Card. Sandri: Diviziunile dintre creștini, o rană seculară ce contrazice rugăciunea lui Isus de la Ultima Cină „Ut unum sint!”

Predica pe care Eminența Sa, Card. Leonardo Sandri, Prefectul Congregaţiei pentru Bisericile Orientale, a ținut-o vineri, 28 septembrie 2017, în Catedrala romano-catolică Sf. Iosif, din București, în sărbătoarea Sfinților Arhangheli Mihai, Gabriel și Rafael.

Mă bucur că pot celebra împreună cu voi această Sfântă Liturghie în sărbătoarea Sfinţilor Arhangheli Mihail, Gabriel şi Rafael. Gândul nostru de recunoștință, însoţit de rugăciune, se îndreaptă spre Sfântul Părinte Papa Francisc, care mi-a cerut să vă transmit salutul şi binecuvântarea Sa.

Este semnificativ să amintesc că unul dintre primele gesturi făcute în timpul pontificatului său a fost cel de a binecuvânta, la 5 iulie 2013, o statuie a Arhanghelului Mihail, şi de a consacra Statul Vatican ocrotirii Principelui Oştirilor Cereşti şi a Sfântului Iosif, soţul Sfintei Fecioare Maria, căruia îi este dedicată această catedrală. Este o asociere aparte: Iosif este omul drept care acceptă să fie purtătorul de grijă al Fiului lui Dumnezeu, îl fereşte de furia ucigaşă a lui Irod; Mihail este Îngerul care luptă cu putere divină, conduce oştirile cereşti împotriva curselor a atacurilor Satanei, aşa cum a evocat imaginea din Apocalipsă. Dragonul cel mare care îl pândeşte pe copilul femeii aflată în durerile naşterii întruchipează misterul răului care ameninţă viaţa fiilor lui Dumnezeu. Dar ultimul cuvânt este cel al Domnului, este un cânt al victoriei, al vieţii şi al învierii.

Prin urmare, şi noi vrem să ne încredinţăm din nou, în acest loc, mijlocirii Sfântului Iosif şi a Sfântului Mihail Arhanghelul: în timp ce îi adresăm un gând de urare Nunţiului Apostolic, Mons. Miguel, care îşi sărbătoreşte ziua onomastică, noi toţi ne simţim chemaţi să fim „păzitori” ai darului lui Dumnezeu care ne-a fost încredinţat, fără a ne descuraja în faţa luptei spirituale de zi cu zi împotriva răului care ne ameninţă.

România, în istoria secolului trecut, a avut parte de grele încercări, iar cei care au crezut în Cristos au fost supuşi la o adevărată persecuţie din pricina credinţei lor: voi sunteți fiii şi moştenitorii lor spirituali. Astăzi, răul nu se manifestă într-un regim ateu, ci se infiltrează subtil în încercarea de a-i diviza pe creștini, de a denatura modul în care este privită viața umană, la începutul și la sfârșitul ei, în procreare şi modul în care este privită familia: se caută diferite modalități pentru a-l face pe om să se simtă aparent mai liber şi mai puternic, mulţumit de sine şi de propriile cuceriri, fiind însă tot mai adesea mai singur şi disperat. Mijlocirea Sfântului Mihail să ne ajute să primim fiecare zi a vieții noastre ca pe un dar, să ne implicăm în apărarea demnităţii inviolabile a omului, creat după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu. Ne rugăm pentru Europa noastră, ca să nu uite de propriile-i rădăcini spirituale, și în timp ce reflectă asupra consolidării sale economice, să nu rătăcească pe drum imaginea măreaţă şi profundă a omului şi a societăţii: în acest sens, contribuţia poporului român, precum şi a celorlalte popoare din Europa de Est, este preţioasă.

