ÎPS Aurel Percă: „Să fim atenți la semnele timpurilor”: interviu aniversar

IPS-Perca_DSC4254

ÎPS Aurel Percă: „Să fim atenți la semnele timpurilor”: interviu aniversar

Astăzi, 15 august 2021, ÎPS Aurel Percă, Arhiepiscop Mitropolit de București, împlinește frumoasa vârstă de 70 de ani. La acest moment aniversar, ÎPS Aurel Percă a avut amabilitatea să răspundă la câteva întrebări despre viața și slujirea sa. 

  1. Excelență, acum câteva zile, pe 8 august 2021, s-a împlinit un an de când ați primit paliumul. Ce semnificație a adus acest însemn de mitropolit pentru slujirea pe care ați desfășurat-o de când ați venit la București?

 Da, a trecut deja un an de când am primit paliumul. Pentru a înțelege ce a adus acest palium în viața mea de Păstor al Arhidiecezei de București, doresc să plec de la semnificația lui și să fac câteva precizări legate de misiunea care mă acreditează să port acest semn bisericesc.

Paliumul poate fi definit un semn liturgic al comuniunii care unește Scaunul lui Petru și pe Succesorul său cu mitropoliții și, prin ei, cu ceilalți episcopi din lume. Desigur, atunci când am primit paliumul, l-am considerat ca o legătură specială care se stabilește între Arhidieceza de București cu Biserica Romei, sau mai bine zis, se continuă, dat fiind că și Arhiepiscopul emerit Ioan Robu l-a purtat.

Pentru Arhidieceză, pentru Biserica Catolică din România, dar și pentru mine personal, primirea paliumului este un semn al puternicii comuniuni cu Episcopul Romei, Sfântul Părinte Papa Francisc. Si acest lucru înseamnă pentru mine un simț de responsabilitate mai mare, atât pentru misiunea mea de Păstor al Arhidiecezei, dar și preocuparea pentru binele Bisericii Catolice din România.

screenshot-2021-08-15-at-00-19-37

Dar nu numai atât. Dacă luăm în considerație semnificația și simbolul paliumului, mă gândesc ce mare responsabilitate am primit pe umerii mei, la propriu şi la figurat! Paliumul are o dublă semnificație: este imaginea jugului lui Cristos, pus pe umerii arhiepiscopului în urmarea lui Cristos și simbolizează acceptarea voinței lui Dumnezeu, care este izvor de bucurie; cum să nu mă gândesc la cuvintele lui Isus: „Luați jugul meu asupra voastră și învățați de la mine, căci sunt blând şi smerit cu inima, şi veţi afla odină pentru sufletele voastre” (Mt 11,29). Paliumul este și imaginea oiței pierdute, pusă pe umerii Bunului Păstor. Crucile care decorează paliumul amintesc de rănile lui Isus pe cruce, iar agrafele frumos împodobite ne amintesc de cuiele Răstignitului.

Văd în toate aceste imagini o invitație clară despre modul cum trebuie să fie slujirea mea episcopală în această Biserică particulară, numită Arhidieceza de București. Un dicton francez spune: „Noblesse oblige!”,  „noblețea obligă”. Aceasta înseamnă că titlul și semnul de onoare primit – palium de mitropolit – se extinde dincolo de simplele drepturi și onoruri și cere ca să îndeplinesc toate responsabilitățile de Arhiepiscop Mitropolit, atât în circumscripția bisericească încredințată direct grijii mele pastorale, cât și în Biserica Catolică din țara noastră, cu limitările pe care Dreptul Canonic le precizează foarte clar.

  1. La scurt timp după ce ați devenit Arhiepiscop de București, s-a declanșat pandemia, care v-a împiedicat, în perioada de restricții, să vă întâlniți direct cu credincioșii și preoții. Acum, când suntem încă în starea de alertă, dar totuși întâlnirile și slujbele sunt posibile, cum trăiți aceste mult așteptate întâlniri cu credincioșii?

 La începutul anului 2020 nimeni nu se gândea că ar putea izbucni o pandemie, mai ales că la nivelul civilizației și realizărilor medicinei secolului XXI, oamenii considerau că izbucnirea unor epidemii la scară mondială era de domeniul trecutului. Dar a fost altfel, și știm ce a însemnat virusul periculos numit SARS-CoV2: a blocat multe domenii de activitate și a dat peste cap chiar şi programele pastorale ale Bisericii.

Pentru mine, începutul slujirii de arhiepiscop în Arhidieceza de București a reprezentat o piedică enormă în contactul cu credincioșii. În perioada de criză la cel mai înalt nivel, singura posibilitate de a fi în contact cu oamenii a fost cu ajutorul internetului și al  televiziunii, prin sfintele Liturghii,  pe care TVR2 le-a transmis în fiecare duminică și zi de sărbătoare din catedrala noastră.

screenshot-2021-08-15-at-00-01-13

Atunci când au fost date primele semnale de relaxare, am început cu vizitarea comunităților și am aflat, ce-i drept cu bucurie, de la credincioși, că „m-au văzut la televizor” și că erau bucuroși acum să mă vadă și personal. Am realizat că prin ajutorul mijloacelor de comunicaţie moderne, în două-trei luni am ajuns la mai mulți credincioși, decât dacă aș fi făcut vizite pastorale directe.

