PS Cornel Damian la hramul Parohiei Cristos Rege (Ploiești)

WhatsApp Image 2021-11-22 at 14.03.35 (2)

PS Cornel Damian la hramul Parohiei Cristos Rege (Ploiești)

Duminică, 21 noiembrie 2021, Parohia Cristos, Rege din Ploiești a avut bucuria de a celebra hramul comunității. Liturghia solemnă de hram a fost prezidată de Preasfințitul Cornel Damian, Episcop Auxiliar de București, împreună cu 15 preoți concelebranți. La sărbătoare au participat persoane consacrate, tineri și o mulțime generoasă de credincioși, atât din comunitate, cât și din alte parohii.

Pr. dr. Emil Moraru, prodecan al Facultății de Teologie Romano-Catolică din București, a ținut cuvântul de învățătură și cu mult tact le-a transmis celor prezenți că „a domni înseamnă a sluji”.

whatsapp-image-2021-11-22-at-14-03-35-1

După Rugăciunea de la Împărtășanie, conform tradiției, a avut loc un moment de adorație în care s-a recitat Consfințirea la Inima Preasfântă a lui Isus; astfel, credincioșii au avut ocazia să primească indulgența plenară.

După acest moment, Preasfințitul Cornel Damian a amintit de Ziua Mondială a Tineretului, care se află la a XXXVI-a ediție și, cu o inimă de tată, le-a vorbit credincioșilor, dar mai ales tinerilor, despre această zi, despre originea și scopul acesteia. Apoi i-a invitat cu multă căldură pe tineri să citească mesajul pe care Sfântul Părinte Papa Francisc l-a pregătit cu această ocazie.

De asemenea, Excelența Sa a amintit de icoana Sfintei Familii prezentă la sărbătoare prin implicarea Părintelui Fabian Măriuț, responsabil al Oficiului pentru Pastorația Familiei al ARCB și le-a mulțumit tuturor pentru prezență și implicare. Cu ocazia Anului Special „Familia Amoris Laetitia” în Arhidieceza de București, icoana Sfintei Familii, o reproducere după tabloul pictorului spaniol Bartolomé Esteban Murillo, poposește în toate comunitățile parohiale ca un semn al comuniunii dintre familiile din Arhidieceză.

whatsapp-image-2021-11-22-at-14-03-35

Spre final, Pr. Iosif Imbrișcă, parohul comunității, a mulțumit Preasfințitului Cornel Damian, preoților și tuturor credincioșilor pentru participare, menționând în special implicarea tinerilor și a corului care au făcut sărbătoarea mai frumoasă.

Mulțumim bunului Dumnezeu pentru că ne-a oferit posibilitatea să celebrăm regalitatea Domnului nostru Isus Cristos cu bucurie și cu solemnitate.

Pr. Iosif-Adrian Fechet

Hits: 636

Share the Post