Omilia ÎPS Aurel Percă, la Sf. Liturghie de luare în posesie canonică a Arhidiecezei de București

Omilia rostită de ÎPS Aurel Percă, la Sf. Liturghie prezidată sâmbătă, 11 ianuarie 2020, în Catedrala Sf. Iosif din Capitală. În cadrul acestei celebrări, Excelența Sa a luat în posesie canonică Arhidieceza Romano-Catolică de București și a fost înscăunat Arhiepiscop Mitropolit de București.

Eminențele Voastre, Reverendissimi e Ilustrissimi Cardinali,
Excelența Voastră Nunțiu Apostolic în România și Republica Moldova,
Excelențele Voastre, dragi confrați întru episcopat, din țară și din străinătate,
Înalt Preasfințiile Voastre și Sfințile Voastre din partea Bisericii Ortodoxe, Bisericii Armene din România, și a Bisericii Evanghelice,
Domnule Preşedinte al Federaţiei Comunităţilor Evreieşti din România.
Excelența Voastră Episcop-vicar a Bisericii Evanghelice,
Dragi confrați Preoți și persoane consacrate, călugări și călugărițe, și seminariști,
Stimate autorități politice și civile,
Dragi și iubiți credincioși prezenți în catedrală, din incina catedralei, cei care ne urmăriți prin intermediul Televiziunii Române și prin internet,
Dragi ascultători care ne ascultați prin Radio Maria,

După cum aţi putut observa, ceremonialul preluării canonice a Arhidiecezei de Bucureşti a constat, pe lângă citirea scrisorii Sfântului Părinte Papa Francisc, prin care mă numeşte Arhiepiscop de Bucureşti,  doar în predarea cârjei pastorale din partea Înalt Preasfințitului Ioan şi preluarea ei din partea mea, prin care am devenit păstor al credincioşilor care se află în Arhidieceza de Bucureşti.

Cârja episcopală – numită pastorală – este unul din simbolurile vizibile ale misiunii de păstor al episcopului. Când episcopul parcurge drumul până la altar trecând prin biserică, purtând cârja pastorală, este Cristos însuşi care îşi face intrarea în mijlocul poporului ca Bun Păstor. În episcop este prezent însuşi Cristos – Păstorul care vine să ne adune într-o singură turmă când intră în lăcaşul sfânt: să  conducă pe credincioşi la cuvântul său când este proclamat, pentru a le da viaţa sa în pâinea şi vinul, care vor deni Trupul și Sângele său,  să-i protejeze şi să-i vindece cu puterea harului ce izvorăște din Euharistie. Într-adevăr, episcopul poartă cârja episcopală  nu numai când intră în Biserică, dar şi în timpul proclamării Evangheliei, când celebrează sacramentele, când dă binecuvântarea precum şi în procesiunea de plecare din biserică. Cârja pastorală este un semn episcopal, legată de misiunea amplă a episcopului, care este aceea de a conduce, a învăţa şi a sfinţi.

Sfântul Ambroziu, Episcop de Milano descria astfel cârja episcopală:  ”ea trebuie să fie la un capăt ascuţită pentru a pinteni, pentru a îmboldi pe cei leneşi, la mijloc drept pentru a conduce pe cei slabi, în partea superioară curbată pentru a aduna pe cei rătăciţi”. Prin voinţa lui Cristos, Episcopul este figură centrală în structura Bisericii. ”Ubi Episcopus, ibi Ecclesia”, spuneau sfinții Părinți ai Bisericii, ”unde este episcopul, acolo este și Biserica”. În mâinile sale se unesc toate funcţiile esenţiale pentru viaţa Trupului mistic al lui Cristos, care este Biserica. El este învăţătorul credinţei; el este cel care conduce Biserica „in persona Christi”, el oferă Tatălui Jertfa Noului Legământ. El este îndrumătorul şi călăuzitorul poporului creştin.

