Paris-Chartres: Cu Fericitul Vladimir Ghika în pelerinaj
În anul 1982 o asociație de laici numită Sf. Fecioară, Ocrotitoarea Creștinilor (Notre Dame de Chrétienté) a început să organizeze cu ocazia sărbătorii Rusaliilor un pelerinaj pe jos între Paris și Chartres (oraș aflat în afara regiunii pariziene, la aproximativ 90 de kilometri de capitală), ținta finală fiind catedrala gotică închinată Fecioarei Maria. Acest pelerinaj a avut ca sursă de inspirația pelerinajul pe jos făcut de poetul francez Charles Péguy (1873-1914), care în dimineața zilei de 14 iunie 1912 pornea din Paris pe jos înspre Chartres pentru a o onora pe Fecioara Maria, Steaua Dimineții, cu o profundă hotărâre de convertire. În zilele noastre se vrea și exprimarea condiției noastre de pelerini pe acest pământ care își continuă pelerinajul înspre Paradis. Pe lângă gândul de a reface traseul poetului catolic, Asociația voia să trăiască și să construiască creștinismul mileniului III.

Foto: fb.com/misiunea.catolica
Începând de atunci pe an ce trece numărul pelerinilor este din ce în ce mai mare, anul acesta atingând cifra de 12.000, parcurgând o distanță de mai bine de 100 de kilometri în trei zile, grupați fiind în capitule. Majoritatea provin din toate regiunile Franței, dar faima pelerinajului s-a răspândit și din ce în ce mai mulți pelerini străini participă (Germania, Elveția, Marea Britanie, Polonia, Canada, Australia etc.).
Anul acesta un mic grup de 12 persoane din Comunitatea Romano-Catolică Română din Paris s-au reunit cu tineri din Parohia Sf. Rochus, parohie pariziană ce îi găzduiește pe români și au format un capitul sub numele și protecția Sf. Rochus și a Fericitului Vladimir Ghika, însoțiți fiind de ambii preoți responsabili, cel francez și român. Anul acesta pelerinajul a fost pus sub egida Sf. Iosif și a fost însoțit de relicvele lui Padre Pio.

Foto: fb.com/misiunea.catolica
În sâmbăta dinainte de Rusalii toți participanți s-au reunit în fața Catedralei Notre-Dame din Paris dimineața de la ora 6, pentru a-și depune bagajele și a-și regăsi grupul. La ora 7 dimineața a fost Sf. Liturghie de pornire celebrată în forma extraordinară a ritului roman, într-o catedrală umplută cu tineri (unii nemaigăsindu-și loc înăuntru au rămas în piața din față), unde predica a fost ținută de ÎPS Denis Jachiet, episcop auxiliar al Parisului, care i-a îndemnat pe tineri să urmeze suflul Duhului Sfânt și să rămână fideli vocației lor creștine catolice.
Timp de 3 zilei tinerii au mers împreună, în interiorul capitulului mixt au avut loc cateheze în ambele limbi, una din ele cuprinzând viața și opera Mons. Ghika, iar momentele de rugăciune și cântec fiind numai în franceză sau latină. Sf. Liturghie de Rusalii a fost celebrată pentru toți participanții în aer liber tot în forma extraordinară a ritului roman de către superiorul francez al Fraternității Sf. Petru.

Foto: fb.com/misiunea.catolica
După aproape trei zile de mers pe jos și două nopți dormite în corturi, în Lunea de Rusalii după-masa pelerinii și-au atins ținta, ajungând în centrul orașului Chartres, unde se află Catedrala închinată Fecioarei. Sf. Liturghie de încheiere a fost celebrată de Cardinalul Robert Sarah, prefectul Congregației pentru Cultul Divin.
Întoarcerea la Paris s-a făcut în trenuri speciale rezervate pelerinilor. Obosiți fizic, dar hrăniți spiritual și întăriți în credința proprie fiecare a putut să-și regăsească casa și familia lăsată dar purtată în rugăciune de-a lungul pelerinajului.
Pr. Nicolae Cibian
Paris
Hits: 40