ÎPS Aurel Percă: “Preoţii sunt darul iubirii lui Dumnezeu”

ÎPS Aurel Percă: “Preoţii sunt darul iubirii lui Dumnezeu”

Predica ÎPS Aurel Percă
Arhiepiscop Mitropolit de București

Preasfânta Inimă a lui Isus
Ziua Mondială de sfinţire a preoţilor – 19 iunie 2020
Liturghia binecuvântării Crismei şi uleiurilor

Preasfinţiile Voastre,
dragi Confraţi întru Sfânta preoţie,
dragi persoane consacrate,
iubiţi fraţi şi surori în Cristos,
dragi credincioşi care sunteţi în comuniune cu noi prin Televiziunea Maria TV şi internet,

Cu câteva zile înaintea de sărbătoarea Paştelui din acest an, v-am adresat o scrisoare pastorală, care începea în felul următor: “Atât de mult am dorit să mănânc Paștele acesta cu voi” (Lc 22,15)

„Vreau să pornesc de la aceste cuvinte ale Evanghelistului Luca, pentru a vă spune că am dorit mult să celebrez cu Sfințiile Voastre anul acesta Liturghia Crismei, preludiu al Triduum-ului pascal, acum când sunt la începutul slujirii mele episcopale în Arhidieceza de București dar, din păcate, nu este posibil, pentru că nu va fi „obișnuita” Joie Sfântă din anii trecuți, şi nu putem să ne adunăm în mod solemn şi public pentru a celebra toți împreună amintirea darului Sfintei Preoții, ca dar de predilecție a Celui Atotputernic şi ca slujire a Poporului lui Dumnezeu”.

Mai scriam: “Nu este posibil ca în această zi să exprimăm vizibil fraternitatea noastră sacramentală care leagă pentru totdeauna pe toți membrii prezbiteriului diecezan în jurul episcopului, fie în celebrarea euharistică cât și în întâlnirea plină de bucurie a agapei frățești.  Când pandemia va înceta, vom stabili o zi în care să ne adunăm şi vom face sărbătoarea Preoției noastre împreună cu reînnoirea promisiunilor din ziua hirotonirii”.

litcrismei-190620-29-8337189

Iată, această zi a venit şi am considerat că este foarte potrivită celebrarea Liturghiei Crismei cu reînnoirea promisiunilor de la hirotonire în această zi, în care Biserica celebrează solemnitatea Preasfintei Inimi a lui Isus şi Ziua mondială de sfinţire a preoţilor.

Este o ocazie importantă nu numai pentru noi preoţii, pentru a reflecta asupra caracterului preţios al slujirii noastre preoţeşti, dar este şi o invitaţie adresată tuturor credincioşilor, ca să fie conştienţi de ajutorul pe care trebuie să-l ofere păstorilor lor.

Preotul – scrie Papa Francisc – este cel mai sărac dintre oameni dacă Cristos nu-l îmbogăţeşte cu sărăcia sa, este cel mai inutil slujitor dacă Isus nu-l cheamă prieten, cel mai nebun dintre oameni dacă Isus nu-l instruieşte cu răbdare aşa cum a făcut cu Petru, cel mai neajutorat dintre creştini dacă Bunul Păstor nu-l întăreşte în mijlocul turmei. Nimeni nu este mai mic decât un preot care este lăsat numai în voia puterilor sale”.

Pentru aceasta, Ziua mondială de sfinţire a preoţilor îşi găseşte împlinirea în sărbătoarea Inimii lui Isus. Şi este corectă legătura dinte Inima lui Isus şi preoţie. Într-adevăr, preoţii sunt darul iubirii lui Dumnezeu. Spunea Parohul de Ars că „un preot sfânt este cel mai frumos dar pe care Dumnezeu îl poate face poporului său”. Să ne gândim la câte asemenea daruri a făcut Domnul pentru poporul său: Sfântul Vincenţiu de Paul, la binele pe care l-a făcut ca preot. Să ne gândim la Sfântul Ioan Bosco, la binele pe care l-a făcut şi la indicaţiile pe care le-a dat în ceea ce priveşte educaţia tinerilor. Să ne gândim la Sfântul Luigi Orione – Don Orione: a reuşit să cucerească inima unui tânăr comunist ateu, Ignazio Silone, sau fericiul nostru Vladimir Ghika, care dintr-o iubire care nu cunoştea limite, s-a dedicat slujirii oamenilor…

Recent, Papa Francisc a publicat şapte omilii adresate preoţilor cu ocazia Liturghiilor Crismei, o broşură intitulată: “Efortul nostru este preţios pentru Isus”.

