8-12 august: În România, pe urmele martirilor
În perioada 8-12 august, Surorile Sfintei Inimi a lui Isus din Drobeta Turnu Severin au primit un grup de 21 de tineri din Italia – Oratoriul din Villanuova sul Clisi (BS), dornici de a cunoaște realitatea culturală și religioasă a României.
Totul a început cu Sfânta Liturghie celebrată în limba italiană, unde la predică părintele celebrant i-a încurajat pe tineri să primească iubirea lui Cristos și să recunoască această iubire în caritate. După Sfânta Liturghie au urmărit un documentar despre viața Monseniorului Vladimir Ghica, care i-a impresionat foarte mult, înțelegând că a merge împreună cu Fericitul Vladimir Ghica înseamnă a-l descoperi pe apostolul lui Cristos și a-l servi pe Dumnezeu și pe aproapele.
A doua zi, după un moment de rugăciune și de reflecții, împreună cu Sr. Lorella , Sr. Maria si Sr. Pia s-au împărțit în grupuri și au vizitat Muzeul Orașului Drobeta, cunoscând astfel măcar puțin din istoria acestuia; s-au întâlnit cu membrii Asociației deținuților politici, care le-au împărtășit din experiența regimului comunist; au vizitat un Centru de copii cu dizabilități, unde au fost impresionați de situația dureroasă în care trăiesc acești copii abandonați de părinți din cauza handicapului lor.
A treia zi au vizitat Castelul Bran, Parohia Romano-Catolică din Câmpulung, unde Părintele Petru Păuleț le-a arătat proiectele sociale pe care le desfășoară în acest mic oraș. Seara s-au oprit la Frații Oblați de la Mărăcineni. Aici, după Sfânta Liturghie, Pr. Lucian si Pr. Damian au prezentat mănăstirea și comunitatea din care fac parte, activitățile pe care le fac cu copiii, tinerii și familiile din împrejurimi.
Încărcați cu multe informații culturale și religioase, tinerii și-au continuat drumul spre București. Primul popas a fost făcut la Catedrala Sfântul Iosif, unde au văzut moaștele Fericitului Vladimir Ghica si au fost primiți și de Episcopul Auxiliar de București, PS Cornel Damian. Preasfinția Sa i-a lăudat pentru inițiativa lor de a cunoaște realitatea Bisericii din Romania și le-a amintit de vizita Sfântului Părinte care a fost bine primită și de Biserica Ortodoxa. Ziua se încheie la Mănăstirea de la Popești Leordeni unde Sr. Patricia îi provoacă pe tineri să înțeleagă sensul acestei experiențe de a trai împreună ca prieteni între ei dar și cu Cristos, adevăratul Prieten .
Înainte de plecare le-au vizitat și Surorile Misionare ale Maicii Tereza de Calcutta și le-au ajutat în munca lor cu cei bolnavi .
Tinerii au plecat mai bogați spiritual și cultural, iar noi rămânem cu bucuria că le-am oferit această experiență frumoasă care va da roade la momentul oportun.
Sr. Maria Leale
Hits: 3