ÎPS Aurel Percă și PS Cornel Damian, la funeraliile PS Florentin Crihălmeanu
ÎPS Aurel Percă și PS Cornel Damian au participat la funeraliile PS Florentin Crihălmeanu, Episcop greco-catolic de Cluj-Gherla, trecut la cele veșnice pe 12 ianuarie 2021.
Vineri, 15 ianuarie, Episcopii au stat în rugăciune și veghe la catafalcul Preasfinției Sale Florentin. Sâmbătă, 16 ianuarie, Sf. Liturghie de la ora 8.00 a fost prezidată de PS Virgil Bercea, alături de ÎPS Aurel Percă, PS Cornel Damian, PS Iosif Păuleț, PS Anton Coșa și PS Ioan Bot, cu clerul Eparhiei de Cluj-Gherla, în Catedrala Schimbarea la Față. Trupul Preasfințitului Florentin a fost transferat de la Catedrala “Schimbarea la Față”, unde a fost adus de vineri dimineața, la Catedrala în construcție, pentru funeralii.
În capelă, Episcopii de rit latin și bizantin veniți pentru funeralii au putut să se roage, să semneze în cartea de condoleanțe și să se pregătească pentru slujba de înmormântare oficiată la ora 12.00 pe esplanada din fața Catedralei Martirilor şi Mărturisitorilor secolului XX din Piața Timotei Cipariu.
Hits: 332