„Păstori ai turmei, în îndeplinirea slujirii lor de episcopi, ei ştiu că pot conta pe un har divin  special… În timpul rugăciunii solemne de hirotonire, Episcopul consacrator principal, după ce a invocat revărsarea Duhului Sfânt care susţine şi conduce, repetă cuvintele deja prezente în Tradiţia Apostolică: „Părinte Sfânt, care cunoşti tainele inimilor, dăruieşte acestui slujitor al tău, ales de tine pentru episcopat, să pască turma ta sfântă şi să îndeplinească în mod cât mai perfect misiunea de Mare preot”.  Astfel continuă să fie îndeplinită voinţa Domnului Isus, Păstorul veşnic, care i-a trimis pe apostoli aşa cum El a fost trimis de Tatăl (cf. Io 20,21) şi a voit ca succesorii lor, adică Episcopii, să fie în Biserică păstori până la sfârşitul veacurilor” (Ioan Paul II, Pastores Gregis, Despre episcop, slujitor al Evangheliei lui Isus Cristos pentru speranţa lumii,2003).

Când se începe un drum nou, este înţelept şi prudent să păşeşti pe urmele lăsate de cei care te-au precedat. Şi au fost atâţia păstori – episcopi sau administratori apostolici – care au păstorit cu mare pasiune pe credincioșii de pe meleagurile Ţării Româneşti, în forma organizată de arhidieceză din anul 1883.

Orice episcop adună în propria dieceză moştenirea care îi este transmisă de predecesorii săi. Acest lucru se adevereşte într-un mod cu totul special faţă de episcopul predecesor imediat: când el încredinţează noului episcop cârja pastorală, semn al grijii intense desfăşurată timp de mulţi ani în conducerea poporului lui Dumnezeu, el încredinţează în acelaşi timp iubirea pentru acea Biserică particulară care este dieceza, bucuriile, neliniştile, speranţele pe care le-a trăit în acea realitate cu oamenii, adunaţi de Cristos în jurul Evangheliei şi a Euharistiei, prin puterea Sfântului Duh.

Astăzi, când Înalt Preasfinţitul Ioan mi-a înmânat cârja pastorală, am simţit că el îmi încredinţează una dintre atenţiile sale cele mai intense, una din afecțiunile sale cele mai puternice, una din grijile sale cele mai trăite, iubite şi uneori chiar suferite pentru poporul lui Dumnezeu aflat în Arhidieceza de Bucureşti. Le-am primit cu toată inima… Poate vă aşteptaţi acum să expun acum un plan pastoral pentru viitoarea mea slujire de păstor al Arhidiecezei de București. Nu este acum momentul de programe şi planuri pastorale. Doresc să mă introduc treptat în viaţa arhidiecezei, să-mi cunosc „turma”, punându-mă în ascultarea frumoasei tradiţii a Bisericii locale, care de astăzi pot spune că este turma pe care mi-o încredinţează Domnul spre a o păstori. Viaţa creştină este apoi un drum continuu în urmarea lui Isus Cristos, Păstorul cel Bun, exemplul perfect pentru orice păstor-episcop, care are grijă de turmă, ştie mai întâi să asculte turma, pentru a da apoi tuturor Cuvântul lui Dumnezeu.

Episcopul – păstor! Astăzi am devenit păstorul acestei Arhidieceze!

Sunt aici pentru că Isus Cristos, Bunul Păstor, mă cheamă să continui opera de evanghelizare, să vă aduc vestea cea bună a Evangheliei,  şi să continui lucrarea de sfinţire, aşa cum apostolii au plecat într-o asemenea misiune după revărsarea Duhului Sfânt din ziua de Rusalii. Din această imagine vreau să mă inspir în exercitarea misiunii mele. Sunt aici pentru că am primit mandatul Sfântului Părinte Francisc, plin de grijă pentru toate Bisericile, căruia îi mulţumesc din inimă pentru încrederea pe care mi-a arătat-o numindu-mă episcopul dumneavoastră.

