Năvodari (Constanța): Misiuni populare în Parohia Fer. Ieremia Valahul

Năvodari (Constanța): Misiuni populare în Parohia Fer. Ieremia Valahul

Navodari_dec2015_9Sâmbătă şi duminică, 12-13 decembrie 2015, au avut loc în parohia Fericitul Ieremia Valahul, din Năvodari, misiuni populare, programate de părintele paroh Ion M. Solomon încă din vară, ca pregătire pentru Sărbătoarea Crăciunului şi cu ocazia începerii Anului Sfânt al Milostivirii. Mai multe zeci de familii din parohie, dar şi din filiala Lumina, au ţinut să intre, prin Spovadă, participare la Sfânta Liturghie, Adoraţie euharistică, Rozariu şi Meditaţie, în taina Milostivirii lui Dumnezeu prin care devenim cu toţii o familie. Tema acestor două zile de reculegere a fost „Milostivirea în familie”. Invitat pentru a ține predicile din aceste zile a fost Pr. Marius Anton Taloş S.J., superiorul Regiunii Române a Ordinului Iezuit. La scaunul de spovadă, pentru mărturisirea credincioşilor, au fost Pr. Marius Taloş SJ, Pr. Sergio Dall’Antonia SDB şi parohul comunităţii.

Misiunea populară ţinută cu acest prilej de părintele Marius Taloş SJ a scos în relief trei dimensiuni majore ale milostivirii trăite în familie: iertarea, dăruirea şi rugăciunea. Cea dintâi ilustrează îndurarea sub forma eliberării, întrucât în limba română cuvântul “iertare” vine din corespondentul latin care înseamnă “a primi/a reda libertatea”. Cei care au meditat asupra acestui aspect al îndurării au căutat în viaţa proprie şi a celor din familie “lanţurile” care-I ţin precum şi felurile în care pot scăpa de acestea.

Consideraţia următoare s-a oprit asupra dărniciei, înţeleasă ca forma de manifestare a îndurării faţă de cei lipsiţi. Aici s-a insistat asupra diferitelor “limbaje” ale dăruirii, fiind conştienţi că trebuie să ştim deopotrivă în ce fel ne exprimăm generozitatea faţă de aproapele, dar şi ce anume are acesta nevoie!

În cele din urmă a fost atinsă inima însăşi a milostivirii în familie, şi anume rugăciunea de mijlocire ca expresie a solidarităţii şi fidelităţii în încercările cele mai grele.

Fie ca această pregustare a binefacerilor milostivirii să ne găsească mai receptivi atât la darurile îndurării, cât şi la împărtăşirea lor, pe scurt: să ne găsească pe toţi membrii aceleiaşi familii, Biserica, Mireasa lui Cristos!

Pr. Ion M. Solomon

Hits: 5

/ Știri

Share the Post