București: Trupa „Juniorii” a Colegiului Sf. Iosif, premiată la Festivalul de teatru pentru copii
Trupa „Juniorii”, a Colegiului romano-catolic Sf. Iosif, din București, a câștigat marele premiu la Festivalul de teatru pentru copii La teatrale cu matale!. Ajuns la ediția a IX-a, Festivalul este organizat de Direcția Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Sector 6 (DGASPC Sector 6), din capitală, și își propune să îndrume copiii și tinerii spre descoperirea și afirmarea propriei personalități. La Festivalul din acest an au participat 16 trupe de copii și adolescenți atrași de lumina reflectoarelor.
Trupa „Juniorii” a fost înființată în toamna anului trecut, în cadrul atelierului de teatru pe care îl frecventează elevii Clasei pregătitoare A a Colegiului Sf. Iosif. Din cei 32 de elevi ai clasei, 19 frecventează atelierul de teatru și, sub îndrumarea învățătoarei Adriana Mușat și a actriței Laura Duică, au pus în scenă piesa “Vrăjitoarea și merele”, reușind să surprindă publicul şi juriul Festivalului prin jocul scenic și spontaneitate. “O notă aparte au oferit-o tripletele Anais, Irene și Carină Ivan, în vârstă de 8 ani, care au cântat și au dansat împreună în rolul merelor aflate sub puterea vrăjitoarei”, se arată într-un comunicat al DGASPC Sector 6.
“Este prima participare a copiilor la un astfel de concurs şi suntem foarte mulţumiţi de rezultatul obţinut, care este încununarea efortului comun al şcolii şi al familiilor copiilor. Părinţii celor mici au fost foarte cooperanţi şi deschişi noului, înţelegând bine importanţa unor activităţi precum atelierul de teatru la dezvoltarea copilului”, a declarat doamna învăţătoare Adriana Muşat pentru Biroul de presă al Arhiepiscopiei Romano-Catolice de Bucureşti.
Hits: 14
