Apariție editorială: Papa Francisc – Numele lui Dumnezeu este Milostivirea

Apariție editorială: Papa Francisc – Numele lui Dumnezeu este Milostivirea

Numele-lui-Dumnezeu-2La Editura Trei, a apărut marţi, 12 ianuarie 2016, volumul “Numele lui Dumnezeu este Milostivirea” – o carte interviu, un dialog între Papa Francisc şi jurnalistul italian Andreea Tornielli. Ediţia originală este cea în limba italiană (Papa Francesco – Il nome di Dio è misericordia. Una conversazione con Andrea Tornielli, Ed. Piemme, 120 pagini) şi a fost lansată astăzi la Roma, în cadrul unei prezentări la care au luat parte Pr. Federico Lombardi – purtător de cuvânt al Sf. Scaun, Pr. Giuseppe Costa sdb – directorul Editurii Vaticane, Card. Pietro Parolin – Secretar de stat în Vatican, şi actorul italian Roberto Benigni. În aceeași zi, cartea a apărut la edituri din 86 de ţări.

„O conversație pentru a pătrunde în profunzime în această temă, a milostivirii, tema acestui pontificat, s-ar putea spune”, a afirmat Pr. Lombardi, în cadrul prezentării făcute la Roma. „O carte foarte prețioasă în acest context jubiliar, în care se vede cum experimentează papa milostivirea în viața sa spirituală, în slujirea și în spiritualitatea sa. Un instrument foarte util pentru toți pentru a trăi Jubileul și pentru a culege roadele și profunzimea lui”. Titlul ediției în limba italiană a fost scris chiar de mâna Papei Francisc.

Cartea este deja disponibilă spre vânzare, la preţul de 39 de lei, la Librăria Sf. Iosif (Str. G-ral Berthelot 19, Bucureşti, tel. 0212015457, 0212015475, www.librariasfiosif.ro).

Hits: 5

/ Știri / Tags:

Share the Post