Ziua națională de comemorare a martirilor, marcată în Arhidieceza de București

Ziua națională de comemorare a martirilor, marcată în Arhidieceza de București

În acest an, în România, pe 16 august sunt comemorați pentru prima oară, la nivel național, martirii creștini și se trage un semnal de alarmă asupra violențelor împotriva creștinilor.

Pentru a marca această comemorare, ÎPS Aurel Percă, Arhiepiscop Mitropolit de București i-a îndemnat pe preoții din Arhidieceză să-i amintească duminică, 16 august a.c., pe martirii Bisericii Catolice din România și să celebreze requiem în cinstea eroilor neamului.

16-august-2020-2175392

Prin Legea nr. 134/2020, Parlamentul României a declarat ziua de 16 august ca Zi națională pentru comemorarea martirilor Brâncoveni și de conștientizare a violențelor împotriva creștinilor, „în semn de conștientizare de către cetățenii români a violențelor și persecuțiilor la care au fost și sunt supuși și astăzi creștinii în lume”.

În Raportul pe 2019, „Observatorul pentru intoleranță și discriminare împotriva creștinilor din Europa” (Observatory on Intolerance and Discrimination against Christians in Europe – OIDCE) arată că, „deși creștinii din Europa nu se confruntă cu persecuțiile pe care le trăiesc creştini din alte părţi ale lumii, nu putem ignora incidentele tot mai numeroase pe care le constatăm în jurul nostru”. Organizaţia semnalează că în Europa sunt creştini care și-au pierdut locul de muncă, au fost dați în judecată sau chiar arestați în urma exercitării dreptului la libertate de expresie și de conștiință. „Afaceri derulate de creștini au fost distruse financiar, studenți creștini au fost reduși la tăcere, iar simboluri creștine și celebrări au fost eliminate din spațiul public”.

„Așa cum am observat în trecut – afirmă Ellen Fantini, director executiv al OIDCE -, creştinii din Europa nu se confruntă doar cu discriminare socială, prejudecată ori restricţionare a libertăţii. Creştinii, inclusiv preoţii, au fost atacaţi sau ucişi pentru credinţa lor. Ca şi în ultimii ani, am văzut biserici din Europa vandalizate, tâlhărite și incendiate, și simboluri creștine distruse”. Raportul din 2019 al organizației enumeră 325 de cazuri de discriminare și intoleranță împotriva creștinilor în Europa, în Austria, Belgia, Bulgaria, Republica cehă, Finlanda, Franța, Germania, Grecia, Irlanda, Italia, Olanda, Polonia, Slovenia, Spania, Suedia, Elveția și Marea Britanie. Aceste cazuri însă nu oferă o imagine de ansamblu completă, pentru că, așa cum arată OIDCE, multe țări nu colectează și nu raportează cazurile de discriminare și intoleranță împotriva creștinilor.

Hits: 23

/ Știri / Tags:

Share the Post