16-18.02.2018, Constanța: Vizita pastorală a episcopului în Parohia Padre Pio
În zilele de 16-18 februarie 2018, PS Cornel Damian, Episcop auxiliar al Arhidiecezei Romano-Catolice de București, se va afla în vizită pastorală în Parohia Sf. Pius din Pietrelcina (Padre Pio) din Constanța.
Cu această ocazie, Excelența Sa va cunoaște mai îndeaproape realitățile concrete ale vieții de credință din această parohie. Astfel, vineri, 16 februarie, după o vizită la credincioși bolnavi, PS Cornel Damian se va întâlni cu autoritățile administrației locale. După-amiază, de la ora 17.30 va participa la devoțiunea Căii Sfintei Cruci, în biserica parohială, iar de la ora 18.00 va celebra Sfânta Liturghie.
A doua zi, sâmbătă, 17 februarie, Episcopul va celebra Sf. Liturghie, la ora 8.00, în biserica parohială. Apoi, la ora 10.00 se va întâlni cu conducerea școlii unde au loc orele de religie și cu elevii care frecventează aceste ore; ulterior se va întâlni cu copiii din parohie, care fac pregătire pentru Prima Sfântă Împărtășanie, și cu adolescenții și tinerii din comunitatea parohială. După-amiaza, PS Cornel va celebra Sf. Liturghie, iar după aceea se va întâlni cu credincioșii care vor să discute cu Excelența Sa.
În dimineața zilei de 18 februarie, I-a Duminică din Postul Mare, Episcopul va fi disponibil pentru sacramentul spovezii în biserica parohială, de la ora 9.30, iar de la ora 10.00 va prezida Sf. Liturghie solemnă. De la ora 12.00, PS Cornel va participa la Sf. Liturghie a comunităţii tinerilor africani.
Hits: 0