Evenimente ecleziale şi aniversări în anul 2020
Anul 2019 a fost pentru Arhidieceza Romano-Catolică unul istoric. În primul rând, Biserica noastră locală a avut bucuria de a primi vizita Papei Francisc la Bucureşti, unde Sanctitatea Sa a prezidat, pe 31 mai, Sf. Liturghie în Catedrala Sf. Iosif. Apoi l-a sărbătorit pe ÎPS Ioan Robu, Arhiepiscop Mitropolit de Bucureşti – astăzi, emerit –, care pe 6 noiembrie a împlinit 75 de ani de viaţă, şi pe 8 decembrie, 35 de ani de episcopat. Iar pe 21 noiembrie, a primit de la Papa Francisc un nou Păstor, în persoana Mons. Aurel Percă, la acea vreme Episcop auxiliar al Diecezei de Iaşi, Sfântul Părinte acceptând, totodată, renunţarea ÎPS Ioan la oficiu.
Noul an 2020 va rămâne și el, cu siguranță, în istoria Bisericii locale, nu doar pentru că este unul bogat în evenimente, mai mari sau mai mici, cât mai ales prin momentul istoric din 11 ianuarie: întronizarea noului Arhiepiscop Mitropolit de Bucureşti, Mons. Aurel Percă, în Catedrala Sf. Iosif.
În luna mai îl vom sărbători pe PS Cornel Damian, Episcop auxiliar al Arhidiecezei, care va aniversa, în ziua de 8, împlinirea a 60 de ani de viață, iar pe 20 iulie vom celebra ziua onomastică a ÎPS Aurel. Tot în luna mai ne vom aminti vizita Papei Francisc și centenarul nașterii Sfântului Ioan Paul al II-lea, Papă (18 mai), și pe 5 iunie vom celebra 90 de ani de când Arhidieceza de București a fost ridicată la rangul de Mitropolie de către Papa Pius al XI-lea.
Pe parcursul anului 2020, diferite ordine și congregații religioase vor marca în ton de sărbătoare prezența lor în Arhidieceză: Părinții Asumpționiști împlinesc 10 ani de când au redeschis comunitatea din Bucureşti (după 1947); Părinţii Carmelitani Desculți aniversează 20 de ani de prezenţă; Surorile Franciscane Misionare de Assisi, 95 ani de ani; Surorile Misionare ale Carității (București), Surorile de Caritate ale Sfântului Apostol Paul (Câmpulung Muscel) și Surorile Maria Bambina (București), 30 de ani.
De asemenea, multe dintre comunitățile parohiale ale Arhidiecezei aniversează jubileul înființării parohiei ori al sfințirii bisericii: Brăila, București (Bărăția, Băneasa, Franceză), Călărași, Câmpulung, Cernavodă, Chitila, Constanța (Padre Pio), Curtea de Argeș, Mangalia, Năvodari, Sinaia, Slobozia, Târgoviște, Tg. Jiu. În plus, unii dintre preoți vor sărbători cu cifră rotundă ziua de naștere – Ilie Niculae (60 de ani, pe 23 februarie), Octavian Enache (30 de ani, pe 21 mai), Mihai Dascălu (70 de ani, pe 11 august), Iosif Imbrişcă (60 de ani, pe 27 august), Francisc Şerban (70 de ani, pe 23 septembrie), Petru Husariu (60 de ani, pe 8 octombrie), Cătălin Alexandru Mititelu (30 de ani, pe 8 octombrie), Ionel Pojum (50 de ani, pe 12 octombrie), Gheorghiţă-Daniel Benchea (30 de ani, pe 7 noiembrie), Robert Petrişor (30 de ani, pe 19 noiembrie), Ciprian Andrei (40 de ani, pe 17 decembrie) –, alții aniversarea hirotonirii preoțești – Claudiu Cojan (20 de ani, pe 1 mai), Eduard Giurgi (20 de ani, pe 24 iunie), Maricel-Ghiorghiţă Bulai (10 ani, pe 11 iunie), Florin-Ciprian Bordeuş (10 ani, pe 13 iunie).
Dintre evenimentele deosebite din viața Bisericii Catolice universale merită amintită înființarea, în urmă cu 40 de ani (3 martie 1980), a Comisiei Conferințelor Episcopale de pe teritoriul Uniunii Europene (COMECE), și celebrarea celui de-al 52-lea Congres Euharistic Internațional, la Budapesta (13-20 septembrie) – unde vor participa și coruri reunite din Arhidieceza de București. De asemenea, Zilele Mondiale vor fi celebrate după următorul calendar: pe 11 februarie – a 28-a Zi Mondială a Bolnavului, pe 5 aprilie – a 35-a Zi Mondială a Tineretului, pe 3 mai – a 57-a Zi Mondială de rugăciune pentru vocații, pe 24 mai – a 54-a Zi Mondială a comunicațiilor sociale, pe 1 septembrie –Ziua Mondială de rugăciune pentru ocrotirea creației, pe 27 septembrie – a 106-a Zi Mondială a migranților și refugiaților, pe 18 octombrie – a 94-a Zi Mondială Misionară, pe 15 noiembrie – a 4-a Zi Mondială a Săracilor.
Din calendarul liturgic, este de notat că Postul Mare începe, în acest an, pentru Biserica Romano-Catolică, pe 26 februarie (Miercurea Cenușii), pe 12 aprilie vom sărbători Învierea Domnului (Paștele), iar pe 31 mai Rusaliile; Adventul va începe pe 29 noiembrie și va dura 3 săptămâni și patru zile, sărbătoarea Nașterii Domnului (Crăciunul) fiind, în 2020, într-o zi de vineri.
Hits: 5