Sunt aici pentru că şi atunci când se schimbă episcopul, Biserica rămâne, misiunea ei continuă şi Evanghelia este proclamată fără condiţionări şi fără limite. Sunt aici – ca orice păstor care crede, iubeşte şi slujeşte turma sa – pentru a da viaţă;  deoarece altfel nu aş putea fi un păstor credibil, nici un trimis după imaginea Păstorului păstorilor, unicul nostru Domn, Isus Cristos.

Am fost ales şi trimis ca episcop al acestei Arhidieceze: cum aş putea să fiu fără voi, fără poporul Domnului, fără Biserica sa ?

Vorbind despre sine creștinilor din Hipona, episcopul Augustin  spunea: ”cu voi sunt creștin, pentru voi sunt episcop”. Și cât aș vrea să repet aceste cuvinte și dumneavoastră, aici prezenți în acastă catedrală sau oridunde vă aflați. Sunt convins că credința în Cristos și botezul primit este tot ceea ce avem mai prețios. Totuși, aș vrea să adaug și acest lucru. Că de astăzi sunt unul dintre dumneavosatră. Vin din Moldova și aduc cu mine o istorie, o tradiție, un patrimoniu care m-a plăsmuit. Dar de astăzi înante eu sunt aici, păstor al poporului lui Dumnezeu care este în această arhidieceză.Voi căuta ca imediat să cufund în acest fluviu de har care mă precede. Simt că o Biserica mă primește înlăuntrul unei mari istorii și sunt recunoscător pentru încrederea pe care deja mi-o arătați. Și aș vrea să spun că această încredere din partea dumneavoastră primește de pe acum un răspuns de afecțiune sinceră din partea mea, însoțită de un răspuns de a face din viața mea ”o ofertă pe altarul credinței voastre”, cum spunea sfântul Paul (cf. 1 Tm 4,6). Viața unui episcop aparține Domnului și poporului lui Dumnezeu și el este chemat să slujească. Și așa aș dori să fie. Dar știu bine că simpla dorință nu este suficientă. Viața de fiecare zi va trebui să o transform în iubire adevărată. De aceea am păstrat moto-ul de pe stama mea episcopală, ”să rămânem înrădăcinați și întemeiați în caritate” (Ef 3,17). Dacă ne vom trăi viața cu credință și în înțelegere reciprocă, sunt sigur că vom rămâne cu toții ”înrădăcinați” în iubire.

Cu toții avem nevoie de milostivirea Domnului! Lui ne încredințăm, iubiți credincioși, siguri fiind că prin creință și cu buna voință a tuturor vom putea scrie pe mai departe pagini frumoase pentru această binecuvântată Arhidieceză. Biserica – turma Domnului…o dieceză, o porţiune a Bisericii încredinţată spre păstorire episcopului. „Paște oile mele…paşte mieluşeii mei” a spus Cristos lui Petru pe malul lacului Tiberiadei. Simt că Păstorul cel Bun, Cristos, îmi spune şi mie astăzi la fel, încredințându-mi turma Arhidiecezei de Bucureşti spre păstorire… ”Paște oile mele…paște mielușeii mei…”

Din moment ce am acceptat această misiune, am simțit că Duhul Sfânt mă trimite ca Episcop,  ca să fiu călăuză şi slujitor al unei Biserici alcătuită din bărbaţi şi femei, tineri, copii şi persoane în vârstă, săraci şi bogaţi, sănătoşi şi bolnavi, oameni uitaţi … Pentru toţi am fost ales şi trimis ca Păstor. Vreau ca împreună să fim o Biserică locală, o dieceză,  care trăiește din ascultarea îndrăgostită a Cuvântului lui Dumnezeu şi a Euharistiei celebrată în Duh şi Adevăr. Vrem să fim Biserică locală, o dieceză,  după viziunea fericitului Vladimir Ghica, apostolul carităţii, şi a Fericitului Anton Durcovici, un pasionat păstor petru poporul ce i-a fost încredințat, dar amândoi curajoși mărturisitori și martiri ai credinţei. Vrem să fim o Biserică locală în care chemarea la sfinţenie nu este un „mai mult” doar pentru unele suflete alese, dar să fie stilul de viaţă al unei comunităţi diecezane. Vrem să „să mergem împreună în adevăr şi iubire”, şi să rămânem  „rămâneţi înrădăcinaţi şi întemeiați în caritate”.

