Alexandru Abadi, hirotonit preot în biserica Sf. Apostol Andrei din Mangalia

Alexandru Abadi, hirotonit preot în biserica Sf. Apostol Andrei din Mangalia


Tânărul Alexandru Abadi a primit sâmbătă, 30 noiembrie 2019, sacramentul Sfintei Preoții prin impunerea mâinilor PS Cornel Damian, în cadrul unei Sfinte Liturghii solemne prezidate de Episcop în biserica din Mangalia. La celebrare au participat numeroşi credincioşi din localitate, dar şi din alte comunităţi catolice dobrogene, şi au concelebrat 40 de preoţi diecezani şi călugări, printre care şi unchiul preotului nou-sfinţit, Pr. Ioan Abadi, preot în Eparhia greco-catolică de Lugoj.

În ajunul hirotonirii preoţeşti, Pr. Alexandru Abadi a depus, în biserica din Mangalia, profesiunea de credinţă şi jurământul de fidelitate în mâinile PS Cornel Damian, Episcop auxiliar al Arhidiecezei Romano-Catolice de Bucureşti. Episcopul i-a amintit părintelui diacon Alexandru că mărturisirea credinţei sale că Cristos Isus este Fiul Dumnezeului Celui viu „se uneşte peste veacuri cu mărturisirea şi angajamentul apostolilor”. Totodată, Excelenţa Sa i-a îndemnat pe credincioşii prezenţi să-l însoţească pe Pr. Alexandru cu rugăciunea lor pe drumul preoţiei.

La Sf. Liturghie de hirotonire, celebrată sâmbătă, în sărbătoarea Sfântului Apostol Andrei, patronul comunităţii catolice din Mangalia, PS Cornel a explicat, în cuvântul de învăţătură adresat celor prezenţi, două gesturi din ritualul hirotonirii preoţeşti: impunerea mâinilor şi ungerea cu Sfânta Crismă a mâinilor celui hirotonit. „Episcopul își impune mâinile pe capul celui care este hirotonit ca și cum ar spune că el, cu gândurile lui, trebuie să-i aparțină Domnului. Auzul, văzul, vorbitul trebuie să fie la dispoziția lui Dumnezeu”. Impunerea mâinilor, a mai spus Episcopul, este și „un gest de protecție, asemenea unui acoperământ de rugăciune, pus deasupra celui care este sfințit”.

Referindu-se apoi la gestul ungerii mâinilor, Excelența Sa a arătat că așa cum, prin lucrarea mâinilor sale, omul transformă lumea, Preotul, prin lucrarea mâinilor sale „unse cu Sfânta Crismă și dăruite Unsului Domnului” transformă viețile oamenilor; mâinile lui devin „mâinile lui Isus Cristos în această lume: mâini care se roagă, mâini care binecuvântează, mâini care dezleagă de păcate, mâini care alină”. „Cristos Domnul, Păstorul sufletelor noastre să te ajute să găsești mereu drumul pe care să-i călăuzești pe cei încredințați grijii tale pastorale și astfel, păstor și turmă, să ajungem împreună la Viața veșnică”, i-a urat, la final, PS Cornel părintelui Alexandru.

La sfârșitul Sfintei Liturghii de hirotonire, Pr. Alexandru Abadi a adresat un cuvânt de mulțumire părinților săi, episcopilor Arhidiecezei, Pr. Cristian Antici – Paroh de Mangalia, comunității, preoților și cunoscuților care l-au însoțit cu rugăciunea lor și au participat la acest moment de sărbătoare. Celebrarea s-a încheiat cu binecuvântarea de preot nou-sfinţit dată de Pr. Alexandru Abadi. Sărbătoarea a continuat apoi cu o agapă frăţească, la care părintele paroh i-a invitat pe toţi cei prezenţi.

Alexandru Abadi s-a născut pe 18 aprilie 1993 la Mangalia și a absolvit Liceul Teoretic „Callatis” (profil matematică-informatică, bilingv-engleză) în anul 2012. În toamna aceluiași an a început studiile la Institutul Teologic Romano-Catolic „Sf. Iosif” din Iași, pe care l-a absolvit în 2019. A fost hirotonit diacon pe 8 decembrie 2018, în Catedrala Sf. Iosif din București, prin impunerea mâinilor și rugăciunea de consacrare a PS Cornel Damian, Episcop auxiliar al Arhidiecezei Romano-Catolice de București. Acum, după hirotonirea preoţească, va sluji ca preot în Arhidieceza de Bucureşti, în Parohia Sf. Tereza a Pruncului Isus din Capitală.

———————————

* Profesiunea de credință a Pr. diac. Alexandru Abadi: FOTO .

* Sf. Liturghie de hirotonire preoțească a Pr. Alexandru Abadi: FOTO, VIDEO .

Hits: 159

/ Știri / Tags: , ,

Share the Post