ÎPS Aurel Percă a conferit Sacramentul Mirului la 79 de copii și adolescenți români din Italia
În cadrul unei călătorii pastorale desfășurate în Italia, ÎPS Aurel Percă a conferit Sacramentul Mirului la 79 de copii și adolescenți aparținând comunităților de români romano-catolici din Roma și Cesano di Roma.
Sâmbătă, 3 iulie, ÎPS Aurel Percă a prezidat celebrarea Sacramentului Mirului în comunitatea credincioșilor români la biserica Santa Maria Causa Nostrae Laetitiae din Roma – Grotte Celoni. Au fost celebrate 2 Sfinte Liturghii cu conferirea Sacramentului Mirului, astfel încât cei 53 de copii, împărțiți în două grupe, și familiile și prietenii acestora, veniți în număr mare, să poată respecta normele sanitare de distanțare.
Duminică, 4 iulie, 14 copii din comunitatea Parohiei San Vitale din Roma au primit Sacramentul Mirului. Parohul acestor două comunități de români din Roma este Pr. Isidor Iacovici.
La ora 12.30 a fost celebrată din nou o Sfântă Liturghie în comunitatea credincioșilor din Grotte Celoni, iar la orele 16.00 a avut loc celebrarea Sacramentului Mirului pentru un grup de 12 copii din comunitatea credincioșilor romano-catolici români din Cesano di Roma, o localitate la 30 km de Roma, care se află în grija pastorală a Părintelui Isidor Mârț.
Au fost celebrări cu participare numeroasă de credincioși, toți bucurându-se de grija pe care episcopii din țară o au față de cei plecați pe alte meleaguri pentru motive de muncă.
Marți, 6 iulie, ÎPS Aurel Percă s-a întâlnit cu Arhiepiscopul Mitropolit de Siena, Cardinalul Augusto Paolo Lojudice, în dieceza căruia își desfășoară activitatea mai mulți preoți din Arhidieceza de București. În drum spre Roma, Arhiepiscopul de București l-a vizitat pe Pr. Mihai Șerban, paroh de Cinigiano.
Hits: 326