București, 31.05.2020: Administrarea sacramentului Mirului în comunitatea spaniolă

București, 31.05.2020: Administrarea sacramentului Mirului în comunitatea spaniolă

Duminică, 31 mai 2020, în solemnitatea Rusaliilor, ÎPS Aurel Percă va administra sacramentul Mirului în comunitatea spaniolă din București. Ritul va avea loc în cadrul Sfintei Liturghii celebrate la ora 13.30 în curtea Catedralei Sf. Iosif din Capitală.

Este prima oară când ÎPS Aurel Percă, Arhiepiscop Mitropolit de București, administrează sacramentul Sfântului Mir în Arhidieceză, după luarea în posesie canonică, la 11 ianuarie a.c., a Arhiepiscopiei Romano-Catolice de București.

La Catedrala Sf. Iosif se celebrează de mai bine de 10 ani Sf. Liturghie pentru credincioșii catolici de limbă spaniolă. Comunitatea – formată inițial din membrii ai corpului diplomatic, la care s-au adăugat apoi și alte persoane care trăiesc în Capitală – a fost păstorită mai întâi de Pr. Cristinel Țâmpu. Actualmente, comunitatea este în grija spirituală a Pr. Javier Quesada, din Prelatura Opus Dei.

În București se celebrează Sf. Liturghie romano-catolică în 7 limbi străine, comunitățile reunindu-se în diferite parohii ale Capitalei: engleză (Biserica Franceză), franceză (Biserica Franceză), italiană (Biserica Italiană), maghiară (Biserica Bărăția), germană (Biserica Bărăția), spaniolă (Catedrala Sf. Iosif), vietnameză (de Crăciun și Paște, la Biserica Sf. Tereza).

Hits: 25

/ Anunţuri / Tags: , , ,

Share the Post