“Numai o viață trăită pentru alţii este o viaţă care merită să fie trăită ! (Einstein). Preotul, trăind pentru alţii, desigur că face un efort. Uneori zilele unui preot sunt pur şi simplu aglomerate, este asaltat din multe părți. Totuși este frumos atunci când preotul ştie să se dăruiască cu toată inima slujirii sale.

Sfânta Tereza de Calcutta a spus odată : «Ştiţi, mulţi mă întreabă de ce nu fac niciodată concediu. Eu răspund:  nu am nevoie de concediu, pentru că zilele mele toate sunt festive. A face binele este o sărbătoare!». Şi acest lucru trebuie să-l repete orice preot; oboseala preotului din cauza slujirii sale nu va fi o povoară prea tare, dar va fi o oboseală frumoasă.

Astăzi Isus ne repetă şi nouă cuvintele ascultate la Evanghelie: „Veniţi la mine toţi cei osteniţi şi împovăraţi şi eu vă voi da odihnă! Luaţi asupra voastră jugul meu şi învăţaţi de la mine că sunt blând şi smerit cu inima şi veţi găsi alinare pentru sufletele voastre! Căci jugul meu este plăcut, iar povara mea este uşoară” (Mt 11,28-30). El, Isus, păstorul care şi-a dat viaţa pentru oile sale; el, păstorul cu o inimă plină de iubire, ne-a ales şi vrea să fie mereu lângă cei pe care i-a ales, aşa cum a făcut-o cu Apostolii, cu ucenicii: „Nu voi m-aţi ales pe mine, ci eu v am ales pe voi şi v am rânduit să mergeţi şi să aduceţi roade, iar roadele voastre să rămână” (In 15,16).

Iată marele mister al alegerii noastre, marea iubire care ne-a fost încredinţată, iată marele dar pe care ni l-a făcut Dumnezeu nouă şi, iată, astăzi, vrea să ne repete  din nou: „Nu vă mai numesc slugi, ci prieteni”, colaboratorii săi, cei chemaţi să răspândească în lume iubirea sa dumnezeiască, cuvintele sale mântuitoare, Evanghelia sa. Celebrăm cu bucurie misterul iubirii Inimii Preasfinte, garanţia şi dovada iubirii infinite a lui Dumnezeu faţă de noi. De aceea, putem spune şi noi împreună cu Sfântul Evanghelist Ioan: „Noi am cunoscut şi am crezut în iubirea pe care Dumnezeu o are faţă de noi. Dumnezeu este iubire şi cine rămâne în iubire rămâne în Dumnezeu, iar Dumnezeu rămâne în el” (Ioan 4,16).

Este ziua noastră, a celor consacraţi, ziua celor care sunt aleşi de Domnul şi trebuie să ne bucurăm că şi atâtea suflete, atâţia credincioşi s-au rugat şi continuă să se roage pentru noi, ca să rămânem fideli preoţiei noastre. Îi mulţumim Domnului pentru acest dar măreţ, îi aducem recunoștință şi mulțumire.

litcrismei-190620-31-7459080

Dragi confraţi în în preoţie,

Liturghia Crismei, pe care o “recuperăm” în această solemnitate, îşi ia numele de la binecuvântarea uleiurilor. În acest rit este semnificată atât originea vocaţiei noastre, cât şi finalitatea sa. De multe ori am întâlnit preoţi care doreau cu nostalgie să retrăiască Liturghia Crismei, pentru a reîmprospăta, spuneau ei, ungerea pe care au primit-o în ziua sfinţirii întru preot. Uleiul este aşadar protagonistul acestei celebrări, totuşi nu în înţeles alimentar, ci în sensul de ungere care fortifică, care dă frumuseţe, care face ca trupul să strălucească; şi, în acelaşi timp, este balsam, medicament pentru răni. Uleiurile sfinte sunt într-adevăr destinate ungerii capului şi frunţii, pieptului şi mâinilor. Uleiul devine semn fundamental a două lucruri: consacrare şi misiune.

