Vigilia Pascală, 3 aprilie 2021: Predica Sfântului Părinte Papa Francisc
Femeile se gândeau că vor găsi trupul pe care urmau să-l ungă; în schimb, ele au găsit un mormânt gol. S-au dus să jelească un mort; în schimb, au auzit o vestire a vieții. Pentru aceasta, spune Evanghelia, acele femei „erau cuprinse de spaimă și de uimire” (Mc 16,8). Uimire: în cazul de față e vorba de o spaimă amestecată cu bucurie, care le surprinde inimile când văd piatra cea mare de la mormânt înlăturată, iar înăuntru, un tânăr cu un veșmânt alb. E minunat să auzi aceste cuvinte: „Nu vă înspăimântați! Voi îl căutați pe Isus din Nazaret, Cel Răstignit. A înviat” (v. 6). Apoi, această invitație: „El va merge înaintea voastră în Galileea. Acolo îl veți vedea” (v. 7). Să ne însușim și noi această invitație, invitația de Paște: să mergem în Galileea acolo unde Domnul cel Înviat merge înaintea noastră. Dar ce înseamnă „a merge în Galileea”?
Să mergi în Galileea înseamnă, în primul rând, să o iei de la capăt. Pentru ucenici înseamnă să se întoarcă la locul unde, pentru întâia dată, Domnul i-a căutat și i-a chemat să-l urmeze. Este locul primei întâlniri și al primei iubiri. Din acel moment, după ce și-au lăsat năvoadele, l-au urmat pe Isus, ascultând-i predicarea și asistând la minunile pe care El le făcea. Și totuși, chiar dacă au fost mereu alături de el, ei nu l-au înțeles pe deplin, adesea au interpretat greșit cuvintele sale și au fugit dinaintea crucii, lăsându-l singur. În ciuda acestui eșec, Domnul Înviat se prezintă ca fiind cel care, încă o dată, merge înaintea lor în Galileea; merge înaintea lor, adică stă în fața lor. Îi cheamă și îi invită să-l urmeze, fără ca vreodată să obosească. Cel Înviat le spune: „Să pornim din nou de acolo de unde am început. Să reîncepem. Vă vreau din nou alături de mine, în ciuda tuturor eșecurilor și dincolo de ele”. În această Galilee, învățăm uimirea iubirii infinite a Domnului, care trasează cărări noi în interiorul căilor înfrângerilor noastre.
Iată primul anunț de Paști pe care aș dori să vi-l încredințez: poți să o iei întotdeauna de la capăt, pentru că există o viață nouă pe care Dumnezeu poate să o facă să înceapă în noi, dincolo de toate eșecurile noastre. Chiar și din cioburile inimii noastre, Dumnezeu poate construi o operă de artă; chiar și din părțile ruinate ale umanității noastre, Dumnezeu pregătește o nouă istorie. El merge întotdeauna înaintea noastră: în crucea suferinței, a dezamăgirii și a morții, ca și în măreția unei vieți ce reînvie, a unei istorii care se schimbă, a unei speranțe ce renaște. Și în aceste luni întunecate de pandemie, îl auzim pe Domnul înviat care ne invită să o luăm de la capăt, să nu ne pierdem niciodată speranța.
Să mergi în Galileea înseamnă, în al doilea rând, să mergi pe căi noi; înseamnă să mergi în direcția opusă mormântului. Femeile îl caută pe Isus la mormânt, adică merg să-și amintească de ceea ce au trăit împreună cu El și care acum a luat sfârșit pentru totdeauna; merg să-și reînnoiască tristețea. Este imaginea unei credințe care a devenit comemorarea unui fapt frumos, dar încheiat, vrednic doar să fie amintit. Mulți trăiesc „credința amintirilor”, ca și cum Isus ar fi un personaj al trecutului, un prieten din tinerețe aflat acum departe, un fapt întâmplat cu mult timp în urmă, când, fiind copil, participam la orele de catehism. O credință alcătuită din obișnuințe, din lucruri din trecut, din amintiri frumoase ale copilăriei, care nu mă mai interesează, nu mă mai interpelează. Dimpotrivă, a merge în Galileea înseamnă a învăța că credința, pentru a fi vie, trebuie să pornească din nou la drum. Ea trebuie să reînnoiască în fiecare zi începutul călătoriei, uimirea primei întâlniri. Și apoi, trebuie să avem încredere, nu cu pretenția de a ști deja totul, ci cu umilința celui care se lasă surprins de căile lui Dumnezeu. Să mergem în Galileea ca să descoperim că Dumnezeu nu poate fi plasat printre amintirile copilăriei, ci este viu, ne surprinde întotdeauna. Odată înviat, El nu încetează să ne uimească.