Sunt conştient de greutăţile şi dificultăţile pe care teritoriul vast al Arhidiecezei le  ridică. Împărtăşesc preocupările multor preoţi, părinţi, educatori care percep neliniştile timpului prezent şi schimbările sociale, economice și politice amplificate de progresele zgomotoase în domeniul comunicaţiilor. Auzim vorbindu-se deseori că suntem în perioadă de tranziţie şi nu este totdeauna uşor să întrevedem o soluţie de ieșire. Dar în materie de trăire a credinței nu există perioada de tranziție, avem un drum bine precizat de Evanghelie și un Păstor care ne indică traiectoria, Isus Bunul Păstor. De aceea inima mea este plină de speranţă că prin ajutorul lui Dumnezeu se pot schimba multe lucruri.

Astăzi începe un anotimp inedit şi un drum nou pentru mine împreună cu dumneavoastră, iubiţi fraţi şi surori în Cristos. O nouă dieceză pentru mine, ca rang arhidieceză, pentru un păstor care vine din afara ei. Percept momentul ca o provocare foarte sugestivă dar şi angajantă. Celor care se preocupă de miile kilometri pe care va trebui să-i parcurg pentru a ajunge în fiecare comunitate sau celor care se gândesc că totul va trebui să fac lucruri deosebite, le spun că îmi asum pe deplin această nouă misiune, pentru că am acceptat-o în mod liber din mâinie Sfântului Părinte Francisc.

Mărturisesc că nu cunosc sau cunosc prea puţin arhidieceza: vă cer acum, și vă invit ca de astăzi înainte „să mergem toți împreună” pe toate potecile, străzile şi drumurile localităţilor care o formează, fără pretenţia să-i oblig pe toţi să facă acest lucru, dar fără a exclude pe cineva, dacă doreşte să se alăture acestui mers împreună în trăirea credinţei. Vă chem să căutăm împreună şi să descoperim tot ceea ce ne poate favoriza un parcurs comun pentru a „fi o singură turmă şi un singur păstor”. Cred în Biserică, şi am încredere că ea este în continuu  călăuzită de Duhul Sfânt și același Duh Sfânt îmi va călăuzi pașii slujirii mele ahiepiscopale.

Celebrarea acestei solemne Euharistii cu care începe slujirea mea arhiepiscopală vrea să fie întâlnirea noastră cu Păstorul cel Bun, Cristos. Textele pe care le-am proclamat la prima lectură și la Evanghelie  sunt garanția că ne aflăm sub orivirile uni Păstor, care este cel mai bun, Isus Cristos. El este cel care cheamă, el ne spune „urmează-mă”, El sfinţeşte şi acționează în Biserică. Însufleţiţi de un simţ profund de responsabilitate şi susţinuţi de o mare iubire pentru Cristos şi pentru Biserică, noi participăm astăzi la misterul Altarului, ne unim cu Jertfa de Iubire a lui Cristos, punem în mâinile sale acele puţine picături ale umanităţii noastre, împărtăşim frăţeşte sentimentele noastre pentru a fi în El o singură inimă şi un singur suflet.

Astăzi, înaintea dumneavoastră, aş vrea să mă adresez şi eu Învăţătorului divin, împrumutând cuvintele Sfântului Petru,  pentru a-i spune: ”tu o ştii, Doamne, că te iubesc mult; ajută-mă să păstoresc cu dreptate poporul tău sfânt din arhidieceza de Bucureşti”. De aceea ne rugăm pentru „ca Isus Cristos să locuiască prin credinţă în inimile noastre, şi astfel „înrădăcinaţi şi întemeiaţi în iubire” să putem fi „în măsură să înţelegem cu toţi sfinţii care este lărgimea, lungimea ,înălţimea şi adâncimea, şi să cunoaştem iubirea lui Cristos care întrece orice cunoaștere” (Ef 3,17). Amin.

Hits: 5