ÎPS Aurel Percă: Arhidieceza la 137 de ani – recunoștință pentru trecut, pasiune pentru prezent, încredere pentru viitor

Predica ÎPS Aurel Percă
Arhiepiscop Mitropolit de București

Aniversarea înființării Arhidiecezei Romano-Catolice de București
27 aprilie 2020

Preasfințite Episcop auxiliar Cornel,
Sfințiile Voastre, cucernici confrați preoți prezenți la această Sfântă liturghie solemnă aniversară,
Dragi şi iubiți credincioși uniți cu noi prin intermediul televiziunii Maria TV şi prin internet,

Bucuria pascală, care ne însoțește în aceste săptămâni după sărbătoarea Paștelui, ne atrage atenția asupra darului mântuirii pe care Dumnezeu îl oferă omului prin Învierea lui Cristos din morți.

Această bucurie este completată astăzi şi de aniversarea înființării Arhidiecezei noastre de București, pentru că astăzi ea împlinește 137 de ani de existență.

Experiența pe care au făcut-o apostolii întâlnindu-l pe Cristos cel Înviat, chiar dacă pentru un moment ei erau înspăimântați şi descurajați şi pentru ei totul părea ruinat, a avut menirea să-i transforme definitiv, să-i schimbe în cei mai înflăcărați vestitori ai Evangheliei şi să-i facă capabili să-şi dea viața pentru Biserica abia înființată.

În istorie, Biserica a întâmpinat greutăți din toate părțile. Valuri pustiitoare au izbit în barca Bisericii; obstacole inimaginabile i-au ieşit în cale: persecuţii, tiranii, ideologii materialiste şi ateiste, decrete ucigătoare, legi diabolice şi potrivnice, lagăre şi închisori pentru trup şi pentru suflet. Peste toate acestea însă au răsunat şi răsună cuvintele celui Înviat: Nu vă temeţi! Încredeţi-vă eu am biruit lumea! Porţile iadului nu o vor birui! Şi toate au trecut, iar Biserica a mers şi merge mai departe.

Iar noi astăzi admirăm această lucrare a Domnului şi îi mulțumim pentru darurile cu care a copleșit Arhidieceza noastră.

Sărbătorind astăzi aniversarul Arhidiecezei noastre, în mod obligatoriu trebuie să ne gândim şi la primele semințe ale Evangheliei care au căzut pe acest pământ: nu a fost uşor nici pentru semănătorii acestui cuvânt, care au trebuit să suporte vitregiile tuturor timpurilor de multe ori neprielnice, nici pentru cuvântul semănat, care de multe ori nu a căzut într-un teren fertil. Dar puterea Învierii lui Isus a făcut totuși ca această sămânță să prindă viață şi să se dezvolte, pentru a forma poporul sfânt al lui Dumnezeu „adunat în unitatea Tatălui, a Fiului şi a Sfântului Duh” ( Sf. Ciprian, cf. LG) şi care este Arhidieceza noastră de astăzi, pentru care îi aducem mulțumire Domnului. Cristos Domnul, care „este același ieri şi astăzi şi întotdeauna” (Evr 13,8), a făcut prin activitatea misionarilor, care au predicat Evanghelia pe aceste meleaguri chiar de la începuturile creștinismului, să fie rodnică şi ca noi astăzi să ne bucurăm de o formă de organizare bisericească, canonică, numită şi Biserica locală, în care ne aflăm cu toţii, episcopi, preoţi, călugări şi călugărițe, credincioși – bărbați şi femei, persoane în vârstă, tineri şi copii, -, ne aflăm ca într-o „bărcuță” avându-l cu noi pe Isus, Păstorul cel bun.

Vă invit să reflectăm la acest moment de sărbătoare asupra trecutului  Arhidiecezei şi să o facem cu adâncă recunoștință; apoi să ne gândim şi la timpul prezent pe care îl trăiește Arhidieceza, manifestând pasiune pentru ea; şi, în sfârșit,  să aruncăm privirea şi spre viitor, încrezându-ne că Dumnezeu ne va rândui timpuri frumoase şi perspective înalte pentru Arhidieceză.

