Călăraşi: Vizita pastorală a PS Cornel Damian

Călăraşi: Vizita pastorală a PS Cornel Damian

În zilele de 17-18 martie 2018, PS Cornel Damian, Episcop auxiliar al Arhidiecezei Romano-Catolice de București, s-a aflat în vizită pastorală în Parohia „Vizita Sf. Fec. Maria la Elisabeta” din Călărași.

Cu această ocazie, Excelența Sa a cunoscut mai îndeaproape realitățile concrete ale vieții de credință din această parohie. În după-amiaza zilei de sâmbătă, 17 martie, Episcopul s-a întâlnit cu grupul de cercetaşi „Sf. Gheorghe”, care activează în cadrul parohiei, apoi a participat la momentele de rugăciune comunitară, în biserica parohială: Sfânta Liturghie și devoțiunea Căii Sfintei Cruci.

Duminică, 18 martie, PS Cornel Damian a prezidat Sf. Liturghie solemnă de la ora 10.30, iar la finalul celebrării a stat de vorbă cu credincioșii prezenți și cu copiii care se pregătesc pentru Prima Sfântă Împărtășanie. Atât sâmbătă cât și duminică, înainte de celebrarea Sfintelor Liturghii, Episcopul a fost disponibil pentru credincioșii care au dorit să se apropie de sacramentul reconcilierii.

Hits: 3

/ Știri / Tags: , ,

Share the Post