Consacrare, mai întâi: este un semn al absorbirii depline a persoanei în iubirea Domnului în vederea slujirii Împărăţiei. Uleiul impregnează, pătează într-un mod special, pentru că prin structura sa reuşeşte să pătrundă în porii pielii, în porii lucrurilor. Nu numai că acoperă, dar pătrunde, impregnează şi putem spune că transformă obiectul, amestecându-se cu acesta. În acest sens, semnifică consacrarea persoanei, predarea totală a persoanei în mâinile lui Dumnezeu în vederea îndeplinirii unei misiuni.

Uleiul, în această primă semnificaţie, ne aminteşte că viaţa noastră de preoţi aparţine lui Dumnezeu, care cu iubirea sa milostivă ne-a venit în întâmpinare, ne-a iertat şi continuă să ne ierte, făcându-ne să intrăm în condiţia fiilor săi preaiubiţi. Acest lucru este adevărat pentru orice creştin în virtutea Botezului şi a Sfintei Confirmaţiuni. Pentru noi preoţii şi episcopii într-un mod special prin sacramentul Preoţiei pe care l-am primit.

litcrismei-190620-56-6114803

A ne aminti de această ungere sfântă a noastră înseamnă a ne aminti de iubirea fără limite a lui Dumnezeu faţă de fiecare dintre noi şi, în acelaşi timp, că suntem îmbrăţişaţi de iubirea sa milostivă.

Recunoscători Domnului pentru aceasta, vrem să ne rugăm totuşi pentru ca în fiecare zi să coboare în noi uleiul milostivirii lui Dumnezeu, pentru a fi complet cuceriţi, pentru că nu ne mai putem lipsi de el, de când a intrat “în pielea noastră” sau “sub pielea noastră” prin ungerea preoţească.

Uleiul – semn de consacrare, dar şi semn al misiunii. Acesta este uleiul. Ne face să ne gândim la ceea ce Domnul ne-a încredinţat: o misiune de gingăşie şi de milostivire. “Domnul m-a uns şi m-a trimis să le duc săracilor vestea cea bună”. Uleiul are proprietatea de a înlătura asperitățile lucrurilor, de a face mai mobilă articulaţia mecanismelor, permiţând o mobilitate mai mare. Putem spune că noi, preoţii am fost trimişi să “ungem” cu untdelemnul bucuriei, care este Cristos Domnul, pentru ca orice om să cunoască iubirea adevărată şi să fie în măsură, la rândul său, să iubească. Ungerea pe care suntem chemaţi să o facem reprezintă misiunea Bisericii şi a creştinului în lume.

Ea constă în “a unge” cu Cristos toată lumea, în “a unge” cu sfânta ungere pe toţi fraţii noştri, făcând să coboare din belşug uleiul milostivirii şi al mângâierii în lumea noastră de astăzi, în acest context social al nostru, ca să se reînnoiască şi să devină spaţiu de fraternitate, de bunătate, de dreptate, de iubire… Aceasta trebuie să fie misiunea noastră, angajarea noastră, preocuparea noastră. Este misiunea noastră, dragi confraţi: în acest moment, în acest timpuri, suntem chemaţi să vărsăm din preoţia noastră uleiul împăcării, al dreptăţii, al bunătăţii, al gingăşiei, al milostivirii.

Ungerea însă nu este pentru a ne parfuma pe noi înşine, şi cu atât mai puţin ca să o păstrăm într-o sticluţă, pentru că uleiul ar deveni rânced… şi inima amară. Gândiţi-vă la un preot cu o inimă râncedă… amară…, acră… tristă… Ce s-a ales din “uleiul bucuriei” vărsat în inima lui în ziua hirotonirii?

litcrismei-190620-42-8948698

Preotul bun se recunoaşte din modul cum este uns poporul său; aceasta este o dovadă clară. Atunci când oamenii noştri sunt unşi cu ulei de bucurie se observă asta: de exemplu, când se iese de la Liturghie cu chipul celui care a primit o veste bună. Oamenilor noştri le este pe plac Evanghelia predicată “cu ungere”, “i-a uns la suflet”, le este pe plac atunci când Evanghelia pe care o predicăm ajunge la viaţa lor zilnică, atunci când coboară ca uleiul lui Aron până la marginile realităţii, atunci când luminează situaţiile limită, “periferiile” unde poporul fidel este mai expus invaziei celor care vor să ruineze credinţa sa.

