ÎPS Aurel Percă la hramul Parohiei Sf. Apostol Andrei (Mangalia)
Ziua de 30 noiembrie 2020 a fost prilejul unei duble sărbători în Parohia Sf. Apostol Andrei (Mangalia): comunitatea parohială a celebrat hramul și a primit cu mare bucurie vizita păstorului ei, ÎPS Aurel Percă, Arhiepiscop Mitropolit de București.
ÎPS Aurel Percă a prezidat Sfânta Liturghie solemnă a hramului și a ținut cuvântul de învățătură, în care a vorbit despre cel dintâi chemat Apostol, Sfântul Andrei, invitând credincioșii la urmarea lui Cristos, după modelul sfântului lor patron.
Credincioșii l-au primit în mijlocul lor pentru prima dată pe ÎPS Aurel Percă, mulțumindu-i, la finalul Sfintei Liturghii, pentru grija cu care păstorește Arhidieceza de București și comunitatea locală din Mangalia.
După Sfânta Liturghie, ÎPS Aurel Percă a salutat grupul de aproximativ 50 de cercetași conduși de Părintele paroh Cristian Antici, încurajându-i în misiunea de „a lăsa lumea mai bună decât o găsesc” și asigurându-i de asistența și rugăciunea sa paternă.
Domnul să binecuvânteze comunitatea din Mangalia, și prin mijlocirea Sf. Apostol Andrei, întreaga Arhidieceză de București și Biserica Universală!
Pr. Alexandru Abadi
Hits: 205