Aşadar: recunoștință pentru trecut, pasiune pentru prezent, încredere pentru viitor.

Acum, când aniversăm 137 de ani de la întemeierea Arhidiecezei, facem sărbătoare, ce-i drept în condiții neprielnice datorită pandemiei de coronavirus, dar vă chem pe toţi cei care sunteţi în comuniune cu noi prin intermediul Televiziunii Maria TV și prin internet, să aducem laude şi cântări de mulțumire Domnului pentru darurile şi milostivirile sale,  să-l lăudăm pe El, stăpânul timpului şi al istoriei, cu cuvintele Psalmului (118,1): „Lăudaţi pe Domnul că este bun, în veac este îndurarea lui”. Şi avem atâtea motive:

1. În primul rând recunoștință pentru trecut

Făcând bilanțul celor 137 de ani de la întemeierea Arhiepiscopiei de București şi al tuturor momentelor trăite pe acest binecuvântat pământ al Dobrogei şi al Ţării Românești – de la prezența primelor elemente creștine în primele secole ale erei noastre creștine şi până la forma organizată a vieții bisericești marcată prin înființarea Arhiepiscopiei romano-catolice de București în anul 1883,  şi apoi la evoluția ei ulterioară, constatăm o mulțime de lumini, de realizări, de bucurii sufletești, dar şi de sacrificii, de încercări, de suferințe şi împliniri, care au fost sau nu notate în cronicile vremii, dar sigur ele s-au înscris în cartea vieții pe care o cunoaște bunul Dumnezeu.

De multe ori credincioșii şi misionarii care au venit pe aceste meleaguri au fost cu siguranță determinați de cuvintele lui Isus Cristos din Evanghelie: „Mergeţi în toată lumea şi predicați Evanghelia la toată făptura” (cf. Mc 16,15-18), şi chiar dacă realitatea la faţa locului nu a fost totdeauna una atrăgătoare, probabil i-a însoțit şi un alt cuvânt al lui Cristos: „Iată, eu sunt cu voi în toate zilele, până la sfârșitul veacurilor” (Mt 28,19), iar constatarea noastră de astăzi poate fi tot una în cheie evanghelică: „Iar ei, pornind, au propovăduit pretutindeni și Domnul lucra cu ei și întărea cuvântul prin semnele care urmau” (Mc 16, 19-20).

S-a putut constata în această lucrare imaginea grăuntelui de muștar (cf. Mc 4,30-31) care, aruncat în pământ, a crescut şi a devenit pom – copac mare şi a făcut ramuri mari -, așa încât păsările cerului s-au putut adăposti la umbra lui,  sămânța Cuvântului, aruncată pe meleagurile Valahiei a produs rod bogat, de care ne bucurăm noi, cei de astăzi.

Dacă urmărim firul istoriei care s-a desfășurat de la prezența primilor creștini în ținuturile Dobrogei până la formele premergătoare de organizare prin Vicariatul apostolic de Sardica (Sofia) sau de Nicopolis, culminând cu actul de ridicare la rang de Arhiepiscopie în anul 1883, la 27 aprilie, prin Bula Praecipuum munus a Papei Leon al XIII-lea, avându-l ca prim arhiepiscop pe Mons. Ignazio Felice Paoli, sămânța Cuvântului şi a Evangheliei a ajuns să aducă atâtea roade în mijlocul poporului din regiunile cunoscute generic ca Țara Românească şi Dobrogea, şi cred că fiecare eparhie – episcopie, fie ea catolică sau ortodoxă, poate să observe această lege a creșterii şi a roadelor bogate.

Pentru toate acestea îi aducem astăzi mulțumire Domnului!

Fără înaintașii noștri, localnici sau veniți din alte părţi, fără munca, jertfa şi dăruirea apostolilor, care au pornit de la Ierusalim din Cenacol, fără sacrificiul misionarilor şi a vajnicilor voievozi, regi, principi şi fără iubirea străbunilor noştri care au știut să apere credința şi să o transmită odată cu darul vieții, noi n-am fi fost astăzi aici, constituiți ce-i drept după planul lui Dumnezeu, în structuri bisericești bine așezate şi ocrotite de întemeietorul ei prin Duhul său Sfânt.

