Ziua Arhidiecezei – 133 de ani de la înființarea Arhidiecezei de București

Miercuri, 27 aprilie 2016, s-au împlinit 133 de ani de la înființarea Arhidiecezei Romano-Catolice de București. Cu această ocazie, în Catedrala Sf. Iosif, la ora 10.30 a fost celebrată o Sfântă Liturghie solemnă, prezidată de ÎPS Ioan Robu, Arhiepiscop Mitropolit de București, alături de care au concelebrat PS Cornel Damian, Episcop auxiliar de București, și preoți diecezani și călugări din comunitățile Arhidiecezei. La eveniment au participat credincioși și persoane consacrate, precum și reprezentanți ai autorităților civile.

Pr. Francisc Ungureanu

De la ora 11.30, a avut loc un Simpozion dedicat martirilor Arhidiecezei din perioada comunistă, în cadrul căruia au fost evocate figurile Fericiţilor Vladimir Ghika şi Anton Durcovici – declaraţi martiri pentru credinţă de către Biserica Catolică, precum şi a preotului Egon Francisc Xaveriu Haider şi a sorei Clementine Mayer – la comemorarea a 60 de ani de la moartea lor martirică în închisorile comuniste. Au luat cuvântul: Pr. Francisc Ungureanu, Pr. Ieronim Iacob, Sora Daniela Mare CJ, Dr. Dănuţ Doboş și Prof.univ.dr. Radu Ciuceanu, moderator fiind Pr. Emil Moraru.

Vorbitorii au scos în evidenţă viaţa de credinţă a celor patru personalităţi evocate, subliniind moartea lor martirică. Pr. Francisc Ungureanu a amintit că în acest an dedicat Milostivirii lui Dumnezeu, Biserica îl propune pe Fericitul Vladimir Ghika ca martor al milostivirii, dându-l ca exemplu de trăire a Milostivirii în viaţa de zi cu zi a credinței. De asemenea, Pr. Ungureanu a anunțat că în curând va apărea traducerea în limba română a cărții „L’apotre du XX-e siecle: Monseigneur Ghika”, scrisă de Jean Daujat.

Pr. Ieronim Iacob

Pr. Ieronim Iacob a vorbit despre Vicariatul Apostolic al Valahiei şi Fericitul Anton Durcovici, amintind că Biserica Catolică locală, prin cercetările realizate de canonicul Carol Auner (1865-1932), deţine informaţii suficiente şi precise referitoare la organizarea catolicilor în teritoriul din sudul României datând din secolele XIII – XVII. Pr. Iacob a făcut, apoi, o sinteză a istoriei Arhidiecezei, încheind cu aprecierea că Fericitul Anton Durcovici, declarat martir de Biserica Catolică, a murit – s-ar putea spune – „strivit de istorie, de istoria profană, de istoria păcatului”, dar „el a fost înălţat la cinstea altarelor, în ordinea istoriei salvifice, a istoriei Mântuirii, iar noi astăzi îi cinstim memoria, îl invocăm ca fericit mijlocitor, acolo unde istoria profană încetează şi unde este cunoscut adevărul deplin pentru totdeauna”.

Sr. Daniel Mare CJ

Jertfa Sorei Clementine Mayer a fost evocată de Sr. Daniela Mare CJ. Sora Clementine s-a născut la 3 octombrie 1881, la Rothenburg, în Bavaria, şi a murit la 22 iulie 1956, în Penitenciarul din Văcăreşti. A fost maică superioară la şcoala de la Pitar Moş şi la Şcoala Sf. Iosif, ale Institutului Sf. Maria, azi Congregatio Jesu. După desfiinţarea şcolilor catolice şi naţionalizarea bunurilor Institutului, în 1948, deşi ar fi putut pleca în străinătate, Sr. Clementine a ales să rămână în ţară, alături de surorile românce. Ulterior a fost numită superioară provincială, şi în această calitate a vizitat comunităţile, îndeosebi pe cele de la Sf. Agnes şi Nunţiatură. Vizitele la Nunţiatură i-au atras acuzaţia de spionaj în favoarea Vaticanului şi condamnarea la cinci ani de închisoare, în ciuda vârstei înaintate. A murit primind martiriul ca pe o răsplată „pentru o viaţă plină de jertfă şi de mortificare”.

dr. Dănuț Doboș

Figura Pr. Egon Xaveriu Haider a fost evocată de dl. Dănuţ Doboş: „A trăit doar 36 de ani, o viaţă scurtă, intensă, însă plină de sfinţenie şi încununată de martiriu, acum 60 de ani în urmă”. Când a fost ales al doilea succesor la jurisdicţia canonică a Arhidiecezei de Bucureşti, i-a mărturisit Pr. Ieronim Menges, ordinarius subtitutus: „Când am primit sfinţirea de preot, mi-am pus viaţa pentru Cristos”. A făcut parte din „lotul Menges”, fiind arestat şi judecat împreună cu Mons. Ghika, Pr. Menges ş.a. , şi a fost condamnat la 8 ani de muncă silnică. A murit la 9 septembrie 1956,  în condiţii dramatice, la spitalul penitenciarului Văcăreşti.

