ÎPS Ioan Robu, 73 de ani de viață

ÎPS Ioan Robu, 73 de ani de viață

Pe 6 noiembrie, Păstorul Arhidiecezei noastre, Arhiepiscopul Mitropolit de București dr. Ioan Robu, împlinește 73 de ani de viață.
La ceas aniversar, îl asigurăm de recunoștința, dragostea și rugăciunea noastră. Totodată, îi mulțumim pentru grija pe care o arată față de turma ce i-a fost încredințată.

La mulți ani, Înaltpreasfințite!
Ani mulți rodnici de păstorire și de viață!

 

Biografia IPS Ioan Robu
Înalt Preasfinţitul Ioan Robu s-a născut la Târgu Secuiesc, la 6 noiembrie 1944, dar este originar din satul Traian, jud. Neamţ. A absolvit Institutul Teologic Romano Catolic de grad universitar din Iaşi şi a fost hirotonit preot la 15 august 1968. A fost preot vicar la parohia din Craiova şi la Catedrala Sfântul Iosif. În perioada 1973-1977 a urmat studii de specializare la Roma, în Italia, la Universitatea Pontificală din Lateran și la Academia Alfonsiană, obţinând titlul de doctor în teologie.
După întoarcerea în ţară, în vara anului 1977 a fost, pentru scurt timp, paroh la Buzău. Între 1977-1983 a fost profesor şi apoi rector la Institutul Teologic Romano-Catolic din Iaşi.
La 1 decembrie 1983 a fost ales la conducerea Arhiepiscopiei Romano-Catolice de București, mai întâi ca Administrator Diecezan, apoi ca Episcop-Administrator Apostolic (25 octombrie 1984).
A fost consacrat Episcop titular de Celle Proconsulari, la 8 decembrie 1984, la Roma, de către Cardinalul Casaroli, Secretar de Stat al Vaticanului. Instalarea sa ca nou episcop la București a avut loc la 22 decembrie 1984, în Catedrala Sf. Iosif.
La 29 aprilie 1990 a fost numit şi instalat Arhiepiscop-Mitropolit de Bucureşti, în Catedrala Sf. Iosif, din București, în prezenţa delegatului Sfântului Părinte Papa Ioan Paul al II-lea, Arhiepiscopul Angelo Sodano.
În iulie 2010, Papa Benedict al XVI-lea l-a numit în Curia Romană, ca membru al Congregației Pontificale pentru Cultul Divin și Disciplina Sacramentelor.
În momentul de față este și președinte al Conferinței Episcopilor Catolici din România.
Din 2001, IPS Ioan Robu este membru de onoare al Academiei Române.
Motoul stemei sale episcopale este: Et veritas liberabit vos. Şi adevărul vă va face liberi – un verset din Evanghelia după Sfântul Ioan (In 8,32).

Hits: 11

/ Știri / Tags:

Share the Post