Istoricii, cronicile, cercetătorii pot să o facă, şi au făcut-o atât de bine,  analizând trecutul, scriind studii şi prezentând în mod științific evoluția vieții religioase de la începuturile ei şi până astăzi. Le suntem recunoscători pentru că prin ei putem să descoperim şi mai bine faptele mărețe săvârșite de Dumnezeu pe parcursul anilor care au constituit istoria noastră.

Numărul misionarilor, al dascălilor, al vizitatorilor şi episcopilor care au ajuns şi au lucrat pe teritoriul actual al Arhiepiscopiei Romano-Catolice de București, pentru a sădi credința în suflete este mare, impresionant şi ei ne vorbesc despre căile şi instrumentele alese de Dumnezeu pentru răspândirea împărăției sale şi despre drumul spre structura Arhidiecezei din care facem parte şi pe care o evocăm astăzi, la ceas aniversar.

Figura primului Arhiepiscop de București, Ignazio Felice Paoli, rămâne ca un punct focal, ca a unui patriarh ce a ştiut să-i conducă pe fraţii săi la aflarea familiei lui Dumnezeu, Părintele tuturor.

El a pus temelia Catedralei noastre „Sfântul Iosif”, şi de numele lui se leagă şi înființarea Seminarului arhidiecezan, care a funcționat până în anul 1948.

Când ne gândim la realitatea pastorală a Arhidiecezei din zilele noastre, cum a crescut de-a lungul celor 137 de ani, vitregiile prin care a trecut, şi la poporul creştin prezent pe aceste meleaguri care a ştiut să dea mărturie despre credință,  atunci pe drept cuvânt trebuie să-l preamărim pe Dumnezeu şi să spunem cu psalmistul „Misericordias Domini in aeternum cantabo!”, „Milostivirile tale Doamne, în veci le voi cânta” (Ps 88,2).

2. Dar aniversarea întemeierii Arhidiecezei ne privește pe unul fiecare dintre noi şi ne cheamă să trăim cu pasiune prezentul.

Noi suntem astăzi beneficiarii muncii tuturor păstorilor şi ierarhilor care de-a lungul timpului s-au trudit în această mare vie a Domnului, care este Arhidieceza de Bucureşti. Nu vreau să mă opresc asupra lor, puteți citi scurta sinteză istorică pe site-ul Arhidiecezei.

Cu moștenirea şi valorile pe care le-am primit de la predecesorii noștri, nu ne rămâne decât să ne împlinim datoria cu pasiune şi totală dăruire, pentru a fi cu adevărat la înălțimea înaintașilor noștri, trăind cu pasiune astăzi credința şi făcând-o să rodească în mijlocul lumii de astăzi. Fiecare preot, fiecare persoană consacrată într-un institut sau ordin călugăresc, fiecare creștin, indiferent de vârstă, stare socială, îşi are locul propriu în Biserica locală, în propria comunitate parohială, şi acolo se continuă lucrarea de „zidire şi desăvârșire” a Trupului Mistic al lui Cristos, Biserica. Isus ne spune şi nouă astăzi: „Mergeți şi predicați, daţi mărturie despre Evanghelie !”

3. Încurajați de aceste cuvinte, privim cu spreranţă spre viitor.

Ca păstor recent al acestui popor, întrebându-mă cum să trăim mai bine şi mai intens timpul pe care îl avem în faţă, acum la începutul mandatului meu, am considerat că trebuie să clădim mai departe pe trecutul nostru valoros, să continuăm cu multă pasiune pastorală grija faţă de credincioșii care alcătuiesc poporul sfânt al lui Dumnezeu pe aceste meleaguri, să intensificăm inițiativele pastorale pentru promovarea şi apărarea familiei, să manifestăm o grijă deosebită faţă de copiii şi tinerii noștri, adevărate speranțe şi viitorul atât al Bisericii cât şi al societăţii, să încurajăm învățământul catolic, să ne „acordăm” personal cu noile perspective ale Bisericii în lumea contemporană.

