Medgidia (CT): Au început lucrările de construcţie a noii biserici

Medgidia (CT): Au început lucrările de construcţie a noii biserici

Joi, 27 septembrie 2018, la Medgidia a avut loc ritul sfințirii terenului pentru noua biserică romano-catolică din localitate, dedicată – ca și vechiul lăcaș de cult – Sfintei Elena. La celebrare au luat parte Mons. Ieronim Iacob – vicar episcopal de Dobrogea, Pr. Vincențiu Vochin – parohul comunității romano-catolice din Medgidia, credincioși din Parohie, dl Eusebiu Pîrțac – delegat din partea Arhiepiscopiei Romano-Catolice București, reprezentanți ai constructorului.

Adresându-se celor prezenți și pornind de la textul Evangheliei proclamate în cadrul ritului de sfințire a locului noii biserici, Mons. Ieronim Iacob a amintit că „nu construim o casă pentru oameni, ci o casă pentru Domnul; El este cel care va locui în casă, în biserică”. Monseniorul a făcut apoi referire la tabernacolul din biserică – care este „o biserică în miniatură” – și la lumina lămpii veșnice, care semnalează prezența permanentă a lui Cristos euharistic în lăcașul de cult.

„Aici, la Medgidia, Dumnezeu este prezent în atâtea lăcașe. Catolicii, acum aproape 25 de ani, prin Pr. Solomon, au ridicat acest lăcaș provizoriu. Îmi aduc aminte că se voia a fi o magazie pentru materiale, apoi s-a transformat îndată în biserică și s-a aprins o luminiță veșnică, ce arde. Acolo se celebrează jertfa Sfintei Liturghii”. „Sfânta Elena – a spus în încheiere – și-a făcut un scop al vieții, un ideal: să găsească crucea Domnului. Vă îndemn ca această biserică, ridicată în cinstea Sfintei Elena, să fie într-adevăr spre slava lui Dumnezeu, pentru ca aici să găsim alinare pentru crucea noastră de fiecare zi”.

Comunitatea romano-catolică din Medgidia a fost mai întâi filială a Parohiei din Mihail Kogălniceanu, apoi a celei din Năvodari, credincioşii provenind în mare parte din Moldova, veniţi în Dobrogea în căutarea unui loc de muncă. Din 1993 comunitatea a devenit parohie, primul paroh fiind Pr. Ioan Solomon, care a și construit vechea bisericuță, din lemn, un lăcaș de cult ridicat repede şi cu caracter provizoriu. Acest provizorat a durat, însă, aproape 25 de ani, comunitatea nereuşind să mai ridice o construcţie mai trainică. Vechea biserică este de în stare de degradare, actualul paroh Pr. Vochin făcând de mulţi ani demersuri pentru construcţia unui nou lăcaş de cult.

Cei care doresc să sprijine construcţia noii biserici se pot adresa Parohiei din Medgidia sau pot face o ofertă prin parohul propriei comunităţi, specificând destinaţia donaţiei.

 

 

 

Hits: 26

/ Știri / Tags:

Share the Post