Cateheză despre Sf. Liturghie în Parohia Fericitul Ieremia Valahul (Chitila)
Duminică, 30 mai 2021, Parohia Fericitul Ieremia Valahul din Chitila a avut bucuria de a-l primi pe Pr. dr. Emil Moraru, care a prezidat Sfânta Liturghie în comunitatea noastră și a ținut cuvântul de învățătură în sărbătoarea Preasfintei Treimi, model de iubire și de slujire. Comunitatea l-a primit cu căldură și bucurie pe cel pe care l-a avut și ca paroh, ce-i drept, pentru o scurtă perioadă de timp.
Părintele Emil ne-a recomandat o carte de învățătură creștină care cuprinde o parte din catehezele Papei Francisc referitoare la însemnătatea Sfintei Liturghii, carte apărută la Editura ARCB din dorința și cu binecuvântarea ÎPS Aurel Percă.
La finalul celebrării liturgice, Părintele paroh Ciprian Mărtișcă i-a mulțumit Părintelui profesor pentru că a răspuns pozitiv invitației sale și ne-a îndemnat să participăm cât mai des cu putință la Sfânta Liturghie, precum și la momentele de Adorație Euharistică organizate în biserica din Chitila, pentru a-i aduce laudă și mulțumire lui Dumnezeu Întreit pentru imensa iubire cu care ne copleșește clipă de clipă.
Daniel Filip
Hits: 329