București, biserica „Sfânta Elena”, 13.12.2015: 70 de ani de devoțiune mariană
În biserica Sfânta Elena din București (str. Cuza Vodă, nr. 102) ziua de 13 a fiecărei luni este dedicată Sf. Fecioare Maria de la Fatima. Astfel, în a treia duminică din Advent, numită „Duminica bucuriei”, am avut o mare sărbătoare, aniversarea a 70 de ani de devoţiune către Sf. Fecioară Maria de la Fatima.
A fost o celebrare solemnă, la care au participat IPS Ioan Robu, Arhiepiscop Mitropolit de Bucureşti, Pr. Antonio Prestipino OCD, predicator, şi alţi preoţi concelebranţi.
Pr. Antonio a scos în evidenţă în predică milostivirea lui Dumnezeu care ne precede mereu: Dumnezeu, spunea părintele, nu are nevoie de păcatul nostru pentru a-şi manifesta milostivirea deoarece este în esenţă milostiv. A asemănat iubirea milostivă a lui Dumnezeu cu aceea a unei femei care a născut şi care este în continuă comuniune cu propriul copil. Şi chiar dacă o mamă ar uita vreodată de copilul ei, Dumnezeu nu uită niciodată de creatura Sa.
Lecturile şi cântările care s-au succedat de-a lungul celebrării au fost o continuă invitaţie la bucurie spirituală, profundă, în care am simţit cu toţii gingăşia maternă a lui Dumnezeu.
La sfârşitul celebrării, toţi credincioşii – cântând şi purtând lumânările aprinse, au mers în procesiune cu statuia Sf. Fecioare Maria de Fatima.
Părintele Petru Husariu, parohul comunităţii a adresat la sfârşitul celebrării cuvinte de recunoştinţă pentru toate darurile şi harurile pe care Dumnezeu le-a revărsat asupra acestei comunităţi şi a întregii Arhidieceze, în toţi cei 70 de ani de devoțiune prin mijlocirea Sf. Fecioare Maria. De asemenea a amintit că în această zi a fost deschisă Poarta Sfântă în câteva Biserici din Arhidieceză, însă aici s-a deschis „o fereastră” spre milostivirea lui Dumnezeu, prin Sf. Fecioară Maria.
REGINA ROZARIULUI DE LA FATIMA,
ROAGĂ-TE PENTRU NOI !
Sr. Cristina Bulai
Hits: 3