Ecouri Gaudeamus 2016

Ecouri Gaudeamus 2016

Duminică, 20 noiembrie 2016, s-a încheiat ediţia a XXIII-a a Târgului Internaţional Gaudeamus – „Carte de învăţătură”, organizat de Radio România în Pavilionul Romexpo din Bucureşti. Târgul Gaudeamus, cel mai longeviv eveniment de acest gen şi singurul din lume organizat de un post radio, s-a bucurat de un public foarte numeros (125.000 vizitatori), găzduind peste 300 de participanţi editoriali şi 850 de lansări şi prezentări, ce i-au confirmat încă o dată deviza de „cel mai citit târg de carte, de la cel mai ascultat radio din România”.

La oferta editorială a târgului, Editura Arhiepiscopiei Romano-Catolice de Bucureşti a contribuit cu circa 100 de titluri, între care 15 noutăţi. Dintre acestea sâmbătă, 19 noiembrie, au fost lansate şase cărţi nou apărute: Creaţia în opera Sfântului Augustin, şi Văile şi piscurile credinţei. Predici dintr-un an liturgic, de pr. Eduard Giurgi, Cum a construit Biserica Catolică civilizaţia occidentală, de Thomas E. Woods Jr., Semnul lui Iona, de Thomas Merton, Catolicii din Câmpina – 160 de ani de prezenţă pe Valea Prahovei, volum coordonat de Dănuţ Doboş şi Tereza Sinigalia, şi O şcoală la răscrucea istoriei – Pitar Moş 1856-1948, volum coordonat de sr. Daniela Mare CJ.

Evenimentul a fost deschis de părintele Wilhelm Dancă, decanul Facultăţii de Teologie Romano-Catolică a Universităţii din Bucureşti şi membru al Academiei Române. Prezentând primele trei titluri, părintele Dancă a sintetizat tema centrală a fiecăruia: conştiinţa bunătăţii lumii create – un fapt care de multe ori ne scapă (Creaţia în opera Sfântului Augustin) – şi importanţa cultivării acestei conştiinţe inclusiv prin meditarea omiliilor ascultate la slujba duminicală (Văile şi piscurile credinţei), precum şi importanţa cunoaşterii istoriei. „Aprofundaţi istoria – recomanda părintele Willi Dancă citând un profesor al său, pentru că istoria este în favoarea noastră”, aşa cum dovedeşte cu lux de amănunte pluridisciplinare cea de-a treia carte lansată: Cum a construit Biserica Catolică civilizaţia occidentală, a economistului american Thomas E. Woods. Cea de a patra carte, Semnul lui Iona – jurnalul de tinereţe al unuia dintre cei mai aclamaţi exponenţi ai literaturii secolului XX – a fost prezentat de doamnele profesoare Francisca Băltăceanu şi Monica Broşteanu, alături de părintele iezuit Marius Taloş. Deşi prin alegere şi vocaţie autorul, Thomas Merton, şi-a petrecut jumătate din viaţă între zidurile mănăstirii, el ne propune un continuu şi incitant dialog cu lumea şi cu istoria, în care vom întâlni ca protagonişti mari sfinţi, de la Benedict, Francisc de Assisi şi Ioan al Crucii, la Tereza de Lisieux şi Elisabeta a Sfintei Treimi, dar şi mari figuri culturale şi religioase ale anilor 1940-1955, de la filosoful Jacques Maritain la Cardinalul Paul Yu-Pin, exilat din China comunistă în 1949, sau la Primatul Ungariei, Cardinalul József Mindszenty. Conştiinţă acută a vremii sale, Merton a ştiut să împletească în jurnalul său pasiunea pentru Dumnezeu, dragostea faţă de natura smerită ce înconjoară mănăstirea sa din Kentucky, şi truda strădaniei către sfinţenie, în sufletul propriu şi în comunitate.