Despre Pr. Haider a vorbit şi profesorul Radu Ciuceanu, directorul Institutului Naţional al Totalitarismului (Academia Română), coleg de celulă cu părintele, în ultima parte a vieţii acestuia. „Pentru noi a fost o binefacere, o şansă pe care preotul din el s-a simţit dator să o transmită. A spovedit şi a împărtăşit până în ultima clipă, când faţa lui se umplea de sudoare şi de la o clipă la alta ne aşteptam să îşi dea sufletul. Ego te absolvo. O spunea deopotrivă celor mai numeroşi, ortodocşilor, cât şi catolicilor. De puţine ori, în viaţa pe care am dus-o acolo – şi anii au fost, parcă, mulţi –, am simţit mai aproape de mine acea dorinţă ca pe viitor să nu mai spunem ‘eu sunt ortodox’, sau ‘catolic’, ci ‘sunt creştin’. Sper ca acest lucru să se împlinească, şi împlinirea aceasta o avem toţi săpată în sufletul nostru, în viaţa de toate zilele”.

Dl. Radu Ciuceanu

„Cer şi susţin – a mai sus dl Ciuceanu – ca cel care mi-a fost camarad de suferinţă, să fie trecut, cât se poate mai repede, într-o unanimitate, de aici şi de dincolo, în rândurile fericiţilor”. Dl Ciuceanu a propus, totodată, realizarea unei monografii generale – „pentru că generală a fost şi suferinţa” – despre reprezentanţii Bisericilor care au suferit pentru credinţă. „Vieţile acestea nu sunt numai spre o cunoaştere, spre o epistemologie spre care, să zicem, ne obligă fie profesia, fie o aplecare; ne obligă părinţii noştri, care nu mai sunt, şi cei pe care îi creştem sub oblăduirea noastră”.

La sfârșitul simpozionului, ÎPS Ioan Robu le-a mulțumit celor prezenți la eveniment, precum și vorbitorilor, îndeosebi domnului Radu Ciuceanu, pentru mărturia sa. „Noi ştim puţine lucruri despre suferinţa celor care au trecut prin închisorile comuniste. Astăzi am avut ocazia să mai aflăm câte ceva despre momentele de cruce prin care au trecut cei care au fost chemaţi de Cristos să fie lumină în această lume. Şi urmele lor de lumină rămân mai departe; le ducem noi, generaţiilor care vin. Avem această datorie”.

ÎPS Ioan şi-a manifestat apoi dorinţa ca, atât Arhidieceza, cât şi Congregatio Jesu, să înceapă cât mai curând lucrările pentru dosarul de beatificare a Pr. Haider şi a Sr. Clementine. În intervenţia sa, dl Dănuţ Doboş specificase că imediat după 1990 a fost o tentativă de culegere de mărturii despre sfinţenia şi martiriul Pr. Haider, iar dl Ciuceanu a cerut și dânsul implicarea Bisericii pentru declararea părintelui ca fericit. „Îi mulțumim lui Dumnezeu și pentru întemeierea Arhiepiscopiei și pentru darul mărturiei acestor martiri – a spus la final ÎPS Ioan –, și cerem asupra noastră, a comunității catolice dar și asupra poporului român toată binecuvântarea”.

* * *

De-a lungul istoriei, teritoriul de astăzi al Arhidiecezei de București (sau părți ale acestuia) s-au aflat, succesiv, sub jurisdicția episcopiilor catolice de Tomis, Milcov, Severin, Argeș, Bacău, Sofia și Nicopole. La 27 aprilie 1883, prin breva apostolică (bula) „Praecipuum munus”, Papa Leon al XIII-lea separa Vicariatul Apostolic al Valahiei de Episcopia de Nicopole. Vicariatul Valahiei devenea astfel Arhiepiscopia de București, iar Mons. Ignazio Paoli era înălțat la demnitatea de arhiepiscop de Bucureşti. Mons. Paoli era episcop de Nicopole şi administrator apostolic al Valahiei, cu reşedinţa la Bucureşti începând din 19 august 1870, iar în noua misiune, a continuat activitatea înaintaşilor (vicarii apostolici ai Valahiei) reorganizând şcolile catolice, înfiinţând Noviciatul şi Seminarul mic al  pasioniștilor de la Cioplea, opera vieții sale fiind Catedrala Sf. Iosif (1873-1884).

Cristina Grigore

Hits: 13