ANGELUS Tv, un nou proiect de televiziune, se lansează pe 16 mai

FB Cover_ANGELUS

ANGELUS Tv, un nou proiect de televiziune, se lansează pe 16 mai

București, nr. 202/27.04.2021

Pe 16 mai 2021, de Ziua Mondială a Comunicaţiilor Sociale, cu binecuvântarea ÎPS Aurel Percă, Arhiepiscop Mitropolit de București, va fi lansat la Bucureşti proiectul ANGELUS Tv, o nouă platformă audiovizuală sub forma iniţială de televiziune online. Proiectul este o inițiativă care se adresează persoanelor de toate confesiunile, religiile și non-afiliate religios, vizând atât publicul catolic de ambele rituri (romano-catolic și greco-catolic) din țară și din diaspora, cât și publicul general interesat de teme culturale, spirituale, sociale și de actualitate.

Plasat sub deviza „Vino și vezi” (Ioan 1,46), ANGELUS Tv își propune să concretizeze mesajul Papei Francisc pentru cea de-a 55-a Zi Mondială a Comunicațiilor Sociale: „A comunica întâlnind persoanele acolo unde sunt și așa cum sunt”. În acest sens, grila de programe a ANGELUS Tv va acoperi mai multe registre: de la cel devoțional, la cel informativ și formativ. ANGELUS Tv vine în sprijinul celor afectați de pandemie: persoanele care nu pot participa la celebrările din biserici se vor putea bucura de transmisiuni în direct ale slujbelor din diferite locuri din țară şi ale unui program-ghid de rugăciune zilnică. Dimensiunea informativă se referă, în primul rând, la actualitatea religioasă catolică din România și din lume, iar în ceea ce privește aspectul formativ, vor fi acoperite teme biblice, catehetice și de interes general: artă, cultură, istorie, social și programe speciale pe categorii de vârstă adresate copiilor, adolescenților, tinerilor şi celor vârstnici.

ÎPS Aurel Percă, Arhiepiscop Mitropolit de București, afirmă: „Mă bucur pentru această inițiativă care a început în Arhidieceza de București, anunțată chiar în ziua când se împlinesc 138 de ani de la întemeierea Arhidiecezei, fapt ce subliniază continuitatea dintre trecut, prezent și viitor. Doresc mult succes acestui proiect care, folosindu-se de mijloacele moderne de comunicare, este un instrument pentru Noua Evanghelizare, urmărind să apropie mai mult Biserica de oameni, de realitatea concretă pe care ei o trăiesc în lumea de azi. Este o fericită coincidență că în anul acesta, Ziua Mondială a Comunicațiilor Sociale se suprapune cu sărbătoarea Fericitului Vladimir Ghika (16 mai), data aleasă pentru lansare, care îi conferă proiectului ANGELUS Tv patronajul său. Așa cum Vladimir Ghika s-a folosit de toate resursele pe care le-a avut la dispoziție pentru a duce Vestea cea Bună până la capătul pământului, le urez echipelor care vor colabora la acest proiect multă creativitate și putere de muncă pentru a transmite speranță acelora care au nevoie, mai ales în aceste timpuri de pandemie. Dumnezeu să binecuvânteze acest nou drum!”

PS Iosif Păuleț, Episcop romano-catolic de Iași, afirmă: „Felicit inițiativa unei televiziuni catolice, ANGELUS Tv, un nou instrument în slujba Bisericii pentru răspândirea Cuvântului lui Dumnezeu, dar și pentru cunoașterea informațiilor despre Biserică și pentru creșterea spirituală și intelectuală a celor care vor urmări programele diversificate ale acestei televiziuni. La acest proiect se adaugă și Dieceza de Iași, prin ERCIS Media, departamentul audio-video al Oficiului nostru de Comunicații Sociale şi ERCIS FM. Proiectul și colaborarea noastră se înscriu în această preocupare a Bisericii de a ajunge la oameni și pentru a le transmite cel mai frumos și plin de speranță mesaj, dar și cel pe care ni l-a lăsat Papa Francisc: Să mergem împreună!”.

Printr-un mesaj transmis de către Episcopia Romano-Catolică de Oradea, PS László Böcskei afirmă: „Mă bucur foarte mult pentru această nouă inițiativă, prin care se anunță lansarea televiziunii catolice online în țara noastră. Cu bucurie ne asumăm parteneriatul cu inițiatorii acestui proiect, purtând dorința ca împreună să putem fi mesageri credibili și autentici în răspândirea Evangheliei. Dumnezeu cu al său Duh să lumineze pe toți colaboratorii acestui proiect, iar sfinții noștri protectori să vegheze asupra noastră”.

Proiectul va debuta iniţial în varianta online pe platforma www.angelustv.ro și va prezenta conţinut audiovizual oferit de contributori precum: CatedralaONLINE (Arhidieceza Romano-Catolică de București), ORA CAtOLICĂ (SIGNIS România), ERCIS Media şi ERCIS FM (Dieceza Romano-Catolică de Iași), SANCTUS LADISLAUS MEDIA (Dieceza Romano-Catolică de Oradea), Serviciul Media al Episcopiei Greco-Catolice de Lugoj, Mănăstirea Sfânta Familie sau platformele Cristofori.ro şi şcoala@iezuiți. Sunt invitate şi aşteptate să ia parte la această iniţiativă şi celelalte episcopii/eparhii catolice din ţară şi structurile media care activează pe teritoriul acestora, cât şi colaboratori laici care desfăşoară o activitate media profesională.

Publicul larg este, de asemenea, invitat să susţină ANGELUS Tv prin abonarea la arhiva de conţinut, ce va fi disponibilă începând cu ziua lansării (prin serviciul video on demand) şi donaţii oferite prin secţiunea dedicată a site-ului. Toţi cei care oferă conţinut pentru proiectul acesta o fac prin muncă voluntară și mijloacele proprii ale structurilor angajate în proces, însă sunt multe lucruri de ordin tehnic și logistic care necesită susținere financiară. Numai prin această contribuţie a publicului, proiectul se va putea dezvolta pentru etapa următoare planificată în toamnă, devenind o televiziune clasică, terestră, ce va fi transmisă prin reţelele naţionale de cablu.

Sperăm ca această nouă iniţiativă susţinută de Biserica Catolică din România să fie un prilej aducător de bucurie şi speranţă în casele şi inimile tuturor celor care au nevoie de ele, mai ales în aceste timpuri grele ale pandemiei.

Pr. Francisc Ungureanu
Director ANGELUS Tv
Responsabil al Oficiului pentru Comunicații Sociale al ARCB

Hits: 3772

Share the Post