Dar imediat ce au fost ridicare limitările și restricțiile de ordin sanitar, am pornit la drum și până la sfârșitul anului 2020 am putut vizita circa 90 % din comunitățile catolice ale Arhidiecezei și diferite comunități de viață consacrată. Normal, am continuat să vizitez și anul acesta comunitățile Arhidiecezei, am fost în multe parohii pentru celebrarea sacramentului Mirului, iar în unele parohii am putut să revin pentru a doua oară, cu ocazia diferitelor evenimente locale.

Am văzut și am constatat că atunci când „se închide o ușă, Dumnezeu deschide o fereastră”, și mulțumesc Domnului că aceste ferestre s-au deschis, preferând, de data aceasta, contactul direct în locul contactului prin televiziune.

  1. Arhidieceza de București este un teritoriu întins și cuprinde comunități care au istorii diferite, catolici din familii de proveniență diversă, dar și catolici din alte dieceze ale țării stabiliți aici, familii mixte, expați, imigranți. Cum ați perceput, în cei aproape doi ani de când sunteți la București, această diversitate a Bisericii locale pe care o păstoriți?

Dorința mea de la început a fost să cunosc realitățile atât bisericești, cât și sociale de pe cuprinsul Arhidiecezei. Dat fiind că vizitele mele au fost mai curând „un prim tur de orizont” prin Arhidieceză, pentru un prim contact cu realitatea locală, și apoi faptul că perioada de pandemie și restricțiile impuse prin stările de urgență sau de alertă mai mereu reînnoite, nu au fost posibile șederi mai îndelungate în comunități, și nici contacte cu toate categoriile de persoane, dată fiind teama multora de îmbolnăvire.

Am putut merge, totuși, în Colegiul nostru catolic, în diferite grădinițe, orfelinate, aziluri de bătrâni; am ajuns și în mijlocul câtorva comunități etnice, celebrând chiar sacramentul Sfântului Mir (comunitatea de limbă spaniolă, franceză și engleză). Oricum, din cauza fricii de coronavirus, multe persoane încă sunt reticente în a frecventa biserica și diferitele celebrări liturgice, și astfel contactul meu nu a fost așa cum mi l-aș fi dorit. Peste tot am putut observa, și apoi am primit confirmarea parohilor, că s-a redus mult frecvența la sfintele slujbe; or, biserica este întotdeauna primul loc unde un Episcop poate întâlni comunitatea parohială în diversitatea componenței sale.

Sperăm ca această stare de pandemie, care își face încă simțită prezența, să se încheie cât mai curând posibil și să putem reveni la o „normalitate” în toate activitățile noastre. Inclusiv pentru activitatea mea de Păstor al Arhidiecezei.

  1. Putem spune că 70 de ani ar putea reprezenta un moment de bilanț. Cu acest prilej, ce experiențe semnificative din viață ați putea evoca? Dar provocări? Cu ce gânduri vă îndreptați către preoții mai tineri, către seminariști și către cei care simt vocația către Sfânta Preoție?

 Un bilanț la 70 de ani ?!

Nu știu dacă atunci când ești încă activ, te poți opri pentru a face un bilanț. Dumnezeu a văzut totul și El singur poate spune ce a fost bun, ce a fost rău, sau ce mai trebuia făcut. Pentru a face un bilanț, trebuie să te oprești. Consider că nu a sosit încă momentul pentru mine de a mă opri, de vreme ce sunt încă la începutul unei activități noi aici în Arhidieceză, la o vârstă când colegii mei deja sunt parohi emeriți și ei, în liniște, pot face deja bilanțul activității lor preoțești. Pot face un bilanț, de exemplu, pentru ceea ce a reprezentat activitatea mea în Dieceza de Iași, pentru că prin plecarea mea, s-a încheiat o etapă din viața mea preoțească.

screenshot-2021-08-15-at-00-02-01

Până acum, pot mărturisi că anii de activitate preoțească și episcopală au fost ani frumoși şi cu multe împliniri. Aș putea spune, că am fost privilegiat să stau mai tot timpul în „inima diecezei” (de Iași, iar acum și la București) și de la acest nivel am putut interveni direct sau indirect la nivel pastoral și administrativ; trebuie să adaug activitatea didactică de la Seminarul din Iași, unde până în momentul venirii mele la București, am fost în contact permanent cu viitorii preoți, inclusiv cu cei care urmau să opteze pentru Arhidieceză. Așa că am avut și norocul să-i cunosc deja din timpul Seminarului pe mulți dintre preoții cu care colaborez acum.

În urma deschiderii Diecezei de Iași spre activitatea misionară în Africa și America Latină, am putut să intru în legătură cu alte realități și m-am convins că o dieceză trebuie să aibă deschidere misionară, misiunea episcopului fiind de a fi atent și la necesitățile întregii Biserici Catolice.