Iată al doilea anunț al Paștelui: credința nu este un repertoriu al trecutului; Isus nu este un personaj depășit. El este viu, aici și acum. Merge împreună cu tine în fiecare zi, în situația în care trăiești, în încercarea prin care treci, în visele pe care le porți în tine. Deschide căi noi acolo unde ți se pare că nu există, te împinge să mergi împotriva curentului, a regretului și a ceea ce ți se pare „deja știut”. Chiar dacă totul ți se pare pierdut, deschide-te cu uimire la noutatea lui: te va surprinde.
Să mergi în Galileea înseamnă și să mergi la frontiere. Pentru că Galileea este locul cel mai îndepărtat: în această regiune complexă și variată trăiesc cei care sunt cel mai departe de puritatea rituală a Ierusalimului. Or, Isus și-a început de acolo misiunea, îndreptându-și mesajul către cei care își duc viața de fiecare cu zi cu trudă, către cei excluși, cei fragili, cei săraci, pentru a fi chipul și prezența lui Dumnezeu, care îl va căuta fără încetare pe cel descurajat sau rătăcit; care merge până la marginile existenței, pentru că, în ochii lui, nimeni nu este cel din urmă, nimeni nu este exclus. Acolo le cere Cel Înviat ucenicilor săi să meargă, chiar și astăzi. Este locul vieții de fiecare zi, sunt drumurile pe care le parcurgem în fiecare zi, sunt ungherele orașelor noastre unde Domnul merge înaintea noastră și se face prezent, chiar în viața celui care trece pe lângă noi și împărtășește cu noi timpul, casa, munca, ostenelile și speranțele. În Galileea învățăm că îl putem afla pe Cel Înviat în chipul fraților, în entuziasmul celor care visează și în resemnarea celor descurajați, în zâmbetele celor care se bucură și în lacrimile celor care suferă, mai ales în cei săraci și în cei care sunt lăsați la o parte. Vom fi uimiți de modul în care măreția lui Dumnezeu este revelată în cele mici, de modul în care frumusețea lui strălucește în cei simpli și în cei săraci.
Iată, așadar, cel de-al treilea anunț al Paștelui: Isus, Cel Înviat, ne iubește fără limite și vizitează fiecare din situațiile noastre de viață. El și-a fixat prezența în inima lumii și ne invită și pe noi să depășim barierele, să depășim prejudecățile, să ne apropiem de cel care ne este alături în fiecare zi, ca să aflăm harul vieții de fiecare zi. Să-l recunoaștem prezent în Galileele noastre, în viața de fiecare zi. Împreună cu el, viața se va schimba. Pentru că, dincolo de orice eșec, de rău și de violență, dincolo de orice suferință și dincolo de moarte, Cel Înviat trăiește și conduce istoria.
Frate, soră, dacă în această noapte ai în inimă un ceas al întunericului, o zi care încă nu a apărut, o lumină înmormântată, un vis înfrânt, deschide-ți inima cu uimire la anunțul Paștelui: „Nu te înspăimânta; El este înviat! Te așteaptă în Galileea”. Nu vei rămâne dezamăgit în așteptările tale, lacrimile îți vor fi șterse, temerile tale vor fi învinse de speranță. Pentru că Domnul merge înaintea ta, el pășește înaintea ta. Și, odată cu el, reîncepe viața.
Traducere de Pr. Tarciziu Șerban
Hits: 818