ÎPS Aurel Percă: „Suntem chemați să fim foc, pentru a incendia lumea cu focul Cuvântului şi al iubirii lui Dumnezeu”
Predica ÎPS Aurel Percă
Arhiepiscop Mitropolit de București
Duminica Rusaliilor, 31 mai 2020
Iubiți credincioși,
dragi frați şi surori în Cristos, care sunteţi în comuniune cu celebrarea de la Catedrala „Sfântul Iosif” din București, prin Televiziunea Română şi internet,
în Faptele Apostolilor se spune că atunci când Sfântul Apostol Paul a ajuns la Efes, i-a întrebat pe discipoli: „L-aţi primit pe Duhul Sfânt când aţi venit la credință?” Dar ei au răspuns: “Nici n-am auzit că este Duh Sfânt” (Fapte 19,2). Şi, tot în Faptele Apostolilor citim că, atunci când Paul a ajuns la Atena, după ce a văzut atâtea monumente închinate zeilor, era şi unul închinat „Dumnezeului necunoscut”, şi le-a spus: „cel pe care îl cinstiți fără să-l cunoașteți, pe acesta vi-l vestesc” (17,23).
Sărbătoarea Rusaliilor revine pentru a ne aminti de existența unui „Mare Necunoscut”: Duhul Sfânt! Așa mi-a răspuns odată un copil care urma să primească sacramentul Mirului. „Duhul Sfânt este Marele Necunoscut!” Tocmai El este marele Protagonist al sărbătorii Rusaliilor şi al vieții Bisericii, şi cu toate acestea, câți dintre noi ne rugăm Duhului Sfânt? Oare nu este şi pentru noi „marele necunoscut”?
Așa cum am citit în lectura a doua la această Sfântă Liturghie, „Duhul Sfânt vine în ajutorul slăbiciunii noastre”, dar noi ne gândim că ne putem lipsi de el. Trebuie să recunoaștem că de multe ori suntem departe, chiar dacă în Crez spunem şi mărturisim că Duhul Sfânt este „Domnul şi de viață dătătorul”. Cu toate acestea, atâta timp cât nu ne lăsăm şi noi împinși de „vântul Rusaliilor”, ca apostolii, şi nu aprindem „focul Rusaliilor” în viața noastră creștină, Duhul Sfânt spune prea puțin pentru viața noastră creștină…
Știm că după Rusalii, nimic nu a rămas ca mai înainte în viața Apostolilor şi a Bisericii. Este necesar şi urgent, atunci, să-i redescoperim rolul important în viața noastră creștină, dacă vrem ca „fața pământul să se reînnoiască”. Am auzit în ultimul timp o frază slogan: după perioada aceasta de pandemie provocată de Covid-19, nimic nu va fi ca mai înainte. Cine ne garantează că nimic nu va mai fi cum a fost ? În aceste luni am făcut cu toții experiența fragilității şi a precarității noastre. Eram convinși că suntem puternici şi suficienți nouă înșine, dar un virus microscopic ne-a îngenuncheat… De multe ori am auzit un îndemn: că din tot ceea ce s-a întâmplat, trebuie să învățăm ceva. Poate că trebuie să fim mai smeriți, să avem mai mare respect față de natură, să nu o distrugem, să nu ne considerăm super-eroi. Poate că trebuie să fim mai atenți şi plini de respect față de cei din jurul nostru… Adam şi Eva au voit să ia locul lui Dumnezeu şi au trebuit să se acopere cu o frunză de smochin. Şi noi, naivi şi prezumțioși, care ne simțeam stăpânii universului, trebuie acum să ne acoperim cu mănuși şi măști… Avem însă mare încredere în Dumnezeu: cu toate abuzurile oamenilor, Dumnezeu nu ne abandonează; dimpotrivă, îşi ține promisiunea făcută: „veți primi puterea Duhului Sfânt care se va coborî peste voi!”
