Actualitatea creștină: nr. 11/2021, disponibil din 7 noiembrie
De duminică, 7 noiembrie 2021, este disponibil în parohii noul număr al revistei Actualitatea creștină.
Luna noiembrie este luna de rugăciune pentru sufletele din Purgatoriu. În editorialul care deschide revista, ÎPS Aurel Percă prezintă importanța devoțiunilor specifice acestei luni, menționând totodată că luna noiembrie „marchează trecerea dintre sfârșitul anului liturgic, în curs de desfășurare, și începutul celui nou, cu prima duminică din Advent”.
A început noul An Pastoral, dedicat Sacramentelor inițierii creștine; din acest motiv, în numărul de față al revistei un loc special îl ocupă Scrisoarea Pastorală a ÎPS Aurel Percă, pe care vă invităm să o citiți la paginile 24-33.
Regăsim și alte documente importante pentru viața Bisericii: Mesajul Papei Francisc pentru a V-a Zi Mondială a Săracilor, care va fi sărbătorită în Duminica a 33-a de peste an (14 noiembrie), precum și Mesajul Adunării Plenare a Consiliului Conferințelor Episcopale din Europa (CCEE), întrunit în perioada 23-26 septembrie.
Pr. Eugen Blaj, Responsabilul național al Operelor Misionare Pontificale, ne prezintă activitățile prin care s-a sărbătorit Ziua Mondială a Misiunilor (24 octombrie) în Arhidieceza de București.
Prima etapă a parcursului sinodal „Pentru o Biserică sinodală: comuniune, participare, misiune” se desfășoară din octombrie 2021 până în aprilie 2022 și îi vizează pe toți membrii Bisericii noastre locale. Ca urmare, o secțiune a revistei este dedicată deschiderii parcursului sinodal în Arhidieceza de București, incluzând și mesajul Arhiepiscopului de București cu privire la acest moment deosebit de important de reflecție asupra Bisericii.
La rubrica dedicată prezentării doctrinei sociale a Bisericii, Pr. Daniel Gheorghiță Benchea tratează dreptul la un salariu just. În deschiderea paginilor „Suflet tânăr”, Pr. Marian Blaj anunță „noutatea lunii”: Ziua Mondială a Tineretului, care a fost mutată din Duminica Floriilor în Solemnitatea Cristos, Regele Universului (21 noiembrie). De asemenea, la această rubrică veți găsi și mesajul Papei Francisc cu ocazia Zilei Mondiale a Tineretului, reflecții și informații despre Sfânta Elisabeta a Sfintei Treimi, canonizată în 2016.
La rubrica „Universul familiei”, Pr. Fabian Măriuț continuă prezentarea Exortației Apostolice Amoris Laetitia cu cel de-al șaselea capitol, ce vorbește despre necesitatea însoțirii logodnicilor nu doar înainte de căsătorie, ci și după ce aceștia au devenit soț și soție.
La „Pagina Ghika” citim, de data aceasta, despre o persoană mai apropiată de Mons. Ghika: Ana Magdalena Bossy (1884-1840) devenită Sora Marie-Anne de Jésus din Congregația Anunțiatelor Celeste.
Luna noiembrie se încheie cu sărbătoarea Sfântului Andrei; la fel și revista de luna aceasta: Pr. Andrei Dumitrescu ne prezintă tabloul pictorului Mattia Preti, „Răstignirea Sfântului Apostol Andrei”.
În paginile revistei se mai găsesc știri din țară, de la Vatican și din lume, anunțuri, idei pentru timpul liber. Lectură plăcută!
Francesca Gehl
Hits: 88