În fiecare zi, prin sunetul clopotelor, credincioşii romano-catolici sunt chemaţi să se roage Îngerul Domnului, aşa cum mulţi dintre noi duminica i se alătură Sfântului Părinte care iese la fereastră pentru a transmite mesajul său şi pentru a se ruga cu cuvintele pe care Arhanghelul Gabriel i le-a adresat Mariei. O rugăciune simplă, care pune în centrul ei unul dintre misterele centrale ale credinţei noastre: Cuvântul s-a făcut trup. Amintirea zilnică a acestui mister îl angajează pe creștin să devină la rândul său vestitor, asemenea lui Gabriel, al lucrărilor minunate ale Domnului pentru omenire. Bucuria îngerilor este autentică şi deplină, dar totodată umilă: Îngerul Gabriel se bucură că poate face cunoscută voinţa lui Dumnezeu care salvează şi se încredinţează libertăţii unei copile simple din Nazaret, care prin da-ul ei devine Mama lui Dumnezeu. Dinamica este aceeaşi ca a aceluia care evanghelizează. Acest lucru ni-l aminteşte Papa Francisc în Exortația apostolică Evangelii gaudium: În orice formă de evanghelizare primatul este mereu al lui Dumnezeu, care a voit să ne cheme să colaborăm cu el și să ne stimuleze cu puterea Duhului său. Adevărata noutate este aceea că Dumnezeu însuși în mod misterios vrea să producă, aceea că El inspiră, aceea că El provoacă, aceea că El orientează și însoțește în mii de moduri. În toată viața Bisericii trebuie să se arate mereu că inițiativa este a lui Dumnezeu, că „este el cel care ne-a iubit” cel dintâi (1In4,10) și că „numai Dumnezeu face să crească” (1Cor3,7). Această convingere ne permite să ne păstrăm bucuria în mijlocul unei misiuni atât de exigente și provocatoare care cuprinde întreaga noastră viață. Ne cere totul, dar în același timp ne oferă totul.(EG 12)

În timp ce recunoaştem nevoia pe care societățile noastre o au de a primi cu entuziasm reînnoit Vestea Evangheliei lui Cristos, uneori necunoscută sau mult prea des mărturisită doar cu buzele, trebuie să ne dăm seama, cu umilinţă, că orice efort pe care îl facem în ultima vreme se lovește de zidul format de diviziunile dintre creştini: această rană seculară contrazice rugăciunea lui Isus de la Ultima Cină „Ut unum sint! Ca toţi să fie una!”. Munca istoricilor și a teologilor va trebui să continue, însă mai ales în țări, precum România, unde catolici, ortodocși și persoane de alte confesiuni creștine trăiesc în fiecare zi unii lângă alții, trebuie să se dezvolte relații de adevărat respect, de afecțiune sinceră, de caritate împărtășită.

Schimbările epocale la care Europa este martoră, foarte curând nu le vor mai permite comunităților individuale să gândească, în funcție de țară, în termeni de majoritate sau minoritate, ci de mărturie comună, într-o unitate multiformă, a Evangheliei unice a lui Cristos, susținuți și hrăniți cu sacramentele pe care El ni le-a lăsat pentru mântuirea noastră și pentru edificarea Trupului Său mistic, care este Biserica. Știm că avem un drumul lung de străbătut, însă acesta trebuie să înceapă acum, în fiecare zi: și noi avem nevoie de Arhanghelul Rafael, pentru că și noi suntem orbi asemenea lui Tobia și, ca şi el avem nevoie ca Arhanghelul Rafael să ne călăuzească pe cărările vieții spre casa unde poate să strălucească din nou lumina fiilor lui Dumnezeu. Îl invocăm în această biserică, în care Sf. Papă Ioan Paul al II-lea a celebrat Sfânta Liturghie, în timpul vizitei sale istorice din anul 1999, gândindu-ne la îmbrățișarea afectuoasă și sinceră cu Patriarhul Teoctist, de pioasă amintire, și la mulțimile de oameni din această capitală care, într-un singur glas, au îndrăznit să înalțe strigătul „Unitate, Unitate!“. Și ne rugăm să vină curând ziua în care să putem vedea aceeași îmbrățișare între Sfântul Părinte Papa Francisc și Preafericitul Părinte Daniel, pe care l-am întâlnit astăzi și căruia i-am promis că îl voi aminti la această Sfântă Liturghie.

Sfinte Mihail, luptă alături de noi împotriva răului care ne amenință; Sfinte Gabriel, fă-ne mărturisitori autentici și plini de bucurie ai Evangheliei care mântuiește; Sfinte Rafael, revarsă balsamul milostivirii lui Dumnezeu peste rănile din inimile creștinilor dezbinați, și condu-ne la adevărata lumină și la unitatea în Cristos Domnul. Maica lui Dumnezeu și Sfinte Iosife, rugați-vă pentru noi! Amin.

Hits: 0