Ploiești: Administrarea Tainei Sfântului Mir în Parohia „Cristos Rege”
Duminica a IV-a a Paștelui a reprezentat pentru comunitatea catolică din Ploiești o zi de mare bucurie și sărbătoare. Bucuria s-a făcut prezentă pe chipul credincioșilor datorită prezenței în mijlocul lor a Preasfințitului Cornel Damian, Episcop Auxiliar de București, ce a invocat coborârea Duhului Sfânt asupra candidaților parohiei la Taina Sfântului Mir.
În cadrul Sfintei Liturghii s-au prezentat înaintea Preasfințitului și a comunității 23 de tineri: 20 pentru Mir și trei pentru binecuvântare. Toți au ascultat cuvântul de învățătură al Preasfințitului: „să fim mărturisitori ai Învierii lui Cristos, luminați de Duhul Sfânt”.
După omilie candidaţii, împreună cu întreaga comunitate, au reînnoit făgăduințele de la Botez, apoi tinerii, plini de emoție, l-au primit pe Duhul Sfânt, prin impunerea mâinilor PS Cornel Damian și ungerea cu Sfânta Crismă.
La Sfânta Liturghie solemnă, alături de Preasfințitul Cornel și Pr. diac. Alexandru Abadi, au concelebrat 7 preoți dintre care îi amintim pe Pr. Francisc Ungureanu – Vicar episcopal pentru cler și vocații, și Pr. Emil Moraru – Prodecan al Facultății de Teologie Romano-Catolică din cadrul Universității București. Părintele greco-catolic Octavean-Radu Ivan a fost la dispoziția credincioșilor care au dorit să se spovedească.
Pr. Daniel-Gheorghiță Benchea
Galerie foto aici.
Hits: 8