Turneul național „Orgile României” debutează pe 27 iunie la Catedrala Sf. Iosif

orgile romaniei

Turneul național „Orgile României” debutează pe 27 iunie la Catedrala Sf. Iosif

Turneul național „Orgile României”, ajuns la a treia sa ediție, continuă incursiunea în istoria acestui fabulos instrument pe teritoriul României, invitând la descoperiri şi redescoperiri ale unui tezaur cultural ascuns, prin recitaluri extraordinare susținute în catedrale şi biserici catolice şi evanghelice din București, Deva, Sibiu și Brașov, de tânărul organist Eduard Antal.

Primul concert va avea loc pe 27 iunie la Catedrala Sf. Iosif din București, după care turneul va continua pe 1 iulie, la Biserica Reformată din Deva, pe 2 iulie, la Biserica Evanghelică Sf. Ioan din Sibiu, în cadrul Festivalului Româno-American și pe 4 iulie, la Brașov, la Biserica Romano-Catolică Sf. Petru și Paul.

În bisericile din România există peste 1000 de orgi. Acestea reprezintă un tezaur de tradiție culturală pe cât de bogat, pe atât de neștiut de public. Repertoriul ales de Eduard Antal propune o panoramare plină de culoare a modului în care s-a scris pentru „Regina Instrumentelor” în secole de istorie a muzicii, cuprinzând lucrări adaptate sau scrise în original pentru orgă din repertoriul universal şi românesc din creaţia lui Nicolas de Grigny, Johann Sebastian Bach, George Enescu, Dinu Lipatti, Louis Vierne, Gabriel Faure sau Alfred Hollins.

Programul de concerte al turneului poate fi consultat pe www.orgileromaniei.ro. Un scurt videoclip de prezentare a turneului poate fi vizionat aici.

 

Duminică, 27 iunie 2021, ora 20.00

Catedrala Sfântul Iosif

 Intrarea liberă în limita locurilor disponibile pentru păstrarea regulilor de distanțare sanitară

Program muzical

Eduard Antal – orgă

 

Nicolas de Grigny (1672-1703): Veni, Creator Spiritus – en taille à 5

Johann Sebastian Bach (1685-1750): Passacaglia și fuga în do minor BWV 582

George Enescu (1881-1955):  Preludiu din Suita în stil vechi, op. 3

Dinu Lipatti (1917-1950): Nocturnă în fa# minor, op. 6

Louis Vierne (1870-1937): Hymne au Soleil din Suita 2, op. 53

Gabriel Fauré (1825-1924): Siciliana în sol minor, op. 78 din Pelléas et Mélisande

Alfred Hollins (1865-1942): Uvertura de concert nr. 2 în do minor

Producător: Pro Contemporania

Coproducători:  Radio România Cultural, Radio România Muzical, Radio România Regional

Parteneri cultural: Arhiepiscopia Romano-Catolică de București, Biserica Reformată din Deva, Biserica Evanghelică Sfântul Ioan din Sibiu, Biserica Romano-Catolică Sfinții Petru și Paul din Brașov

 

 

 

 

Hits: 123

/ Știri / Tags:

Share the Post