De asemenea, însoțirea preoților „fidei donum” în diferite părți ale Europei, și chiar a credincioșilor care au optat pentru părăsirea țării în căutarea unui loc de muncă, m-a întărit mai mult în convingerea despre necesitatea deschiderii „catolice” a Bisericii locale și de a da curs purtării vestei celei bune, Evanghelia, la toți oamenii.

Dar a fost pentru mine și un moment eclezial deosebit, eveniment rar pentru diecezele noastre, și anume Sinodul diecezan de la Iași (2001-2004), la care am lucrat și care a marcat viața Bisericii din Moldova. Sper că invitația lansată de Sfântul Părinte pentru a reflecta despre „sinodalitatea Bisericii”, care trebuie pornită de jos, de la fiecare comunitate, va antrena diecezele din tara noastră, inclusiv Arhidieceza noastră, într-un proces de reînnoire pastorală și spirituală profundă a comunităților locale și diecezane.

Dacă au fost provocări în acești ani? Desigur, dacă nu ar fi provocări, nu ar exista nici inițiative și răspunsuri care să vină în întâmpinarea nevoilor spirituale și pastorale ale oamenilor.

Tuturor preoților, și mai ales celor tineri, le spun să aibă speranță și curaj în a răspunde provocărilor societății de astăzi, marcată de o profundă secularizare. Asigurarea Domnului, care mereu a repetat „Nu vă fie teamă!… Nu te teme, turmă mică!” înseamnă o garanție că sămânța adevărului și a binelui aruncată între oameni nu va rămâne uitată, nici învinsă, ci va produce rod bogat, pentru că are germen divin în ea și garantează victoria vieții și a binelui. De această prezență și de acest curaj trebuie să fie animat orice păstor.

  1. La ceas aniversar, ce speranțe aveți pentru Arhidieceza al cărei Păstor sunteți?

Am primit numirea și mandatul Sfântului Părinte Papa de a veni în Arhidieceza de București pentru a continua munca frumoasă și plină de sacrificii a predecesorilor mei. Au lucrat mult și în timpuri grele. Și au fost realizări foarte frumoase. Dar Biserica rămâne mereu ca un „șantier” în lucru și mereu sunt lucruri de continuat sau de început. Important este să fim atenți la semnele timpurilor, care cer mereu adaptarea continuă a slujirii pastorale la realitățile societății noastre, și ea aflată mereu în schimbare și transformare.

screenshot-2021-08-15-at-00-02-53

Sunt multe de făcut, provocările devin din ce în ce mai evidente și mai invazive și cred că trebuie să fim cu toții mai mult preocupați de o slujire pastorală mai aproape de oameni, să ne preocupăm de formarea catehetică, ceea ce poate echivala cu „noua evanghelizare” la care ne cheamă Biserica,  să ne preocupăm de promovarea umană și socială, mai ales într-o societate care nu se mai pune accent pe valorile umane, etice și religioase. Cu atât mai mult, cu cât și instituțiile de învățământ și de educație ale statului par să impună un sistem de educație care se îndepărtează mult de tradițiile sănătoase ale neamului nostru.

Îi încurajez pe toți preoții, persoanele consacrate, credincioșii – tineri, adulți și vârstnici – „să mergem împreună”, așa cum ne-a îndemnat Sfântul Părinte Papa Francisc atunci când a fost în țara noastră în 2019. Eu sper că printr-o colaborare bună între Arhiepiscop, preoţi, persoane consacrate și credincioși – să ținem mereu aprinsă flacăra credinței și a iubirii în sufletele oamenilor și să lucrăm pentru binele lor. „Secerișul este mare” –  Arhidieceza este foarte extinsă ca teritoriu –, „lucrătorii sunt puțini” – în comparație cu realitățile complexe ale lumii de astăzi –, deci să-l rugăm pe Domnul să sporească numărul lucrătorilor și să facă mai eficientă și rodnică munca lor.

La ceas aniversar doresc să continui, alături de preoții Arhidiecezei, slujirea de Păstor, atent fiind la ceea ce îmi spune paliumul ori de câte ori îl așez pe umerii mei. Pentru ceea ce am realizat până acum, îi mulțumesc lui Dumnezeu; pentru ceea ce trebuie să fac în viitor, îi cer ajutorul lui. „Nihil sine Deo”. Și pentru că aniversarul meu coincide totdeauna cu frumoasa sărbătoare a Preasfintei Fecioare Maria, mă încredințez pe mai departe ocrotirii sale de mamă și mijlocirii ei puternice.

La ceas aniversar mă adresez preoților și credincioșilor noștri, folosindu-mă de cuvintele de la Sfânta Liturghie: „Rugaţi-vă, fraţilor, pentru ca jertfa mea și a voastră să fie plăcută lui Dumnezeu, Tatăl atotputernicul!”

Vă mulțumim, Excelență, și vă urăm mulți și binecuvântați ani!

 

Hits: 1041

/ Comunicate de presă, Știri / Tags:

Share the Post