Curtea de Argeș: Hramul bisericii „Sf. Nicolae”
Sâmbătă, 1 decembrie 2018, comunitatea romano-catolică din oraşul Curtea de Argeş a celebrat hramul bisericii dedicată Sfântului episcop Nicolae, sărbătorit în calendare la data de 6 decembrie. Acest moment festiv a reunit în jurul altarului un număr de 8 preoţi, veniţi din Decanatul de Ploieşti, dar şi din alte părţi ale Arhidiecezei Romano-Catolice de Bucureşti, precum şi un număr de circa 50 de credincioşi, doritori să aducă prinosul de laudă acestui sfânt păstor sufletesc, iubit în poporul nostru şi în întreaga creştinătate.
Sfânta Liturghie de hram s-a celebrat la ora 11.00, fiind prezidată de Pr. prof. dr. Emil Moraru, prodecanul Facultăţii de Teologie Romano-catolică din cadrul Universităţii din Bucureşti. Cuvântul de învăţătură a fost rostit de Pr. Andrei Dumitrescu, vicar parohial al comunităţii catolice din oraşul Popeşti-Leordeni, iar celor prezenţi li s-a propus să urmeze exemplul Sfântului Nicolae – un om care l-a căutat pe Dumnezeu în ceilalţi şi care s-a remarcat prin dăruirea pentru suflete şi trăirea profundă a iubirii faţă de aproapele.
După Sfânta Liturghie, cei prezenţi au fost invitaţi de Părintele paroh Neculai Iojă să continue sărbătoarea cu un moment de comuniune în casa parohială şi în grădiniţa comunităţii.
Pr. Andrei Dumitrescu
Hits: 60