Printr-o fericită potrivire, aceleaşi teme se regăsesc punctual şi în ultimele două titluri, Catolicii din Câmpina şi O şcoală la răscrucea istoriei, prezentate de Tereza Sinigalia, specialistă în artă şi istorie bisericească. Titlurile se referă la istoria a două comunităţi – una parohială şi alta monahală – egale ca vârstă (160 de ani) şi cu un important rol de ferment în societatea românească. Volumele reunesc documente, fotografii şi mărturii oculare care adesea cuceresc prin vitalitate şi prospeţime, ca de pildă memoriile Maicii Consolata Bachmeyer, ultima directoare a Şcolii Pitar Moş, şi interviul cu doamna Roxandra Maniu, fostă elevă a şcolii, care ne-a făcut onoarea de a fi prezentă în sală. Au fost de asemenea prezenţi, din partea editurii, părintele Eduard Giurgi şi sora Daniela Mare – autori –, precum şi subsemnata, Liana Gehl, traducătoarea volumului Semnul lui Iona şi moderatoarea evenimentului, aceasta din urmă subliniind numitorul comun al cărţilor prezentate, sintetizat de sintagma: „Biserica Catolică, făuritoare de civilizaţie”.

Evenimentul a inclus şi lansarea celor mai recente publicaţii ale Editurii Sapientia, din Iaşi, care a participat şi anul acesta la Gaudeamus alături de Editura ARCB. Titlurile, descrise pe scurt de părintele Wilhelm Dancă, au fost: Aspectele sociale ale dogmei, de Cardinalul Henri de Lubac (o lectură cu mult folos, nu despre catolicism în particular, ci despre catolicitatea creştinismului), Tweeting cu Dumnezeu, de Michael Remery (care îi invită astfel pe tineri să-şi aprofundeze credinţa prin noile mijloace de comunicare socială), Viaţa lui Isus, de Jean-Christian Petitfils (o istorie a vieţii lui Isus bazată strict pe documentele arheologice), şi Teologia are nevoie de filosofie?, în care părintele şi profesorul Willi Dancă, pornind de la fenomenul religios, analizează raportul dintre credinţă şi raţiune pentru a ajunge la demonstratio religiosa: modul în care religia atestă existenţa lui Dumnezeu.

Ca prezenţe catolice la Gaudeamus, mai semnalăm participarea Editurii Galaxia Gutenberg cu un bogat palmares, precum şi foarte numeroasele titluri de sau despre personalităţi catolice, publicate de diverse alte edituri. Între acestea, punctăm doar trei evenimente: 1) lansarea părţii IIa IIae din Summa Theologica, apărută la Editura Polirom graţie muncii depuse timp de şapte ani de un colectiv multidisciplinar de traducători, şi prezentată la Gaudeamus de Ioana Costa, Wilhelm Dancă şi Alexander Baumgarten; 2) lansarea cărţii Genocidul împotriva armenilor, de Michael Hesemann, carte bazată în mare parte pe cercetări în Arhivele secrete ale Vaticanului, şi la a cărei lansare au luat cuvântul Excelenţa Sa, Monseniorul Miguel Maury Buendia, Nunţiul Apostolic în România şi Excelenţa Sa, Hamlet Gasparian, Ambasador Extraordinar şi Plenipotenţiar al Republicii Armenia în România, Sorin Antohi, istoric al ideilor, Bucureşti, Ion M. Ioniţă, redactor-şef la revista Historia şi Bedros Horasangian, analist politic; 3) lansarea romanului Lumea ticăloşilor, de Gabriel Klimowicz, roman publicat sub auspiciile Editurii Ratio et Revelatio, care îl descrie drept „un roman savuros şi izbutit, amplu cît 26 de ani de istorie post-decembristă şi lume ticăloşită, cu nume, locuri şi fapte…”.

Moment de vârf al anului editorial şi cultural în România, Târgul Gaudeamus a devenit de-a lungul timpului „un reper atât pentru lumea editorială cât şi pentru publicul larg”, căpătând un loc bine definit în calendarul cultural şi în conştiinţa publicului, dovadă stând sutele de mii de vizitatori care îi trec în fiecare toamnă pragul. Invitatul de onoare al ediţiei 2016 a fost China; următoarea ediţie va avea loc în perioada 22-26 noiembrie 2017, având ca invitat de onoare Statele Unite ale Americii.

A consemnat Liana Gehl

Hits: 12

/ Știri / Tags:

Share the Post