Poate este bine să amintim că Duhul Sfânt este „respirația” lui Dumnezeu şi, dacă noi îl primim pe Duhul Sfânt, înseamnă că El respiră în noi, trăiește în noi, se mișcă şi vorbește în noi. Rusaliile marchează tocmai această trecere în viața Bisericii: nu numai că Dumnezeu este în mijlocul nostru, dar este El care este în noi prin Duhul său. Sfântul Paul descrie foarte bine ce înseamnă a fi locuiți de El : „Nu mai sunt eu cel care trăiesc, dar Cristos trăiește în mine. Şi această viață pe care o trăiesc în trupul meu, o trăiesc în credința Fiului lui Dumnezeu care m-a iubit şi s-a dat pe sine însuși pentru mine” (Gal 2,20). Concret, pentru noi, a trăi Rusaliile înseamnă a-l lăsa pe El, pe Dumnezeu, să trăiască în noi, a-l lasă ca El să ia în posesie viața noastră. E ceea ce s-a întâmplat cu Apostolii: abia a coborât Duhul Sfânt asupra lor, şi imediat au fost „împinși” afară din Cenacol. Şi au început să vorbească limbi noi şi toți au rămas uimiți.
Primul semn al Rusaliilor: o schimbare totală în viața şi atitudinea lor!
Un scriitor polonez descrie într-un mod original experiența apostolilor la Rusalii: „O suflare de vânt a intrat în noi, buzele s-au aprins…ajungând la inimă şi creier. Ne atinsese cu mângâierea capabilă să transforme un pumn de argilă într-un corp viu. Ne-a transformat complet; aveam în noi un foc capabil să transforme lumea. Era în noi o nerăbdare să acționăm, o energie nouă” (Jan Dobracznski). Este adevărat ceea ce s-a întâmplat la Rusalii: Duhul Sfânt a dat peste cap viața apostolilor, şi din acea zi focul a început să se propage în lume.
Trebuie să ne întrebăm: pentru ce se răspândește tot mai mult în lume un climat de agnosticism, de ateism, de secularizare, de indiferență cu privire la religie? De ce viața noastră creștină nu mai reușește să fie mai incisivă, mai atrăgătoare; de ce nu trezește entuziasm, de ce credința nu mai atrage pe tineri, de ce sunt atâția adulți departe de practica religioasă ? Oare nu se datorează faptului că Duhul Sfânt nu mai este în noi sau îi ignorăm prezența sa? Cu ajutorul Duhului Sfânt, să facem o cotitură energică în viața noastră de credință, obosită de multe ori şi redusă la obișnuințe…
Pentru aceasta trebuie să cerem Duhului Sfânt ca viața noastră să facă un salt de calitate. Există o invocație pe care o putem adresa Sfântului Duh: „Trimite, Doamne, Duhul tău, ca să reînnoiască fața pământului!” Dar mai întâi de toate viața noastră personală. Şi atunci nimic nu va mai fi ca înainte… Spune o vorbă a Părinților din deșert: „Focul nu se aprinde pe lemnul umed, Duhul Sfânt nu locuiește în sufletul care iubește comoditatea…!”. Să nu ne lăsăm îngreunați de o credință făcută din obișnuințe. Să ne lăsăm, mai curând, scuturați de puterea Duhului „care dă viață!”. Misiunea noastră de creștini coerenți, credibili şi curajoși, este aceea de a deveni foc pentru alții, încălzind inimile, topind gheața neîncrederii, luminând mințile și conștiințele…
Un vers dintr-o poezie a unui poet italian, spune: „dacă aş fi foc, aş aprinde lumea…”. Noi creștinii suntem chemați să fim foc, pentru a incendia lumea cu focul Cuvântului şi al iubirii lui Dumnezeu. Focul pe care Duhul Sfânt l-a aprins la Rusalii – ne gândim la flăcările care s-au așezat peste apostoli – s-a extins până la noi. Să fim atenți să nu fim “pompieri” care sting acest incendiu care a reînnoit pământul! Amin.
Hits: 17