Vatican: Îngerul Domnului, cu Papa (24.07.2016)

de Tomás de Zarate, angelusdominicartoonrom.blogspot.ro

Radio Vatican (textul interral, aici):
Înainte de rugăciunea Angelus, pontiful a făcut o reflecţie pe marginea Evangheliei din liturgia duminicii (Lc.11, 1-13) în care se istoriseşte despre discipolii care-i cer lui Isus să-i înveţe să se roage. Pontiful evidenţiază că, în răspunsul lui Isus, cuvântul cheie este „Tată”.

„Acest cuvânt reprezintă ‘secretul’ rugăciunii lui Isus, şi cheia pe care El însuşi ne-o dă pentru a putea intra şi noi în acea relaţie de dialog confidenţial cu Tatăl, care l-a însoţit şi susţinut pe parcursul întregii sale vieţi”, a subliniat papa Francisc, explicând totodată că:
Papa Francisc: „La apelativul Tată, Isus asociază două cereri: „sfinţească-se numele tău şi vie împărăţia ta”. Rugăciunea lui Isus este aşadar rugăciunea creştină, cu înţelesul – înainte de toate – de a-i face loc lui Dumnezeu, lăsându-l să-şi manifeste sfinţenia în noi şi făcând să înainteze împărăţia sa, începând cu posibilitatea de a-şi exercita domnia iubirii în viaţa noastră”.

Referindu-se la celelalte cereri care completează rugăciunea „Tatăl Nostru”, transmisă de Isus discipolilor, pontiful a evidenţiat cele trei elemente ce exprimă necesităţile noastre fundamentale: pâinea, iertarea şi ajutorul în ispite, pontiful evidenţiind că:
Papa Francisc: „Nu se poate trăi fără pâine, nu se poate trăi fără iertare şi nu se poate trăi fără ajutorul lui Dumnezeu în ispite. Pâinea despre care Isus ne învaţă să o cerem este cea necesară, nu cea de prisos; este pâinea pelerinilor, în cantitate justă, pâine care nu se acumulează şi nu se risipeşte, care nu îngreunează mersul nostru. Iertarea este, înainte de toate, cea pe care noi înşine o primim de la Dumnezeu: doar fiind conştienţi de starea noastră de păcătoşi iertaţi de infinita milostivire divină putem deveni capabili să împlinim gesturi concrete de reconciliere fraternă. Dacă o persoană nu se simte asemenea unui păcătos iertat, nu va putea face niciodată un gest de iertare sau de reconciliere. Se începe din inimă, acolo unde simţim că suntem păcătoşi iertaţi. Ultima cerere, „şi nu ne lăsa pradă ispitei”, însemnă a fi pe deplin conştienţi de condiţia noastră, mereu expuşi capcanelor răului şi ale corupţiei. Cu toţii ştim ce înseamnă ispitire”.

Referindu-se succesiv la cele două parabole care urmează învăţăturii lui Isus despre rugăciune, Sfântul Părinte evidenţiază că ambele istorisiri ne învaţă să avem deplină încredere în Dumnezeu, care este Tată, explicând totodată că Dumnezeu ştie mai bine decât noi de ce avem nevoie, însă vrea ca noi să-i prezentăm cererile în mod curajos, îndrăzneala fiind principalul instrument la îndemâna noastră. Însă, curajul în rugăciune este un dar al Duhului Sfânt, pontiful explicând că este necesar să cerem ca Duhul Sfânt să coboare în noi, existenţa Duhului Sfânt în noi fiind necesară pentru a trăi cum se cuvine, pentru a trăi cu înţelepciune şi iubire, împlinind voinţa Tatălui. (RV/AM)

Hits: 3