Când suntem în această relaţie cu Dumnezeu şi cu Poporul său şi harul trece prin intermediul nostru, atunci suntem preoţi, mediatori, mijlocitori, între Dumnezeu şi oameni”, atunci ne trăim cu adevărat preoţia. Ceea ce intenţionez să subliniez este că trebuie să reînsufleţim mereu harul şi să intuim în orice cerere, uneori inoportună, uneori pur materială sau chiar banală – dar este aşa numai aparent, dorinţa oamenilor noştri de a fi unşi cu uleiul parfumat, pentru că ei ştiu că noi îl avem.

De pe veşmintele noastre sacre ar trebui să coboare totdeauna din belşug uleiul care să ajungă la “periferii” – aşa cum îi place Papei Francisc să spună despre misiunea preotului -, în “periferii” unde este suferinţă, unde este sânge vărsat, unde este orbire care doreşte să vadă, unde sunt prizonieri ai atâtor stăpâni răi. Să nu minimalizăm puterea harului, care se activează şi creşte în măsura în care, cu credinţă, ieşim să ne dăm pe noi înşine şi să dăm Evanghelia altora, dăm puţina ungere pe care o avem celor care nu au absolut nimic. Aşa trebuie să ieşim din noi înşine ca să experimentăm ungerea noastră, puterea sa şi eficacitatea sa răscumpărătoare. Ca preoţi folosim deseori uleiurile care sunt binecuvântate în Joia Sfântă. Aşa vom face şi anul acesta cu uleiurile pe care le binecuvântăm astăzi.

litcrismei-190620-75-8621079

Dragi confraţi întru preoţie,

Cu ocazia Zilei mondiale de sfinţire a preoţilor, care coincide cu solemnitatea Preasfintei Inimi a lui Isus, doresc să mă adresez vouă pentru a vă mulţumi pentru slujirea şi viaţa voastră preoţească ca dăruire şi ascultare faţă de voinţa lui Dumnezeu, pentru răspunsul vostru generos dat chemării lui Isus

Dragi confraţi, vă mulţumesc pentru da-ul vostru! Dragi credincioşi, vă mulţumesc pentru rugăciunea voastră şi pentru faptul că ţineţi la preoţi!

Mă adresez preoţilor Arhidiecezei care în aceste zile, din a doua jumătate a lunii iunie, îşi sărbătoresc aniversarea hirotonirii; îi amintim pe toţi cei prezenţi în Arhidieceză cât şi pe cei care sunt în afara ei şi mai ales pe cei care sunt în misiuni sau sunt preoţi “fidei donum”. Vă felicit pentru statornicia voastră şi vă îndemn ca această zi să fie una a recunoştinţei.

„Mulţumesc pentru bucuria cu care aţi ştiut să dăruiţi viaţa voastră, arătând o inimă care în decursul anilor s-a bătut şi a luptat pentru a nu deveni îngustă şi amară şi să fie, dimpotrivă, zilnic lărgită de iubirea lui Dumnezeu şi a poporului său; o inimă pe care, ca vinul bun, timpul n-a oțetit-o, ci i-a dat o calitate tot mai deosebită; pentru că «veșnică este milostivirea lui»” (Papa Francisc).

Suntem siguri că Fecioara Maria adună orice bucurie şi suspin, orice dorinţă şi rugăciune a preoţilor, ca o mamă plină de iubire, privindu-i pe fiii ei “preaiubiţi” pe care i-a primit în inima ei tocmai la picioarele Crucii, şi vrea să aducă şi astăzi bucuria de la Cana lumii întregi prin viaţa şi slujirea noastră. Amin.

Hits: 199

Share the Post