22 noiembrie: Concert dedicat Sf. Cecilia, cu Corul „Preludiu”, la Catedrala Sf. Iosif

257101256_4914888451878759_4765494792332727065_n

22 noiembrie: Concert dedicat Sf. Cecilia, cu Corul „Preludiu”, la Catedrala Sf. Iosif

Corul de Cameră „Preludiu”, dirijat de Andrei Stănculescu, va concerta la Catedrala Sfântul Iosif din București, în data de 22 noiembrie 2021, ora 20.00. Concertul, dedicat celebrării Sfintei Cecilia, este organizat de Arhidieceza Romano-Catolică București în colaborare cu Centrul Național de Artă „Tinerimea Română” și va fi difuzat live de Angelus TV.

Sfânta Cecilia este o martiră venerată în Biserica Catolică, Ortodoxă, Anglicană și unele Biserici luterane, precum Biserica Suediei. Legenda spune că, în ciuda jurământului său de castitate, părinții ei au forțat-o să se căsătorească cu un nobil. În timpul nunții, Cecilia a stat deoparte cântând lui Dumnezeu în inima ei, iar pentru asta a fost ulterior declarată protectoarea muzicienilor. O pleiadă de compozitori celebri, precum Purcell, Häendel, Haydn sau Britten, i-au dedicat compoziții, cea mai cunoscută dintre ele fiind ,,Hymn for St. Cecilia” de B. Britten, lucrare care va deschide și va încheia concertul de la Catedrala Sf. Iosif din București.

Repertoriul ales propune spectatorilor o ingenioasă îmbinare de lucrări din literatura universală, alternând creațiile laice cu cele religioase, flancate de diafanul imn semnat de Britten:

Hymn for St. Cecilia (B. Britten) – Fragment
Ave Maria (L. da Vittoria)
Arioso (J. S. Bach)
Ave Verum Corpus (W. A. Mozart)
Locus iste (A. Bruckner)
Symphonie ghotique op. 70, II (Charles Marie Widor) – orgă solo
Seigneur (F. Poulenc)
Trois beaux Oiseaux du Paradis (M. Ravel)
Abendlied (J. Rheinberger)
Tatăl Nostru (M. Berezovschi)
Tebe Poem (D. Bortniansky)
Vospoite Gospodevi (R. Tvardovsky)
Ave Generosa (Ola Gjelio)
Ubi caritas (Ola Gjeilo) – with piano improv
The Lord Bless You and Keep You (P. Lutkin)
Alleluia (R. Thompson)
Hymn for St. Cecilia (B. Britten) – Fragment

Soliști: Alina Bosovici, Victoria Burdea, Gabriela Ieșan, Daniel Ghirvu, Marius Nine, Cosmin Melinte

Orgă: Eduard Antal

Pian: Flavian Chitic


Cu numeroase prezențe de nivel internațional, foarte multe concerte în țară și o impresionantă colecție de înregistrări, Corul de Cameră „Preludiu”, fondat de maestrul Voicu Enăchescu, reprezintă o autoritate artistică de necontestat, reprezentativă pentru spațiul cultural național și internațional. De la apariție şi până în prezent, formația a parcurs un drum ascendent, care a consolidat, cu fiecare concert, an după an, prestigiul coralei.

La doar 25 de ani, Andrei Stănculescu are o vastă experiență dirijorală, activând, de-a lungul timpului, în peste 10 formații corale din București și din țară. Între performațele sale muzicale, se remarcă activitatea sa în calitate de artist liric și, actualmente, de dirijor al Corului de Cameră „Preludiu”, de dirijor invitat al orchestrelor naționale de tineret: Orchestra Națională de Tineret și Orchestra Junior și, de asemenea, de dirijor și fondator al Corului „Rubato”, alături de care a efectuat turnee atât în țară, cât și în străinătate (Elveția, 2018). Din anul 2018, Andrei Stănculescu a devenit consultant artistic și dirijor coordonator în România, al proiectului „Playing for Philarmonie”, desfășurat de BRD – Groupe Société Générale. Alături de corul BRD, Andrei Stănculescu a susținut o serie de concerte pe scena Filarmonicii din Paris, a Filarmonicii „George Enescu” din București, a Filarmonicii din Pitești și a Filarmonicii „Ion Dumitrescu” din Râmnicu Vâlcea.

 

Hits: 703

/ Știri / Tags:

Share the Post