul parohial cu tradiționala pâine și sare, iar copiii i-au oferit flori.
Prezența Arhiepiscopului în mijlocul nostru, în acest timp al Adventului și în preajma sărbătorii Neprihănitei Zămisliri a fost o cinste și o onoare deosebită. În cadrul omiliei, ÎPS Aurel Percă ne-a îndrumat să petrecem acest timp sfânt sub protecția Sfintei Fecioare și asemenea ei să îi pregătim Pruncușorului Isus, în locul unei peșteri friguroase, o inimă caldă, curată plină de dragoste fierbinte față de El si aproapele.
Acest eveniment va rămâne scris cu litere de aur în cartea de onoare a parohiei, dar și în inimile și sufletele noastre. Bunul Păstor și-a vizitat oițele de la „periferie”, după expresia Sfântului Părinte, și ne-a încurajat să mergem împreună înrădăcinați și întemeiați în iubire. Toți cei prezenți au primit binecuvântarea arhierească și iconițe cu Sfântul Iosif. Un moment deosebit de amuzant a fost când ÎPS Aurel Percă a început să împartă brățări sfințite de la Lourdes copiilor, iar aceștia au cerut brățări chiar și pentru pisică!
Hits: 239