Brăila, 15.08.2020: Vizita pastorală a IPS Aurel Percă în Parohia „Adormirea Maicii Domnului”
ÎPS Aurel Percă, Arhiepiscop Mitropolit de Bucureşti, va merge sâmbătă, 15 august a.c., în vizită pastorală în Parohia Adormirea Maicii Domnului din Brăila. Excelența Sa va prezida Sf. Liturghie a hramului bisericii, de la ora 11:00.
Ca şi în alte momente deosebite ale comunităţii romano-catolice din Brăila, la această Sfântă Liturghie solemnă va cânta corul bisericii romano-catolice Sfinţii Apostoli Petru şi Paul din Bucureşti (Băneasa). Celebrarea va fi transmisă în direct pe pagina de facebook a Parohiei din Brăila (v. aici).
Noul Arhiepiscop Mitropolit de Bucureşti continuă astfel vizitele pastorale în parohii, după luarea în posesie canonică, pe 11 ianuarie a.c. a Arhidiecezei Romano-Catolice de București. Parohia Adormirea Maicii Domnului din Brăila a fost înființată în 1835 de către Episcopul Giussepe-Maria Molajoni, biserica parohială fiind construită în 1855 și sfințită în 1855 de către Arhiepiscopul Paolo Giuseppe Palma CP. Pe teritoriul parohiei activează Clarisele Franciscane Misionare ale Preasfântului Sacrament și surorile din Cogregatio Jesu, care dețin o grădiniță pentru copii și o școală primară în localitate. Parohia este condusă de Părintele paroh Cazimir Budău-Surchea, ajutat de părintele vicar Viorel Cuş.
Hits: 4