Cluj-Napoca, 3-5 mai 2017: Episcopii catolici se reunesc în sesiune plenară a CER

Cluj-Napoca, 3-5 mai 2017: Episcopii catolici se reunesc în sesiune plenară a CER

Prima sesiune plenară din acest an a Conferinței Episcopilor catolici din România (CER) va avea loc la Cluj-Napoca, în perioada 3-5 mai, așa cum s-a stabilit la ultima sesiune plenară din 2016. Într-un comunicat de presă transmis de Agerpres, Eparhia de Cluj-Gherla informează că la lucrări vor participa şi Mons. Miguel Maury Buendía, Nunţiu Apostolic în România, şi PS Anton Coşa, Episcop al Diecezei de Chişinău (Republica Moldova).

“Întâlnirea arhipăstorilor catolici este, de fiecare dată, o frumoasă ocazie de comunicare, dezbatere și colaborare pentru abordarea unor teme sau soluționarea unor probleme de actualitate aflate pe agenda discuțiilor în plen și pe secțiuni”, se spune în comunicat. Totodată, Eparhia de Cluj-Gherla informează că episcopii vor celebra Sf. Liturghie în rit bizantin joi, 4 mai, la ora 17.00, la Catedrala greco-catolică ‘Schimbarea la Față’, iar a doua zi, vineri 5 mai, de la ora 7.30, la Biserica romano-catolică ‘Sf. Mihail’, în rit latin. În program au fost incluse şi momente culturale, printre care participarea la spectacolul de operă “Don Carlo”, la Opera Națională Română din Cluj-Napoca.

Conferința Episcopilor din România îi reunește pe toți episcopii romano-catolici și greco-catolici din țara noastră și exprimă unitatea Bisericii locale și comuniunea cu Urmașul lui Petru, Sfântul Părinte Papa Francisc. Episcopii catolici din România se întrunesc de două ori pe an în sesiune plenară, primăvara şi toamna.

Episcopii catolici din România, împreună cu Nunţiul Apostolic Mons. Miguel Maury Buendia, la sesiunea plenară din septembrie 2016, de la Oradea.

Share the Post

About the Author

Comments

Comments are closed.