Actualitatea creştină, nr. 4/2019
A apărut numărul din aprilie 2019 al revistei Actualitatea creștină, publicaţia oficială a Arhidiecezei Romano-Catolice de Bucureşti (ARCB).
Revista se deschide cu editorialul PS Cornel Damian, intitulat Sângele martirilor, ferment de viață evanghelică şi dedicat celor şapte episcopi ai Bisericii Greco-Catolice din România care vor declaraţi, în curând, fericiţi: un „dar făcut Bisericii noastre locale”.
Apoi rubrica Focus readuce în atenția cititorilor vizita Papei Francisc în România: prezintă programul detaliat al vizitei Sfântului Părinte în țara noastră și Mesajul ÎPS Ioan Robu, Arhiepiscop Mitropolit de București, cu privire la vizita apostolică și la Sfânta Liturghie pe care Papa o va prezida în Catedrala Sf. Iosif, în prima zi a șederii sale la București. De asemenea, continuă și în acest număr seria de articole despre papalitate, sunt oferite informații despre campania Vote for Family 2019, organizată de Federația Asociațiilor Familiale Catolice din Europa în vederea pregătirii participării la alegerile europarlamentare din 23-26 mai a.c..
PARTICIPĂ la Sfânta Liturghie prezidată de Sfântul Părinte în Catedrala Sf. Iosif.
Fii alături de Papa Francisc la București!
În paginile dedicate reflecției despre Biserică și societate Monica Râpeanu ne provoacă să ne întrebăm Cu ce fel de ochi privim suferința?, iar Anca Mărtinaș Giulimondi ne oferă câteva Din îndemnurile unui sfânt angelic. La rubrica Suflet tânăr tinerii împărtășesc impresiile lor de la Festivalul tinereții, și propun un model pentru o comunicare eficientă și o „Lecție de viață”. Universul familiei pune cititorii în fața unei paralele între stilul de comunicare al Papei Ioan Paul al II-lea și al Papei Francisc, pornind de la grija celor doi pontifi față de familie.
Apoi, cu Pr. Tarciziu Șerban descoperim că Psalmii ne pot oferi „O lecție de patriotism”, iar prin rubrica „minuni și sfinți” facem cunoștință cu „Părintele Damian leprosul”. „De ce mă trezesc dimineața?” este întrebarea pe care ne-o propune Claudia Stan, invitându-ne să luăm un răgaz de 3 minute pentru a descoperi fiecare dintre noi răspunsul, ajutați și de o reflecție a Monseniorului Vladimir Ghika despre „cine suntem noi”. „Dialogurile cu dichis” continuă discuția dintre Claudia Stan și Pr. Laurențiu Dăncuță, începută în numărul din martie al revistei pe tema sacramentului spovezii, iar la pagina de cultură Pr. Andrei Dumitrescu ne introduce în sacralitatea lucrării „Pietà”, a pictorului italian Annibale Carracci (1560-1609). Lectură plăcută!
Hits: 1