Motru (GJ): ÎPS Aurel Percă la hramul bisericii „Nașterea Sf. Ioan Botezătorul”
Sâmbătă, 20 iunie 2020, ora 11.00, comunitatea romano-catolică din municipiul Motru a sărbătorit anticipat hramul bisericii, dedicată Naşterii Sfântului Ioan Botezătorul. Celebrarea Sfintei Liturghii a fost prezidată de ÎPS Aurel Percă, Arhiepiscop Mitropolit de Bucureşti, care a acceptat invitaţia de a fi în mijlocul comunității din Motru cu ocazia acestei mari sărbători. La Sfânta liturghie au fost prezenţi 11 preoţi din oraşele vecine şi un număr mare de credincioşi.
Biserica parohială a fost îmbrăcată în sărbătoare încă din 19 iunie, când a fost celebrată Preasfânta Inimă a lui Isus, continuând pe 20 iunie cu celebrarea sărbătorii Naşterii Sfântului Ioan Botezătorul şi a Inimii Neprihănite a Mariei. Astfel în comunitatea din Motru sărbătoarea a fost triplată şi, participând la Sfintele Liturghii, toți au fost întăriți în credinţă.
Ioan Botezătorul este fiul lui Zaharia şi al Elisabetei, ambii soţi fiind înaintaţi în vârstă. Dumnezeu i-a dat o misiune importantă lui Ioan şi l-a trimis în lume ca să pregătească poporul pentru venirea lui Mesia, numindu-se astfel şi înaintemergător al lui Mesia. Privind esenţa sărbătorii de azi şi impunerea numelui de Ioan, Excelenţa Sa ÎPS Aurel Percă a explicat la predică faptul că acest moment ne oferă posibilitatea să reflectăm asupra rolului pe care fiecare dintre noi îl are în planul lui Dumnezeu şi chemarea specială pe care ne-o adresează Dumnezeu înainte de a ne naşte, la fel cum a făcut şi cu Ioan Botezătorul.
Încă din sânul mamei, Ioan a fost umplut de Duhul Sfânt. Semnificaţia numelui este grăitoare. După cum spunea şi Excelenţa Sa, “Ioan” înseamnă “Dumnezeu dăruieşte haruri”, “Dumnezeu este binevoitor”. La Botez, fiecare dintre noi primeşte un nume care are diferite semnificaţii. Dumnezeu ne dă fiecăruia dintre noi un scop în viaţă, o vocaţie pe care trebuie să o descoperim pentru a putea îndeplini planul lui Dumnezeu. Toate acestea se pot realiza prin iubire. Psalmul de azi “Te laud, Doamne, pentru că m-ai făcut o făptură atât de minunată” ne îndeamnă să fim recunoscători şi să nu uităm niciodată că suntem nişte făpturi minunate create după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu.
Îi mulţumim pe această cale bunului Dumnezeu că prin intermediul acestei sfinte sărbători ne-a reunit pe toţi cu mic, cu mare în jurul altarului hrănindu-ne cu pâinea cuvântului şi pâinea euharistică, dăruindu-ne bucuria de a-l avea în mijlocul nostru pe ÎPS Aurel Percă. Ne rugăm ca prin mijlocirea Sfântul Ioan Botezătorul, bunul Dumnezeu să ne întărească şi să ne dea curaj pentru a putea merge pe calea Domnului.
Alexandra Turcitu
Hits: 13