Mesajul ÎPS Ioan Robu, referitor la evenimentele din ultimele zile din țara noastră

Mesajul ÎPS Ioan Robu, referitor la evenimentele din ultimele zile din țara noastră

Într-un mesaj publicat joi, 2 februarie 2017, pe pagina oficială de facebook a Arhidiecezei Romano-Catolice de București, ÎPS Ioan Robu, Arhiepiscop Mitropolit de București, se adresează credincioșilor, persoanelor care protestează pe străzi, precum şi autorităţilor Statului Român, referindu-se la evenimentele din ultimele zile din ţara noastră.

 

Urmăresc cu îngrijorare evenimentele din ultimele zile din țara noastră. În spațiul public au reapărut frecvent cuvintele „minciună”, „corupție”, șmecherie”, iar gândul m-a dus imediat la ce am spus după tragedia de la Colectiv: „Noi înghițim foarte ușor neglijențele, corupția, minciuna, șmecheria, și toate acestea ni se par că sunt nimicuri… . N-am făcut mare lucru până acum ca să schimbăm ceva – nu numai noi, Biserica, dar toată lumea: și voi, și noi, toți -, că nu am protestat atunci când am întâlnit și minciuna și corupția și neglijența, indiferența. Căci acestea, la un moment dat, pot fi criminale”.

În aceste zile de tensiune, Acțiunea Catolică din România a lansat o invitație la rugăciune pentru țară, inițiativă pe care am aprobat-o și pe care o susțin. Vă îndemn, așadar, să vă rugați pentru poporul nostru și pentru binele societății românești.

Cu tot respectul, îi rog pe cei care protestează pe străzi să o facă în mod paşnic; iar pe cei din partidele politice şi din instituţiile Statului îi rog să se gândească numai la binele poporului nostru şi la viitorul ţării, aducându-şi aminte totodată de cuvântul Mântuitorului: „Fericiți făcătorii de pace!” (Mt 5,9).

Dumnezeu să binecuvânteze România şi poporul român!

Ioan Robu
Arhiepiscop Mitropolit de Bucureşti

Bucureşti, 2 februarie 2017

 

 

Hits: 4

/ Comunicate de presă, Știri / Tags: ,

Share the Post