03.10.2020, Tuta (BC): IPS Ioan Robu, Arhiepiscop Mitropolit emerit, a participat la funeraliile Pr. Anton Budău
Sâmbătă, 3 octombrie 2020, IPS Ioan Robu, Arhiepiscop Mitropolit emerit, s-a aflat în localitatea Tuta, din județul Bacău, unde a participat la funeraliile Pr. Anton Budău, preot al Diecezei de Iași, care în perioada 2005-2013 a activat ca preot pensionar în comunitatea Cioplea din București.
Funeraliile, prezidate de PS Iosif Păuleț, Episcop de Iași, au început la ora 10:30 la grota ctitorită de păstorul răposat; în ciuda pandemiei de coronavirus, la această ceremonie de înhumare au participat 50 de preoți și sute de credincioși din Tuta și din localitățile păstorite de Pr. Anton, respectând măsurile de protecție și prevenție împotriva infectării cu Covid-19. Printre concelebranți s-au aflat și cei 3 preoți ai Arhidiecezei noastre, originari din Tuta și ucenici ai răposatului: Pr. Antonel Lenghen, Pr. Gabriel Daniel Popa și Pr. Sebastian Anton.
La cuvântul de învățătură IPS Ioan Robu a amintit celor prezenți faptul că, chiar dacă adunarea a fost convocată de moartea Pr. Anton, în centrul atenției noastre este Isus, Cel Viu și Prezent în mijlocul adunării.
Pr. Anton Budău a trecut la cele veşnice marţi dimineaţă, 29 septembrie 2020, în sărbătoarea Sfinților Arhangheli Mihail, Gabriel și Rafael, în jurul orei 3.00, la Oneşti, în apartamentul în care locuia, îngrijit fiind cu sfintele taine.
Născut la 11 mai 1930 la Valea Seacă, județul Bacău, Pr. Anton a absolvit Şcoala Generală de 5 clase la Valea Seacă, în anul 1942, Şcoala de Cantori din Iaşi în anul 1948 şi Institutul Teologic Romano-Catolic “Sfântul Iosif” din Iaşi în anul 1959. A fost sfinţit preot la 18 octombrie 1959 la Alba Iulia de către PS Marton Aron. A activat ca vicar la Oituz, județul Bacău (1959-1963), Hălăuceşti, județul Iași (1963-1968), paroh la Satu Nou, județul Bacău (1968-1972), Schineni, județul Bacău (1972-1979), Rădăuţi, județul Suceava (1979-1983), colaborator în Parohia Pildești, județul Neamț (1983-1984), paroh la Corhana, județul Neamț (1984-1988), Tuta, județul Bacău (1988-1999), de unde a ieșit la pensie. În perioada 1999-2005 a fost capelan la Frații Școlilor Creștine din Strebersdorf – Austria, iar în perioada 2005-2013 a ajutat ca preot pensionar la Bucureşti-Cioplea. Din anul 2013, Pr. Anton s-a retras la Oneşti, locuind într-un apartament din Oneşti, în Parohia “Sfinţii Apostoli Petru şi Paul”, unde a trecut la cele veșnice.
Requiem aeternam dona ei, Domine,
et lux perpetua luceat ei,
requiescat in pace!
Pr. Gabriel Popa
Hits: 83