După această criză provocată de coronavirus, cu siguranţă ne așteaptă un viitor care ne va solicita un alt mod de a face pastoraţie, de a fi atenţi la noile „semne ale timpului”.

„Vom merge cu toţii împreună”, aşa cum ne-a îndemnat Sfântul Părinte Papa Francisc cu un an în urmă, când ne-a vizitat, vom merge împreună cu mult optimism, încredere şi cu multe speranţă că Duhul Sfânt ne va inspira cum trebuie să adăugăm munca şi eforturile noastre la ceea ce ne-au lăsat ca moştenire înaintaşii noştri. Şi astăzi ascultăm de cuvântul lui Isus spus lui Petru: „Duc in altum” (Lc 5,4), să înaintăm în larg cu bărcuţa Bisericii noastre locale.

Chiar dacă ne așteaptă un „timp inedit”, cum am spus la celebrarea înscăunării mele ca arhiepiscop, fără să mă fi gândit în acel moment la vremurile caracterizate de prezența pandemiei, avem certitudinea că Domnul istoriei, prin lumina Duhului Sfânt, ne va conduce „bărcuța” Arhidiecezei în care ne aflăm, având şi asigurarea lui Cristos, Păstorul nostru, „că puterile celui rău nu o vor birui”. Pentru că Cristos „este același ieri, astăzi şi întotdeauna” şi merge împreună cu noi.

Suntem în Timpul pascal, timp în care contemplăm Învierea lui Cristos, dar în același timp, cu ajutorul liturgiei, vedem cum au luat naștere comunitățile creştine în primele secole: în centrul vieţii lor se alfa credința în înviere. Cu toţii trăim acelaşi mister mereu viu: Cristos în mijlocul poporului său, şi îl credem prezent, pe El, Păstorul cel Bun, care are grijă de turma sa.

Noi, în credinţa noastră suntem rodul iubirii morţii şi învierii lui Cristos  şi deţinem o comoară de preţ pentru noi şi pentru cei din jurul nostru; avem o moştenire lăsată de înaintașii noștri cunoscuți şi necunoscuți, transmisă prin jertfa şi moartea lor; avem o datorie de a continua drumul lor de credinţă şi chemarea noastră de fii ai Bisericii şi ai acestei comunități de pe cuprinsul Arhidiecezei de Bucureşti.

La acest moment aniversar suntem datori a-i mulţumi lui Dumnezeu pentru devotamentul atâtor ierarhi – arhiepiscopi, episcopi –, preoţi, călugări şi călugăriţe, credincioşi, care și-au dăruit viaţa şi binele Arhiepiscopiei de Bucureşti, rugându-l pe Dumnezeu să răsplătească cu fericirea veşnică pe toţi cei care au trecut înaintea noastră cu semnul credinţei.

Şi un pios gând de recunoștință Înalt Preasfințitului Ioan Robu, pentru munca depusă timp de 37 de ani în fruntea Arhidiecezei, care a început al doilea veac de viață al Arhidiecezei în anul 1983 ca păstor ales pentru a fi „administrator diecezan”, din 1984 primind consacrarea episcopală şi fiind numit Administrator Apostolic al Arhidiecezei, iar de la 29 aprilie 1990 cu ridicarea sa la rang de Arhiepiscop Mitropolit. Vă invit ca pe 29 aprilie a.c. să-l însoțiți cu rugăciunea.

Preasfânta Fecioară Maria, Neprihănit Zămislită, cu mijlocirea şi prezenţa ei să ne învețe să iubim  Biserica noastră locală, Arhidieceza şi să ne arate calea unei reînnoite apartenențe la Fiul ei Isus. Iar Sfântul Iosif, patronul Catedralei noastre, „inima Arhidiecezei”, să vegheze asupra viitorului Arhidiecezei.

Amin.

Hits: 6