Comunicat ARCB: deschiderea anului aniversar al Catedralei Sf. Iosif
ARHIEPISCOPIA ROMANO-CATOLICĂ BUCUREŞTI
Str. G-ral Berthelot 19, 010164 Bucureşti (RO)
Tel. +40 21 2015411 – Fax +40 21 3121207
birouldepresa@arcb.ro
Nr. 237 / 23.06.2015
COMUNICAT DE PRESĂ
Catedrala Sf. Iosif, de 60 de ani monument de cultură
Anul aniversar se deschide cu un concert de muzică sacră
Arhiepiscopia Romano-Catolică Bucureşti marchează marți, 23 iunie a.c., deschiderea anului aniversar al Catedralei Sf. Iosif, cu ocazia împlinirii a 60 de ani de la declararea lăcașului de cult ca monument de cultură. Astfel, la ora 19.30, în Catedrala romano-catolică din capitală va avea loc un Concert de muzică sacră cu orchestră, cor, soliști și orgă.
În cadrul concertului aniversar, vor fi executate lucrări de Händel, Stanley, Mozart, Rheinberger, Bruckner, Knevel, în interpretarea Orchestrei de BAROCkeri (Universitatea Naţională de Muzică din Bucureşti), a Radio Brass Ensemble şi a Corului Musica Sacra al Catedralei Sf. Iosif. Soliști: Veronica ANUȘCA, Georgiana SIMONOV, Andreia PETREA şi Nicolae SIMONOV. La orgă, Mihai MURARIU şi Marcel-Octav COSTEA. Dirijor, Marcel-Octav COSTEA. Intrarea la concert este liberă.
Monument de arhitectură înscris în patrimoniul naţional, Catedrala Sf. Iosif a fost ridicată între 1873 şi 1884, ca edificiu religios în care să se oglindească românitatea poporului nostru, într-o vreme în care România îşi pregătea drumul către independenţă. Realizată după planurile arhitectului vienez dr. Friedrich von Schmidt, catedrala a fost inaugurată la 15 februarie 1884. La 23 iunie 1955, prin Hotărârea nr. 1160 a Consiliului de miniştri al Republicii Populare Române, Catedrala romano-catolică Sf. Iosif a fost declarată monument de cultură şi înscrisă astfel în patrimoniul naţional al României (B-II-m-A-18132).
Cu o tradiţie de mai bine de 130 de ani, pe care nici comunismul nu a reuşit să o întrerupă, Catedrala Sf. Iosif a găzduit numeroase evenimente muzicale memorabile, la care şi-au adus concursul muzicieni de talie internaţională. La cele două orgi ale Catedralei, Meklin şi Wegenstein, au concertat organişti renumiţi din ţară şi din străinătate precum Hubert Duval, Emanuel Pohl, Karl Pühringer, Carol Auner, Geza Slovig, Franz Xaver Dressler, Hans Wendel Hammerstedt, Iosif Paschill, Iosif Gerstenengst şi Marcel Octav Costea. În Corul Catedralei, condus de-a lungul anilor de dirijori străluciţi, ca Laurenz Müler-Lee, Iosif Paschill, Andreas Porfetye şi Marcel Octav Costea, au activat generaţii de solişti de mare valoare, printre care solişti de renume de la Opera Română.
Pe parcursul anului aniversar 23 iunie 2015 – 23 iunie 2016, Arhiepiscopia Romano-Catolică de București va organiza o serie de evenimente pentru a marca împlinirea a 60 de ani de la declararea Catedralei romano-catolice Sf. Iosif ca monument de cultură.
Biroul de presă
Persoană de contact
Pr. Francisc Doboș
purtător de cuvânt
Hits: 2